VIDEO. Restricții de pe ambele maluri. Starea deplorabilă a feribotului Molovata impune noi interdicții oamenilor din stânga Nistrului 

Bacul Molovata

VIDEO. Restricții de pe ambele maluri. Starea deplorabilă a feribotului Molovata impune noi interdicții oamenilor din stânga Nistrului 

Locuitorii platoului Cocieri sunt, din păcate, obișnuiți deja cu… cuvântul restricții. Cel  mai des acestea sunt impuse de regimul neconstituțional de la Tiraspol. Restricții de circulație, de acces la terenurile agricole sau chiar de acces la propria locuință. Recent, oamenii din cele cinci localitățile din stânga Nistrului, care sunt administrate de autoritățile constituționale, au fost puși în fața unei noi noi limitări. De această dată din partea autorităților de la Chișinău.

Feribotul de la Molovata, care în prezent este unica legătură dintre malul drept și stâng nu mai admite începând cu data de 1 aprilie camioane cu o greutate mai mare de 6 tone pe axă. Astfel, transportarea materialelor de construcție, a produselor agricole, materialelor pentru încălzirea instituțiilor publice sau aducerea în această perioadă a îngrășămintelor pentru terenurile agricole este imposibilă. 

 

Dan Caraman, agricultor din satul Molovata Nouă: „Avem o mare problemă cu bacul nostru, care e unica ieșire de la noi de pe platou, din satul Molovata. Ne-au pus indicatorul cu tonajul nu mai mare de 6 tone pe axă care pentru noi agricultorii e o problemă foarte mare de exemplu, gospodăria noastră țărănească a rămas stopată de tot. Avem nevoie de îngrășăminte în această perioadă, acum să le aducem și ca să nu încălcăm indicatorul nu putem, de aceea că e foarte costisitor să aducem noi câte o tonă câte două tone nu e real pentru noi. Ne oprim total în loc noi nu mai putem face nimic trebuie să ne ducem doar în Transnistria să cumpărărm nu stiu ce să facem.  Îngrășămintele nu le putem aduce nicicum dar din regiune nouă nu ne dau acte că am procurat ceva îngrășământ.

În aceeași situație s-a pomenit și proprietarul unui magazin de construcție din regiune. Acesta susține că afacerea lui este pusă în pericol de existența unei astfel de restricții fără propunerea unei soluții alternative reală pentru necesitățile lor, iar în așa condiții îi rămâne decât să pună lacăt la ușa magazinului. 

„De exemplu mai alaltăieri a venit masina de la Supraten si șoferului i-au spus că asta e ultima oară când vine,  că o sa îi pună amendă si soferii clar lucru că ei nu vor să piardă nici permisul de conducere si nici lucru. Așa că eu nustiu cum să rezolvăm toată chestia asta că nu merge spre bine. Masina care vine ea are 24 de tone … deja el nu poate să se urce mai ales este cimentul, care e si mai greu, dar oameni au nevoie, nu poate să meargă în transnistria să cumpere,” ne-a povestit, Ruslan, proprietarul magazinului. 

Bacul Molovata se află în gestiunea Agenției Proprietăți Publice. Am încercat să aflăm de la reprezentanții instituției care a fost motivul impunerii unei astfel de limitări și care sunt soluțiile pentru oamenii din regiune. Până la urmă, am aflat că această decizie a venit din partea Agenției Navale a Republicii Moldova, care a efectuat la data de 12 martie o evaluare tehnică a feribotului și urmare a verificărilor s-a constatat starea deplorabilă a acestuia. 

CRISTIUC LILIAN, șeful direcției administrare corporativă, Agenția Proprietăți Publice 

„Această situație poate fi catalogata ca așa una obligatorie sau chiar imperativă pentru că implică riscuri majore în procesul de traversare a râului Nistru, dar pe de altă parte asta nu înseamnă că practic s-a blocat circulatia pe feribot cu asemenea cantități  este o altă alternativă propusă cu circulatia camioanelor care sunt dotate cu 3 sau 4 axe care pot atinge  o greutate care atinge o greutate până la 15 tone, cu alte cuvinte nu este o interzicere totală.”

Autoritățile publice locale sunt la fel de nemulțumite față de situația creată. Nu doar că nu au fost întrebate despre consecințele unei astfel de decizii, dar nici despre instalarea indicatorului nu au știut.

OLEG GAZEA, primar Molovata Nouă: „La instalarea indicatorului dat nu am fost nu anunțat, nu am fost invitat la careva ședințe la discuții, nu a fost dată întâmpinare ca să fie interzis pentru agenții economic pentru persoanele care au nevoie să transporte materiale de construcție sau produse agricole. Din păcate noi suntem acum totalmente blocați aflându-se într-un teritoriu cu o securitate instabilă având o singură cale peste bacul de peste Nistru. Am fost stopati în totalmente. Peste pod au acces doar agenții economici care au teren după traseul Râbnița – Tiraspol, dar până la traseu mai avem 350 de ha de teren agricol aceștia fiind blocați totalmente.”

RAISA SPINOVSCHI, primar Cocieri: Nu au fost consultări pentru că dumnealor înțelegeau foarte bine că discuțiile cu populatia si cu noi vor duce la un rezultat negativ pentru ei,  fiindcă noi nu avea să acceptăm să ne îngrădească și cu atât circulatia care la noi astăzi nu este liberă. Și evident că ei s-au gândit că să facă de sine stătător fiindcă, „noi facem ce dorim”. Din păcate uneori am impresia că noi aceste localități din stânga Nistrului nu prea suntem doriți de cei de la Guvernare sau ei singur ne împing pe noi în unele situații dificile. 

Primarii au încercat să rezolve această situație cu ajutorul Biroului Politici de Reintegrare, însă drept răspuns au primit că se caută soluții… post decizie. 

Primarul de la Molovata Nouă este de părere că „odată cu instalarea acestui indicator trebuia deja să fie altă soluție ca de exemplu permiterea agenților economici să treacă tranzitul prin autorităților transnistrene sau altă soluție, să nu permită camioanelor in zile de odihnă când sunt mai multe mașini, trebuia să stăm la o masă rotundă sa găsim o soluție înainte să fie pun indicatorul dat.”

Șefa administrației publice locale din Cocieri constată că în astfel de condiții oamenii sunt, practic, împinși să meargă în regiunea transnistreană pentru a-și rezolva toate problemele.  Mica flotă pe care o deține întreprinderea Bacul Molovata, este epuizată de zeci de ani. În gestiunea întreprinderii se află trei poduri plutitoare care cu greu ar face față necesităților populației. Căpitanul feribotului susține că situația ar fi mai gravă decât ar părea și nici reparația nu le mai salvează. 

 OLEG ȘILOV, căpitanul Feribotului: 

„Reparația? Asta e mult timp de reparat și sunt mari cheltuieli, mai ușor de cumparat unul nou, mai ieftin o să fie, reparația o să ajungă că noi facem unul nou… Riscul e mare!

ZDS -Dar ce s-ar putea întâmpla?

O.Ș -Socotiți, să se rupă în două și să se scufunde, acum sunt valuri liniștite dar când sunt valuri mari este posibil. În așa cazuri nimeni nu vrea să stea la închisoare pentru asta. Pe pământ mașinile trec testare tehnică, așa și noi și după verificaren e spun, cu așa tonaj aveți voie, cu așa nu aveți voie. Nu cred nu cred să aducă unul nou, noi de câte ori am cerut și nu, asta e scump în primul rând.

Lucrătorii feribotului spun că oamenii nu trebuie să se supere pe ei… Soluție există, dar pentru asta ar fi nevoie ca responsabilii de la Chișinău să negocieze traversarea prin regiunea transnistreană. Despre procurarea unui feribot nou s-a vorbit la Chișinău de mai multe ori. În special, în ultima perioadă, când în rezultatul restricțiilor impuse de Tiraspol pe perioada pandemică, unitățile de transportare au fost exploatate în volum dublu, comparativ cu anul 2019, fiind transportate 85 mii de autovehicule și 212 mii de pasageri. Însă discuțiile nu au evoluat în acțiuni concrete. 

LILIAN CRISTIUC, șeful direcției administrare corporativă, Agenția Proprietăți Publice 

„Problema se pune în sursa și originea mijloacelor financiare care vor fi orientate în primul rând pentru procurarea unui asemenea feribot, chiar și la mâna a doua este vorba de sute de mii de euro. Noi am intervenit cu asemenea demersuri si respectiv poate vor fi alocate sau identificați parteneri externi care vor dori să acorde sprijin și suport financiar pentru a procura un alt feribot.” 

Raisa Spinovschi, primar s. Cocieri

 „Noi am solicitat in primul rând reprezentații BPR să vină cu o alternativă la această problemă, în caz contrat având în vedere adresarea agenților economici și a cetățenilor noi ca administrație publică locală nu o să putem aplana situația ceea ce tine de protestele care vor avea loc sau ale declanșări de conflict aici în zona de securitate.”

Propunerea de a transporta în mașini mai mici mărfurile necesare ar fi departe de posibilitățile financiare ale agenților economici de pe platou. Aceștia susțin că astfel costurile finale de transportare ar fi de câteva ori mai mari decât în mod obișnuit, deși sunt puși în condiții egale cu agenții economici de pe malul drept care nu au astfel de impedimente. 

RUSLAN, proprietarul unui magazin de construcție: Eu le-aș dori să spunem celor  care cred că noi trăim bine aici, care spun că iaca au gaz, nevoii, lasă să vină ei să trăiască o lună două să să vadă cum se duc în transnistria, cum pot să iasă pe aici asa și cu feribotul să aștepți atâtea ore sunt multe, multe chestii care zi de zi noi le vedem aici pe loc.

PAVEL CAZACU, expert Promo-LEX, constată că deja a trecut un an de pandemie, „un an de restricții foarte dure în privința locuitorilor din acest teritoriu, an în care putea  fie, modernizat bacul, fie de găsi masuri alternative, mai ales pentru agenții economici care practic din cauza acestor restricții le va fi compromisă și mai mult activitatea. Ei asigură cu produse alimentare și acești locuitori din stânga Nistrului. Trebuie să ne gândim care este alternativa pentru ei, alternativa pentru ei era prin pretinsele posturi vamale, dar și acolo este o problemă, prima că nu au acces, iar dacă și au acces sunt nevoiți să achite foarte mari sume pentru pentru pretinse taxe locale, impozite și așa mai departe .

Oleg Gazea, primar s. Molovata Nouă

Locuitorilor din partea stângă le sunt încălcate mai multe drepturi, Dreptul la proprietate, terenurile au fost luate – date în fiecare an care și cum dorește, într-un fel nu e o stabilitate stabilă. Liberă circulatie este încălcată, practic toate drepturile cetățeanului din R. Moldova care se bucură cetățenii din partea dreaptă cetățenii de aici nu au aceste drepturi ca cetățeni, Da de achitat impozite le achită conform cetățenilor din partea dreaptă dar să fie respectate drepturile din păcate nu se respectă. Cu 30 de ani în urmă se primește că rudele noastre au apărat integritatea țării sau și-au apărat teritoriu dar acum tot de autoritățile noastre suntem blocați între aceste două localități.”

Acest produs a fost realizat de A.O. Academia de Creație și Inovații Mediatice în cadrul proiectului „Zona de Securitate, în alertă 24/24”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a echipei zonadesecuritate.md și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

logo jos ue kas