Tiraspolul nu are suficienți bani pentru salariile angajaților din sectorul bugetar

Tiraspolul nu are suficienți bani pentru salariile angajaților din sectorul bugetar

Salariile bugetarilor din regiune vor fi plătite în două tranșe. Un astfel de „proiect de lege” a fost transmis astăzi așa-zisului Soviet Suprem de către liderul regimului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Potrivit documentului, în perioada 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2025 plata salariilor se va face în două tranșe egale, de două ori pe lună:
— prima tranșă – până la data de 20 inclusiv a fiecărei luni;
— a doua tranșă – între 21 și 30 (31) inclusiv a fiecărei luni.

De asemenea, documentul prevede că orașul Tiraspol trebuie să vireze în așa-zisul buget republican 75 de milioane de ruble transnistrene (aproximativ 82,5 milioane lei). 

Alte orașe și raioane din regiune trebuie, de asemenea, să transfere restul sumelor cu destinație specială. Pentru acestea nu sunt indicate sume exacte, dar este vorba aproape despre toate veniturile bugetelor locale, cu unele excepții.

De asemenea, începând cu 1 iulie, orașele și raioanele vor trebui să vireze zilnic toate noile venituri cu destinație specială.

Amintim că, la sfârșitul lunii mai, regimul de la Tiraspol a anunțat că indemnizațiile pentru concediul cadrelor didactice vor fi plătite în două tranșe, nu integral. Aceasta a fost justificat prin faptul că în bugetul regiunii nu intră suficiente fonduri din cauza crizei gazului.

Tot în mai, mai mulți locuitori ai regiunii transnistrene au semnalat întârzieri la plata ajutoarelor sociale și salariilor. Oamenii s-au plâns că nu au primit alocațiile pentru copii sau salariile la timp — pentru unii acestea fiind singura sursă de venit.

În această săptămână, liderii regimului separatist au recunoscut public că economia regiunii este într-o stare critică. Regimul a admis că, în condițiile actuale, realizarea bugetului conform planurilor inițiale nu este posibilă.

Responsabil pentru această situație, conform declarațiilor lui Serghei Obolonic, citat de presa de pe malul stâng al Nistrului, este Chișinăul. El a acuzat autoritățile constituționale că blochează exporturile din regiune. Regimul de la Tiraspol se plânge că „sursele de alimentare a bugetului sunt practic blocate, iar îndeplinirea obligațiilor sociale devine tot mai problematică”. Mai mult, afirmă că „soluțiile clasice pentru menținerea economiei pe linia de plutire nu mai sunt suficiente, iar rezervele s-au epuizat”.

Serghei Obolonic, pretinsul ministru al Economiei, a pus din nou accentul pe Chișinău și pe presupusele „politici de blocare a exportului produselor unor întreprinderi din domeniul chimic, al construcției de mașini și al instalațiilor energetice”. Acestea ar fi, potrivit lui, „unul dintre factorii care influențează negativ situația”.

Obolonic a evitat, însă, să menționeze motivul invocat de autoritățile de la Chișinău în refuzul de a aproba exporturile unor întreprinderi precum „Electromaș” sau „Moldavizolit”: considerente de securitate. Aceste uzine produc marfă cu dublă destinație – civilă și militară – iar Chișinăul a declarat că nu dorește să fie perceput ca „sponsorizând și susținând agresorul în acest război”, făcând trimitere la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

Deși s-a vorbit despre „propuneri concrete” în contextul instabilității legate de livrările de resurse energetice, Obolonic a subliniat că locuitorii din regiunea transnistreană nu ar trebui să aștepte o îmbunătățire a situației.

„Scăderea producției și a livrărilor se reflectă inevitabil asupra încasărilor din taxe. (…) În realitățile existente și în perspectiva care se conturează, executarea bugetului în parametrii stabiliți prin lege nu pare posibilă”, a conchis el.

Menționăm că, criza economică din prezent este rezultatul sistării livrărilor directe de gaz gratuit din partea Federației Ruse, la începutul anului. Livrările au fost reluate de către F. Rusă prin companii terțe, însă reluarea producerii de energie către malul dreptul nu, astfel regimul a pierdut sursa principală de lichidități care acoperea deficitul bugetar local de peste 50%.

Totodată, companiile din regiune care produceau bunuri la costuri reduse datorită accesului la energie ieftină sunt afectate, deoarece în ciuda faptului că în regiune ajunge în continuare gaz gratuit, acesta este într-un volum mai redus. Astfel lipsa unui mecanism de revânzare a  gazului și limitarea volumelor acestuia face ca bugetul local să fie în prag de faliment.

În același timp, companiile din regiune care produceau bunuri cu cost redus datorită accesului la energie ieftină au avut de suferit, deoarece, deși în regiune încă mai ajunge gaz gratuit, cantitățile au scăzut. Astfel, lipsa unui mecanism de revânzare a gazului și limitarea cantităților face ca bugetul local să fie în prag de faliment.

Faptul rămâne fapt: după întreruperea livrărilor de energie electrică către Chișinău, care asigura o parte semnificativă a bugetului local, și după scăderea exporturilor din regiunea transnistreană cu 50%, așa-numitul „cont special pentru gaz”, din care era finanțat întregul sistem de guvernare, nu este alimentat de 5 luni.

Mai multe despre toate semnele colapsului economic iminent am relatat acum o lună în DEX ZdS.