VIDEO. Mihail Ermurachi, bătrânul de la Tiraspol care a reușit să-și apere dreptul la libera exprimare, datorită faptului că vorbit despre lupta sa

Mihail Ermurachi, locuitor al orașului Tiraspol, persecutat din 2019 de regimul de la Tiraspol pentru opiniile exprimate public

VIDEO. Mihail Ermurachi, bătrânul de la Tiraspol care a reușit să-și apere dreptul la libera exprimare, datorită faptului că vorbit despre lupta sa

„Pe mine mă întrebau: Nu te temi că te vor ucide? Eu le răspundeam, voi ați luptat pentru un stat liber și democratic, de ce mie trebuie să-mi fie teamă? Așa cum vouă vă este frică? Eu trăiesc într-un stat liber, nu? Nu mă apuc să ucid pe cineva…eu  vă spun doar că sunteți ilegali, atât!”

Regimul de la Tiraspol a încercat să reducă la tăcere oamenii din regiunea transnistreană încă de la formarea pretinsei republici. Pentru a mima un stat democratic au vrut să acționeze din prisma unor „legi”, cum ar fi cea din anul 2007 cu privire la combaterea extremismului. Îngrădirea libertății de exprimare a atins, însă, noi culmi în 2020 când liderul din regiune, Vadim Krasnoselski, a venit cu o nouă Strategie de combatere a extremismului pentru anii 2020-2026. Așa au început să apară noii extremiști, iar pe unele dosare deja au fost pronunțate și hotărâri. În luna februarie a anului acesta v-am povestit despre un bătrân din Tiraspol care risca 11 ani de închisoare pentru opiniile exprimate public, dosarul lui a ajuns și în vizorul Departamentului de Stat din Statele Unite ale Americii care au și cerut încetare persecutării lui. La câteva zile de la reacția de peste ocean Mihail Ermurachi a reușit să rămână în libertate fiind condamnat doar la achitare unei amenzi.

Pavel CAZACU, avocat promo-LEX, apărătorul lui Mihail pe malul drept:

„A fost o surpriză și pentru noi și pentru dânsul că toată lumea se aștepta că o să fie condamnat pentru că practică care vine din regiunea transnistreană arată că dosarele care ajung în regiunea transnistreană mai mult sau în jur de 90% sunt dosare care se termină cu o sentință de condamnare.

Posibil să fie și presiunea care vine din exterior, pentru că inițial noi am făcut un apel public către subiecții care participă în formatul de negocieri 5+2 către autoritățile R. Moldova să monitorizeze acest caz, pentru că era riscul iminent pentru a fi privat de libertate. După analiza noastră el risca 11 ani de detenție pentru că fiecare infracțiune dacă o aduni în cumul ieseu 11 ani de detenție, mai mult ca atât a fost si o reacție din partea comunității internaționale.”

Conatestarea rolului pozitiv al misiunii de pacificare, nu poate fi considerată o infracțiune!

Dosarul penal deschis pe numele lui Ermurachi ținea de „instigarea la ură interetnică”, „jignirea președintelui republicii moldovenești nistrene” și „contestarea rolului pozitiv al misiunii de pacificare sub conducerea de Federației Ruse”. A fost găsit vinovat doar de pretinsă insultă în adresa lui Krasnoselski când l-a numit într-o discuție privată – marionetă. Pe celelalte două capete a fost achitat.

 

Sentință mihail ermurachi tiraspol
Sentința pretinsei judecătorii din Tiraspol

„Despre rolul pozitiv al misiunii de pacificare a Federației Ruse, nu a fost găsită infracțiune în faptul că eu o neg și numesc  militarii rusi, nu pacificatori, dar îi numesc cotropitori, nu este componență infracțională, mai departe, îmi impută încă un articol că eu aș fi instigat la ură națională, de rasă și religioasă printre transnistreni. Nu sunt așa dovezi, înțelegeți au fost intentate în mod absurd. 

Cum pot să demonstreze rolul pozitiv al pacificatorilor ruși, cum anume? Ei spun în asigurarea păcii, siguranței și Republicii Moldovenești Nistrene, înțelegeți, judecata este organizație juridică, acolo trebuie să faci referință la documente, în luna iulie a anului 1992, Boris Elțin și Mircea Snegur au semnat o hartie, se numește Acordul „Cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” , mă scuzați, unde aici scrie asigurarea păcii, siguranței și Republicii Moldovenești Nistrene?

Deja sunt aproape  30 de ani, de când funcționează această Misiune de Pacificare, a obținut ea rezolvarea conflictului? E nevoie de 300 de ani pentru rezolvarea acestui conflict artificial? Înseamnă că nu este eficientă! Înseamnă că trebuie schimbată!” 

Chiar dacă Mihail Ermurachi a scăpat de două capete de acuzare, libertatea acestuia mai este încă în pericol, amenda impusă este una ireală pentru veniturile bătrânului de peste 70 de ani. Acesta nu primește o pensie în regiune, refuzând să recunoască actele emise acolo.

„Această amendă în jur de 500 de euro este decisivă pentru el, în momentul în care nu o va achita el riscă chiar privațiune de libertate această procedură deja a fost pornită de către structurile de executare de la Tiraspol, a fost chemat pentru a fi preintampinat ce va risca pentru lipsa de achitare sau pentru  inacțiunea de  achita această amendă, iar până la urmă totul se se întoarce el în continuare este o victimă a încălcării drepturilor omului”, susține Cazacu.

Citația executorilor judecătorești din Tiraspol privind achitarea amenzii impuse lui M. Ermurachi

Acum sunt amenințat de executorul judecătoresc că, dacă nu voi achita amenda el îmi va mai adăuga 30 RU MZP amendă, că nu m-am încadrat în termen, mai apoi și mai aspră va fi pedeapsa, cu cât mai aspru, până la arest? Pentru ce? Judecata nu a considerat necesar să fiu închis, dar să iei de la mine nu ai ce.

De-a lungul timpul cât am trăit în așa numita „rmn”  nu este prima amendă, veneau și executori judecătorești acasă, chiar și fete frumoase, eu le spuneam cu respect, plecați de aici.”

Liniște electorală

Pe lângă faltul că, potrivit jurisprudențeie CEDO sistemul judiciar din regiune este unul ilegal, nici regimul nu l-ar respecta. Mihail Ermurachi spune că deși trebuia să primească textul decizie în 7 zile de la pronunțare, pentru a-l putea contesta, a primit hotărârea la o distanță de 21 de zile. Avocatul Promo-LEX susține că nici articolul care a rămas totuși în vigoare nu e întâmplător.

Pavel Cazacu, avocat în acest dosar

„Au păstrat până la urmă componența de infracțiune insultarea lui Vadim Krasnoselski din mai multe motive  posibil si din motive electorale pentru că în decembrie 2021 va  urma așa-zisele alegeri din prezidențiale din stânga Nistrului si este un semnal foarte serios pentru toți cei care vor îndrăzni pe viitor să să critice să-și expună părerea despre reprezentanții regimului de la Tiraspol. Pentru că ei în această perioadă au nevoie de liniște.

 Deja ajuns cuțitul la os, oamenii au devenit disperați, oamenii trăiesc din  în ce mai greu, sunt nevoiți să părăsească regiunea transnistreană, alții sunt privați de libertate, iar pur și simplu oamenii care observă aceste lucruri nu mai pot fi indiferenți.

Recent, o altă cauză privind insultarea liderului regiunii a fost clasată la Tiraspol. Era vizată președinta Partidului Comunist din regiune, Nadejda Bondarenko. Regimul a renunțat la toate acuzațiile pe motiv că: „ancheta a decis că în regiune nu există organe și specialiști capabili să efectueze o a doua examinare lingvistică și să demonstreze că a existat o insultă directă”. Deși, până acum sunt mai mulți condamnați, printre care și Mihail Ermurachi în baza acelorași examinări. Cert este că despre aceste cazuri se cunoaște doar din presa din dreapta Nistrului.

Jurnalist –După ce a fost pronunțată sentința, acolo în Tiraspol oamenii vă spun ceva cunosc despre acest dosar? 

Mihail Ermurachi -Nimeni nu știe nimic, o liniște totală…

Jurnalist -Nu vă pare rău, atâtea probleme din cauză că ați scris acel articol ați avut? Nu vă pare rău că l-ați scris?

Mihail Ermurachi –Nu desigur!

Câteva din adresările lui Mihail Ermurachi către pretinsele structuri de forță din regiune.
Câteva din adresările lui Mihail Ermurachi către pretinsele structuri de forță din regiune.
Câteva din adresările lui Mihail Ermurachi către pretinsele structuri de forță din regiune.

 

Un bătrân din Tiraspol luptă pentru libertate. Discursurile și opiniile exprimate public pot costa 11 ani de închisoare