
Schimb valutar, or. Tighina, mai 2021
Tiraspolul nu mai vrea lei, doar dolari, euro și lire. De ce sunt prea mulți lei în regiunea transnistreană și cum vor fi afectați oamenii
„Sunt prea mulți lei în Transnistria. Chișinăul a inundat țara noastră cu propria sa monedă și nu permite schimbul acesteia. Toate acestea pot duce la mari probleme. Leul moldovenesc se poate deprecia, iar comerțul cu Moldova se va opri,” – așa a început ieri principalul buletin de știri din regiunea transnistreană.
Pentru prima dată, după mai mult timp, Tiraspolul alertează că în regiunea transnistreană sunt prea mulți lei moldovenești. Prim-vicepreședintele Băncii Centrale a regiunii, Alexei Melnic, susține că întreprinderile din regiunea transnistreană, care își vând marfa pe malul drept al Nistrului, primesc în schimb doar lei moldovenești.
Cert este că, altfel, din punct de vedere legal, nici nu poate fi, deoarece potrivit Legii nr. 62-XVI privind reglementarea valutară, transferurile în interiorul țării se efectuează doar în monedă națională, adică în lei. Regiunea transnistreană, fiind parte componentă a Republicii Moldova, nu poate cumpăra și vinde în interiorul țării în altă monedă decât în lei.
Acest aspect însă nu este spus de nimeni în stânga Nistrului, fiind aduse învinuiri Guvernului Republicii Moldova de blocadă bancară.
Expertul economic, Veaceslav Ioniță, susține că în sistemul bancar național, nu există nici o diferențiere între companii, fie ele din dreapta sau stânga Nistrului, pentru toate regulile sunt aceleași, iar oferirea unor reguli bancare speciale pentru agenții economici din regiune ar însemna punerea în pericol al întregului sistem bancar din Republica Moldova.

„Sistemul nostru bancar în 2014 a suferit un jaf, Banca Națională a întreprins măsuri enorme pentru a securiza sistemul bancar, pe dealtă parte, R. Moldova este parte a mai multor acorduri internaționale, inclusiv privind contracararea spălării banilor și a terorismului, băncile noastre mai fac parte dintr-un acord internațional cu SUA, legat de contracararea evaziunii fiscale, astfel BNM are niște proceduri si restricții față de băncile din Republica Moldova. Aceste bănci aplică aceste restricții și verificări asupra tuturor agenților din Republica Moldova. Când așa zisele autorității din regiune invocă că băncile le solicită proveniența banilor, aici ei puțin manipulează, în sens politic. Evident că leii moldovenești sunt emiși de Banca Națională, dar cum au ajuns ei în proprietatea cuiva? BNM solicită de la toți întotdeauna să aibă confirmarea proveniențeii banilor. Agenții economici pot face operațiuni bancare în conformitate cu legislația Republicii Moldova, companiile din stânga Nistrului care vând 40% din producție pe teritoriul Republicii Moldova, încasează bani în conformitate cu legea și în cazul în care ei au nevoie să facă diferite operațiuni externe în valută străină ei trebuie să se conformeze exact aceloraşi restricții, ca toate companiile din Republica Moldova, în caz contrar noi riscăm să punem sub bătaie întreg sistemul bancar al Republicii Moldova. Dacă ei nu pot demonstra de unde au banii, înseamnă că există riscul ca aceștia să provină din surse dubioase,” a subliniat Ioniță pentru Zona de Securitate.
De ce acum a apărut această „problemă”
Fostul șef de la reintegrare, Alexandru Flenchea, susține că Guvernul și Banca Națională a Moldovei au început a face ordine în tranzacțiile companiilor din stânga Nistrului în 2019, atunci când prim-ministru a devenit Maia Sandu.
„Banii noștri, ai consumatorilor de energie electrică, „în exces” la Tiraspol de ceva vreme. O „problemă” relativ nouă, pentru că până acum doi ani leii erau convertiți în dolari și scoși ilegal din țară prin bănci din Federația Rusă. Tranzacții de milioane de dolari care timp de ani și decenii se adună în sume de miliarde. Mult mai mult decât miliardul devenit proverbial.
Guvernul și BNM au început a face ordine în tranzacțiile companiilor din stânga Nistrului în 2019,” a scris acesta pe pagina lui de Facebook.
Din aceste declarații, dar și din faptul că Tiraspolul a avut de undeva în tot acest timp valută ne face să credem că, anterior, autoritățile constituționale, contrar legii ofereau valută regiunii transnistrene când achitau pentru energia electrică.
„Deprecierea” leului și rezervele valutare negative
Melnic anticipează că valoarea leului pe teritoriul regiunii va scădea în raport cu nivelurile care sunt pe malul drept. „În acest sens, comerțul dintre Transnistria și restul Moldovei se va restrânge.”
Expertul economic susține că pentru oamenii simpli acest fapt nu va fi o problemă, „dacă acolo cursul valutar va fi unul prost, oamenii simpli, pur si simplu, o să cumpere doar din partea dreaptă a Nistrului.”
- Leul Republicii Moldova este o valută care nu se tranzacționează cu rubla transnistreană, fiind una nerecunoscută de nimeni în lume.
„Noi avem zece valute de bază cu care avem comerț, situația este stabilă. Ce se întâmplă în stânga Nistrului este ca au așa-numita rublă pe care o mențin artificial de vreo patru ani de zile, au mai menținut-o cumva până în 2012 apoi au fost nevoiți să o deprecieze brusc, asta a dus la însărăcirea populației din stânga Nistrului, dacă vor întrepinde din nou astfel de acțiune aceasta este o problemă pentru ei.
Îngrijorarea lor vine cred că din alt motiv, Banca Centrală din stânga Nistrului din 2016 nu mai publică datele privind rezervele valutare, dacă Republica Moldova are peste 4 miliarde de dolari rezerve valutare atunci în stânga Nistrului, care este rezerva valutară noi nu știm – că nu se publică, eu estimez că în 2016 a fost de minus câteva sute de milioane de dolari, negativ, si până în ziua de azi rezervele lor valutare sunt negative.
Rubla lor se menține artificial doar datorită intervenției administrativă, asta înseamnă că toți agenții economici din stânga Nistrului sunt obligați să vândă veniturile lor valutare, adică dacă el a vândut peste hotare ceva marfă este obligat să-și vândă valuta și să obțină aceste hârtii/ruble locale. Din cauza acesta mulți agenți economici riscă dosare penale. Deci, ei nu au rezerve valutare, mențin cursul artificial din 2016, agenții economici își vând valuta și toate acestea nu îi ajută,” constată Veaceslav Ioniță.
Menționăm că de mai mulți ani subiectul convertirii leilor moldovenești din conturile agenților economici de pe malul stâng, de către băncile din dreapta Nistrului există de mai mulți ani, iar Tiraspolul încearcă să obțină o înțelegere privind oferirea unor condiții preferențiale la acest capitol, totodată si posibilitatea de folosi cardurile VISA pe teritoriul necontrolat.