„Tot ce îți rămâne e să fii un mecanism util în mâinile cuiva”. Tinerii din regiunea transnistreană, despre recunoaștere și lipsa perspectivelor

„Tot ce îți rămâne e să fii un mecanism util în mâinile cuiva”. Tinerii din regiunea transnistreană, despre recunoaștere și lipsa perspectivelor

Anual, tot mai mulți tineri din toate regiunile țării părăsesc Republica Moldova pentru totdeauna, sau pentru o perioadă îndelungată de timp.  Unii merg la studii, alții la muncă, însă toți cu gândul la o viață mai bună care le-ar asigura un viitor prosper. O situație similară se atestă și în regiunea transnistreană de unde tinerii aleg să plece din lipsa perspectivelor și a statului incert al regiunii.
Am încercat să aflăm de la tinerii din stânga Nistrului cum se simt ei pe un teritoriu care se vrea recunoscut ca stat aparte de Republica Moldova, deja de 30 de ani.

Eroii reportajului nostru sunt Vitalie, Lena și Mașa ne-au povestit despre lipsa de oportunități, perspective și sentimentul de abandon pe care îl simt zi de zi. În viziunea lor viitorul regiunii este în continuare unul incert.

„Relația mea cu Transnistria”

Lena este originară din orașul Tiraspol și este studentă la Moscova la Școala Superioară de Economie, aceasta spune că doar după ce a plecat a înțeles că  își vede viitorul acasă, în regiune, deoarece acolo se simte cel mai bine.

„Ei bine, cum mă simt aici și care este relația mea cu Transnistria? În primul rând, Transnistria este casa mea. De la vârsta de 15 ani înțelegeam că dragostea pentru patrie este ca un fel de otravă și iad, pe care o ignori în tine și pentru o lungă perioadă de timp avem o luptă interior în sine. Și la momentul mutării, sentimentele patriotice au jucat foarte mult în mine. Când am venit aici în timpul pandemiei, am înțeles direct că mă simt confortabil aici, deoarece acesta este casa mea. Dar mi-am amintit deseori de versul și piesa formației Lumen, „Îmi iubesc țara, dar urăsc statul”, pentru că este imposibil să ignori lucrurile care se întâmplă aici dacă îți citești manualul de știință din clasa a X-a.

În general, îmi place să vin aici, mă simt confortabil aici, pentru că aici sunt prietenii mei, casa mea.

Studiez la Școala Superioară de Economie din Moscova și, în ultima vreme, m-am gândit adesea și foarte mult la acest lucru: am vrut să-mi conectez viața cu educația non-formală a copiilor. În paralel cu acest gând, am avut o idee să revin aici, adică m-am gândit la repatriere imediat după ce am intrat, pentru că totul s-a întâmplat foarte brusc. Și nu mă simt foarte confortabil în Rusia, nu prea vreau să mă mut în Moldova, pentru că am o barieră lingvistică, sunt foarte prost la învățarea limbilor străine și mi-e greu. Prin urmare, m-am gândit că poate ar fi posibil să dezvolt câteva proiecte aici, pentru că nu sunt indiferentă la acest lucru.

De fapt, mi se pare că este puțin probabil ca ceva să se schimbe aici în 10-15 ani, dacă nu mai apar unele schimbări globale sau unele lucruri extraordinare, cum ar fi o pandemie care s-a întâmplat și nimeni nu se aștepta la asta. Mi se pare că Transnistria nu își va păstra statutul de stat nerecunoscut și nu va deveni un stat suveran. Văd o uniune cu cineva, de exemplu, cu Moldova ca regiune autonomă ca Găgăuzia, dar nimic mai mult. Nu mi se pare că recunoașterea va veni din partea Rusiei, la urma urmei, de 30 de ani nu am fost recunoscuți și cumva …”

„Toate posibilitățile – ocolesc Transnistria”

Vitalie, la fel trăiește în Tiraspol, deși comunică cu oamenii în mare parte prin intermediul rețelelor de socializare, deoarece îi este aici e greu să găsească persoane cu interese comune.

„Mai degrabă, pot  compara situația de aici cu un astfel de concept ca abandon. Chiar și în filosofie și existențialism, curente care mă interesează, există un astfel de concept, ca trăsăturile unei personae – cum se simte ea în univers  și este sentimentul de abandon, adică atunci când ești aruncat în această lume și când nu sunt perspective și tot ce îți rămâne e să fii un mecanism util în mâine cuiva în viața de zi cu zi.

Toate posibilitățile – ocolesc Transnistria și nu e nevoie să te adaptezi atât de mult și chiar să obții două diplome de studii superioare, astfel încât apoi să muncești pentru un salariu de  300 USD lunar, fără zile libere, fără nicio perspectivă, cât de mica, de avansare în carieră.

Cu oamenii comunic pe Internet, deoarece aici e greu să găsești persoane cu interese comune. Și nici, pe subiecte de muncă aici nu poți să-ți găsești interlocutori. Dar totuși, mi se pare că a fi apolitic este o cale de ieșire, cumva privești la tot ce se întâmplă cu o doză de ironie. În general nu mă văd într-un mod pozitiv.

Mi-aș dori, atunci când trăiesc și fac ceva semnificativ, să nu fie nevoie să o fac pentru bani, pentru că devin doar o roată dințată într-un mecanism, într-o fabrică în regim continuu.”

„Aici avem liniște și pace sufletească”

Sunt și tinerii care consideră regiunea ca una liniștită și pașnică în comparație cu alte orașe ale lumii, Mașa, o tânără din orașul Bender, consideră că regiunea are viitor.

„Sunt încrezută în prosperitatea Transnistriei. Veți vedea cum vor începe să vină oameni din alte țări la noi. La urma urmei, în alte țări și orașe acum e așa un haos, aici avem liniște și pace sufletească.

Am visat întotdeauna să călătoresc și cred că în curând – sper că o voi face – voi călători în întreaga lume, deoarece sunt doar 44 de mii de kilometri în jurul Pământului.

Vreau să-mi conectez viața cu designul, cred că voi merge la facultate în Bender, acolo va trebui să studiez 4 ani. Și, în paralel, poate voi lucra ca profesor și o voi combina cumva.”