VIDEO. Lenin, negat de Putin, venerat în Transnistria

Regiunea transnistreană este pe larg cunoscută ca o ultimă urmă sovietică din Europa în care simbolurile acelor vremuri sunt peste tot. Aici, în stânga Nistrului numele Lenin stârnește o idolatrizare a trecutului, iar într-un alt Vladimir localnicii își pun viitorul. Paradoxul e că cel din urmă, Putin, îl neagă pe cel dintâii – asta însă nu schimbă situația pe local. Președintele rus l-a numit pe Lenin „arhitectul Ucrainei” și nu întâmplător, s-a întâmplat în timpul discursului video adresat cetățenilor ruși în care încerca să justifice invazia în Ucraina.

Am mers în raionul Rîbnița ce se află în imediata apropiere de frontiera cu Ucraina pe segmentul transnistrean, unde de aproape 100 de ani  există așezarea Lenino. O comună de doar 350-370 de oamenii din care fac parte și alte trei sătucuri: Pervomaisc, Stanislavca și Popeda. În centrul satului, care are doar câteva străzi se înalță monumentul lui Vladimir Ilici Lenin, iar în spatele acestuia este un muzeu unic în regiune.

Svetlana, administratoarea muzeului din s. Lenino ne-a povestit despre istoria acestuia, dar și viața satului.

„Anul acesta, în luna octombrie muzeul nostru va împlini 75 de ani. Este unul vechi, unicul în regiunea transnistreană, care este strâns legat de Lenin, cu timpurile sovietice. Un astfel de muzeu în Transnistria nu mai există. Istoria satului datează tocmai din anul 1924. Să începem cu începutul, aici au venit 12 familii, în 1924. Aici se afla un beci, primul lor loc de trai se află sub acest muzeu și ulterior au săpat alte beciuri și, în continuare, deja au ridicat acest sat. În numele cui l-au numit, în numele lui Vladimir Ilici Lenin. Era pentru ei cel mai cunoscut conducător la acele timpuri. Muzeul se află în stare de avarie. În acest an planificăm să reparăm acoperișul și ferestrele.”

Satul a fost întemeiat de familii de ucraineni, iar urmașii acestora încă mai pot fi găsiți în localitate. Părinții lui moș Boris sunt printre primii locuitorii care au trăit în beciul pe care a fost ridicat muzeul.

Boris, locuitor al satului Lenino:„Au venit încă în 1924 (părinții) și erau șapte familii și ei săracii s-au chinuit, le-a fost greu.  Eu 40 de ani am lucrat pe tractor. Primeam pentru lucru pe tractor câte o tonă de zahăr și nu-mi ajungea. Fie făcem rachiu, fie la prieteni mai dădeam, fie vin făceam sau conserve diferite. O tonă de zahăr primeam.”

În trecut satul avea o viață socială mult mai activă, funcționau școala, grădinița, iar administrația locală era pe loc. Acum din cauza depopulării toate sunt în satul vecin, iar unicul magazin lucrează de pe o zi pe alta.

„În legătură cu aceea că mulți oamenii au plecat, unii au decedat și au rămas practic doar pensionari, magazinul din sat este la limită să se închidă. Tot ce mai avem este un punct medical. În acest an, Krasnoselski (n.r. liderul regiunii) a dat ordin să susțină satele, în rest cum a fost așa și a rămas. Am avut și grădiniță desigur, dar totul e în ruine.  Nu e aici de lucru, noaptea dormim în acest beci, iar ziua ieșim… Nu ai cum și cu ce să te ocupi. Dacă filmați arătați totul așa cum e, nu retușați nimic.  Aici e nevoie de apă. În satul Novaia Jizni, măcar au internet, dar aici nimic. Lumină, drumuri toate le vom face, dar avem nevoie de apă, ați înțeles, da?”, ne întreabă Svetlana și alți câțiva localnici.

Fiind în nemijlocită apropiere de Ucraina, războiul a fost resimțit de Lenino din prima zi de invazie. Un aspect interesant este că acest sat se află sub monitorizare permanentă și datorită distanței foarte mici de satul Cobasna, unde sunt depozitele cu armament ale Federației Ruse. Oameniii recunosc: rușii sunt cei care controlează zona.

„Un avion a zburat chiar deasupra caselor noastre. În mare parte aici la noi stăpâni sunt rușii. Au zburat deasupra unităților lor și s-au îndreptat spre Ucraina. 

-Sunteți îngrijorați?

-Desigur! 

-Dar chiar și așa, sufletul cu cine e?  

-Cu Rusia, eu singură sunt rusoaică. Am venit 10 ani în urmă din Rusia, imigrantă.

Aici la noi se află frontiera. După acest deal e Ucraina, acolo este întinsă sârma ghimpată, e frontieră adevărată. Grănicerii patrulează în fiecare zi, sunt în stare de luptă. Am observat că și în Rîbnița au început să poarte automat, anterior nu le purtau, sunt gata de ceva, dar noi sperăm că nu va fi război.” 

Oamenii din Lenino, făcând abstracție de la accesoriile istorice ale satului și așezarea strategică, duc o viață dificilă, dar liniștită. Cresc animale, au grădini, seamănă pământul și speră că se va reveni la viața de la sat. Doar noii membri ai comunei sunt din păcate doar puii de animale. În acest an ograda familie Svetlanei s-a îmbogățit cu o vițea ce au numit-o Iarna.

„Eu lucrez în muzeu pe jumătate de salariu. Soțul meu e pădurar, salariu lui e de 100$. Oare poți supraviețui în așa condiții. Avem doi copii, o fetiță în clasa 5-a, a doua în clasa 2-a. Greu. Aici nu ai de lucru și de aceea ținem așa o gospodărie, fără de care nu supraviețuiești. Avem lapte, este brânză, carne – totul de casă. Avem boi, purcei, capre, 2 vaci, crește a treia… dar știi cât de greu e, foarte greu.”

După treburile făcute pe afară, seară de seară moș Boris și tot satul se informează din ce se spune la televizor, nu cu ucrainienii de care sunt atât de aproape geografic și etnic, dar din sursele lui Valdamir. 

„În Putin credem. El e tatăl nostru. Putin e cel mai important.”