Statutul de refugiat intern în Republica Moldova, inexistent. Vezi cine are nevoie de el și de ce nu a fost legiferat
Anual zeci de persoane din stânga Nistrului sunt nevoite să-și părăsească casa, servciul, iar uneori chiar și familia, fiind forțate să se refugieze pe malul drept sau chiar peste hotare. Motivele pentru care aflarea lor în regiunea transnistreană este o adevărate amenințare pentru viață sunt de multe ori aceleași: actele de discriminare, de persecuție sau intentare în mod abuziv a unor așa-numite dosare penale care se finalizează, de obicei, cu privarea de libertate sau proprietăți. Am încercat să discutăm cu unii dintre cei care au fost nevoiți să părăsească regiunea despre motive și cum au fost primiți pe malul drept. Toți au spus într-o voce că au nevoie de protecție… protecție pe care statul Republica Moldova nu le-o oferă.
Metodele de persecuție
Iana este o viitoare mămică originară din orașul Râbnița, care împreună cu viitorul său soț au fugit din regiune după o serie de amenințări venite de la colaboratorii MGB-ului transnistrean. Denis, concubinul Ianei a fost în trecut ilegal deținut în așa-numitele penitenciare din regiune, fapt pentru care era amenințat că va ajunge acolo din nou.
Iana SANDYUK originară din or. Râbnița, refugiată la Chișinău:
„Eu sunt din orașul Râbnița, să plec am decis din cauză că nu este siguranță, acolo se întâmplă lucruri îngrozitoare și încă din cauza soțului am fost nevoiți să plecăm. Noi am venit aici pe 4 septembrie 2020 și am vrut să-mi fac actele. A fost presiune din partea „autorităților”, miliției. Mama mea a lucrat în miliție aproape toată viața și mie mi-a rămas ca moștenire o cameră. Ei mie îmi spuneau, dacă tu vrei ca soțul tău să se afle în liberate, atunci această cameră transmite-o nouă. Mi-au spus că dacă nu vreau atunci vor găsi pentru ce să-l închidă din nou. Meru vor găsi motiv, așa e la ei și eu am semnat actele pe cameră și am vândut-o pentru un preț de nimic, 4000 de ruble, ceea ce înseamnă 4000 de lei. După ei ne-au dat 12 sau 24 de ore, deja îmi amintesc cu greu, ne-au oferit un timp în care noi să părăsim teritoriu, sau ei îl vor aresta din nou.”
Cazurile în care persoanele sunt constrânse să-și transfere bunurile în proprietatea unor colaboratori ai miliției în regiune ar fi o practică obișnuită în stânga Nistrului. Femeia povestește că a părăsit cu greu unica amintire rămasă de la mama sa, însă frica de a ajunge în locurile de detenție, și frica pentru propria viață ia făcut pe tineri să fugă în aceeași zi din regiune.
Iana povestește despre condițiile din izolatorul în care a stat Denis, „atunci când îl vizitam în cameră, condițiile erau dezastruoase, să te afli acolo e insuportabil. Mulți aleg să tacă pentru că acolo sunt oameni care dacă ceva o să spui în plus pot să te liniștească repede, oamenii încearcă liniștit să facă ceva. Unii pleacă și dimpotrivă sunt fericiți că au plecat mulți spun că acolo viață nu e mulți pleacă, mai mult oameni în vârstă rămân, tinerii încearcă să plece pentru că puterea nu îți dă voie să trăiești, simplu…”
Ajunși pe malul drept au întâmpinat alte probleme. Lui Denis, având documente perfectate cu mult timp în urmă, i-a fost ușor să se integreze și să își găsească un post de lucru. Pentru Iana, însă problema cea mare sunt actele, neavând buletin moldovenesc, aceasta nu poate să meargă la medic pentru a monitoriza sarcina.
„Concubinul meu este cetățean al Republicii Moldova, el și-a restabilit actele și noi am încercat să mergem în Rezina la starea civilă si ei ne-au refuzat, eu le-am explicat că eu vreau să-mi fac acte și să rămîn să trăiesc aici. Eu sunt în a cincea lună de sarcină. Am avut stări când temperatura era foarte ridicată și burta mă durea foarte mult, eu nu știam ce să fac, mă strângeam ghem și nu știam ce să fac și soțul meu la fel nu știa cum să reacționeze, de aceea eu mă adresez să pot obține buletinul să fiu monitorizată de medici să verific cum este copilul.”
La biroul de pașapoarte cât din Chișinău, cât și din Rezina i se solicită unele acte care trebuie să fie luate din Râbnița, Iana spune că nu se poate întoarce în regiune de frică că ar putea fi arestată. În aceste condiții femei se teme și de faptul că va naște în stradă dacă nu va avea acte.
Iana spune că are temeri că pot din cauza soțului său să fie reținută, „el poate fi șantajat, ei totul pot pentru ei lege nu există și de aceea eu nu risc că plec încolo pot cu ajutorul meu să-l atragă pe el acolo.”
Viitoarea mămică este decisă să înceapă o nouă viață aici pe malul drept, unde spune că se simte în siguranță, însă are nevoie de protecție. „Acolo te trezești de la fiecare mișcare îți este frică mereu, aici este mai linistit să te afli.”
Metamorfoza
În prezent persoanele intern strămutate nu sunt asigurate de legislația națională, deși potrivit dreptului internațional statul trebuie să le acorde protecție. Această problemă în interiorul țării a apărut odată cu declanșarea conflictului din 1992, deși s-ar părea că decidenții politici ar fi trebuit să o rezolve, aceasta doar s-a acutizat.
Alexandru POSTICĂ, expert Promo-LEX:
„Vorbim despre metamorfoza persecutărilor din anul 92 până în momentul de față de către regimul de la Tiraspol, anul 92 a fost marcat de acel război care a determinat un flux mare de persoane care au fost nevoite să plece din regiunea transnistreană, vorbim de persoane intern strămutate și potrivit unor estimări circa 130 mii de persoane s-au strămutat din raionale de Est, această cifră reiese din informațiile oficiale obținute și bunăoară pot cita faptul că doar din municipiul Bender au fost înregistrate circa 80 de mii de persoane care au părăsit municipiul în perioada 1992. Evident vorbim despre persecutări a celor care erau incomozi regimului, combatanții dar și populația pașnică. De frica persecuțiilor, de frica cazacilor care persecutați populația inclusiv cea pașnică persoanele au fost nevoită să părăsească domiciliile sale.”
Nu există o statistică exactă a persoanelor care au fost oficial strămutate să înceapă o nouă viață pe malul drept, însă pe lângă acesteaa o bună parte din cei care nu au fost de acord cu regimul ce se instaura la Tiraspol, totuși au rămas, dar în semn de protest.
„La acea perioadă au existat mai multe acte normative care să diminueze aceste efecte negative ale acestei strămutări , vorbim inclusiv despre faptul că primăria mun. Chișinău alocaseră și spații locative unor grupe de persoane, inclusiv alte localități din zona de securitate au acordat asemenea facilități cum ar fi locuințe sau anumite indemnizații pentru procurare și așa mai departe, deci aceasta a fost perioada de tranziție să-i spunem așa până în anii 2000. Cunoaștem foarte bine că nu s-a făcut o evaluare în primul rând a impactului acestor măsuri și câte persoane de fapt ar trebui să beneficieze de aceste mecanisme și chiar și până la momentul de față sunt cazuri, proteste, litigii și hotărâri neexecutate prin care persoanele intern strămutate din anii 92 nu au beneficiat de aceste indemnizații. Acum vorbim despre o perioadă în care s-a aplicat așa numite soft power, deci dacă până în conflict vorbim despre ceva foarte grav inclusiv la exterminare fizică și exista acea frică și ea era justificată a populației ne mai vorbind de persoanele activ social cum ar fi profesori, intelectuali opozanți și așa mai departe. Deci după ani 2000, mai ales după ce au fost sesizate instituțiile internaționale, după ce au existat acele hotărâri în 2004, cauza Ilașcu, observăm o nouă tendință de limitarea în drepturi a persoanelor incomode regimului prin măsuri să le spunem așa mai puțin brutale, aici vorbim despre persecutare.”
În opinia lui Alexandru Postica, care a reprezentat la CEDO mai multe cazuri de încălcare a drepturilor omului din stânga Nistrului, pericolul cel mai mare pentru regim sunt persoanele informate și active social.
„Dacă vorbim la nivelul politic și de libertatea de exprimare este nivelul cel mai înalt e vorba despre organele securității când vorbim de business vorbim de așa numitele organe de procuratură, iar când vorbim de populația de rând, care la fel de multe ori este persecutată fără niciun temei deci aici lăsăm la o parte disputele cu privire la legalitate sau ilegalitate, dar vorbim despre niște dosare inventate cu scopul de hărțuire si estorcare a banilor”.
În aceste cazuri primul lucru pe care pot să îl facă persoanele care sunt persecutate de regim este să se adreseze la autoritățile de pe malul drept, însă mecanismele pe care acestea le au pentru a-i proteja sunt mult prea puține.
„Primul lucru el vine și se adresează procurorului de sector si spune că mi-a fost încălcat un drept, eu injust sunt persecutat pe motive inventate, haideți să rezolvăm, ce se întâmplă în cazul dat? Procuratura Generală doar pornește, în cele mai bune cazuri, o cauză să cerceteze dacă se confirmă sau nu, cu părere de rău de multe ori se refuză pornirea urmăririi penale pe motiv că lipsesc date, deci în cazul dat persoanele se descurajează să se adreseze la organele de stat ale Republicii Moldova, un alt factor descurajator este că nu există nicio garanție că persoana adresându-se aici va primi o protecție imediată. De obicei persoanele se adresează când ajung la ananghină și nu cunosc ce să facă.”
În luna noiembrie a anului trecut, am prezentat cazul lui Alexandrul Samonii, consilier municipal din orașul Tiraspol, care a fost nevoit să fugă din regiune de structuri de forță din Tiraspol, după ce i-a fost intentat un dosar penal, fiind învinuit de extremism. Alexandr a apelat cu prima ocazie la autorități, însă cauza acestuia rămâne încă nerezolvată.
„În vara anului 2020, pe 4 iunie, eu am ajuns pe malul drept, au trecut deja 8 luni, mergea a 9 lună de când sunt aici am trecut toate instanțele posibile în Republica Moldova nu văd eu un interes ca problema mea să fie rezolvată, practic deloc nu văd deloc. De atunci sunt nevoit să-mi caut unde să locuiesc, să caut un pot de muncă, careva surse de existență. Practic am fost nevoit să încep o nouă viață pentru că totul s-a întâmplat spontan, eu nici nu bănuiam că totul va avea o astfel de întorsătură. Acolo este familia mea, casa, serviciul era, totul s-a schimbat brusc am fost nevoit să părăsesc regiunea.”
Când eu am decis să plec, sincer nu gândeam că o să se decidă problema mea ulterior, pe moment eu aveam nevoie să hotărăsc problemă ce ține de libertatea mea, ca eu să pot să continui cumva să-mi întrețin familia, nu ei să îmi aducă colete în închisoare, dar ca eu să am posibilitatea să lucrez și să le trimit bani, cât de cât, e mult mai bine decât să stau după gratii și să mă gândesc la familie cum ei se descurcă fără mine.” ne-a povestit Samonii.
Postică susține că „în această situație în care organele procuraturii – poliția sunt incapabile să gestioneze anumite dosare împotriva infractorilor care își permit sechestrarea, arestarea și ale acțiuni îndreptate spre persoanele din stânga Nistrului cel puțin să implementeze anumite remedii la nivel compensator și garantat.”
La fel ca Iana, Alexandr susține că situația drepturilor omului în regiune devine tot mai gravă, iar restricțiile de circulație impuse de Tiraspol în ultimul an i-a lipsit și de posibilitatea de a pleca de pe malul drept .
- Alexandr Samonii, consilier municipal din orașul Tiraspol
Alexandr SAMONII: „Acolo pe malul stâng oamenii se tem un cuvânt în plus să spună, se tem un like în plus să pună pe rețele sociale, deoarece e periculos pentru libertate. Acum acolo așa se întâmplă. Pe numele redactorului șef al ziarului (partidului comunist din regiune) au pornit deja a patra cauză penală, nu demult ea îngrijește de un veteran al Celui de-al Doilea Război Mondial. El are 96 de ani este un om foarte cunoscut, a fost decorat recent cu ordinul Normandia Niemen în Paris, nu demult organele din regiune au venit la 6:30 dimineața cu percheziții pe acestea cauze, la veteran.”
Soluția de moment în opinia Asociației Promo-LEX ar fi centrele de plasament. În cazul persoanelor care se vad neajutorate, persecutate și care au toate probele care dovedesc acest fapt satul ar trebui să fie cel care asigură măsuri de protecție.
„Cu părere de rău persoanele care au venit până la momentul de față, deci anual noi asistăm 3-4 persoane de acest gen, de ce așa de puține, fiindcă nimeni nu are încredere în sistemul nostru, sunt doar cei mai disperați care vin la noi și am găsit soluții individuale în anumite cazuri. Acestea sunt excepții și excepțiile evident nu încurajează celelalte persoane. Vorbim despre apropiere în primul rând apropierea persoanelor pentru că, pentru că persoana care este persecutată el știe că trecând Nistru va benefia pe termen scurt de un plasament va beneficia de asistență inclusiv psihologică sau juridică, și avem alt efect descurajator pentru că regimul va cunoaște că în dreapta Nistrului există centru de plasament care acordă asistență psihologică juridică și eu va asigur că numărul cazurilor va scădea dramatic pentru că vorbim despre imunitate și cel mai bun argument al regimului este n-aveți ce face sunteți prinși respectați condițiile noastre orice om orice persoană își dă seama despre condițiile în care el se află și faptul că nu are ieșire și unica soluție care există ar fi în general să părăsească Republica Moldova.”
De ce nu a devenit Lege?
În 2014, Asociația Promo-LEX a inițiat mai multe consultări publice privind adoptarea unei legi privind persoanele intern stramutate, iar în 2015 au înaintat și o propunere de politică publică, care însă nu a avut un interes pentru clasa politică de atunci dar nici pentru cea de acum.
„Toți se tem de cheltuirea banilor si de provocările si de negarea problemei, negarea problemei e cel mai simplu pentru autorități să spui că impactul nu e atât de mare ca să facem o lege câte cazuri ave noi, nu avem cazuri nu avem nu avem nevoie de lege plus la asta există și forțe politice, cunoaștem foarte bine, care de frica prejudicierii așa numitului proces de negocieri ar prefera să nu ridice o asemenea problemă, pentru că dacă se ridică problema persoanelor intern strămutate se ridică problema persecutări injuste a anumitor categorii de persoane și aici apare un conflict care poate să blocheze la o anumită etapă inclusiv acele negocieri care nu se produce deja de mai mult de câțiva ani.”
Alexandr SAMONII, susține că această lege este foarte necesară pentru eș și pentru altor persoane care sunt în situații similare. Dacă această lege ar fi ți ar lucra aici, desigur că aș fi avut o locuință, aș fi putut să imi aduc ți familia aici, totul ar fi fost bine. Lege este foarte necesară, eu nu înțeleg de ce ea nu există, de ce nu a trecut în Parlament, dar este indispensabil, eu nu sunt unicul în așa situație.
Răspunsul la întrebarea: de ce astfel de mecanisme de protecție nu au fost implementate este complicat și mulți din cei care se regăsesc, astăzi în Parlament nu îl spun.
„Sunt nevoit să constat cu indignare că statul Republica Moldova niciodată nu a încercat să abordeze atât în plan internațional cât și la pretinsa masă de negocieri problema reîntoarcerii acestor categorii de cetățeni, problema apărării drepturilor lor, inclusiv la dreptul de proprietăți pe care l-au pierdut. În actualul Parlament este imposibil de abordat problema atât a soluționării conflictului per ansamblu cât și protecției drepturilor cetățenilor Republicii Moldova în stânga Nistrului inclusiv a acelora care devin intern stramutate în urma faptului că sunt amenințați în stânga Nistrului. Din simplul motiv că noi avem o majoritate a celor corupți și de trădători de țară, s-ar părea că poate eu sunt prea categoric, dar urmărind pe durata anilor comportamentul lui Igor Dodon și a PSRM eu constat ei fac agenda politică a Federație Ruse și nu a R. Moldova și respectiv nu putem să ne așteptăm de la ei și de la parnerii lor, partidul Șor și Platforma Pentru Moldova ca ei să se preocupe de problemele cetățenilor din stânga Nistrului.”
Deputatul PAS, Oazu Nantoi, care este și membru al Comisiei parlamentare pentru securitate, susține că este posibil de înregistrat o astfel de inițiativă legislativă, dar e imposibil de a o promova ca să fie votată.
„Nu e vorba de apropierea celor două maluri dat fiind faptul că nu este un conflict intern, este un conflict artificial înghețat și aici la întrebarea dvs eu răspund în modul următor, nicio guvernare precedentă n-a dorit soluționarea acestui conflict și toate Guvernele precedente au trădat cu sfidare proprii cetățeni și respectiv este naiv să credem că s-ar fi preocupat de soarta cetățenilor din stânga Nistrului. Pe durata acestor 30 de ani cât există problema, conflictul s-a transformat în prezent este un conflict care aduce profit celor corupți de la Chișinău dar și din alte sate implicate in fluxul de contrabandă. Mecanismul trebuie să facă parte dintr-un plan național de întregire a Republicii Moldova, acest plan lipsește și dacă ne uităm în Constituția Republicii Moldova – Parlamentul este cel care decide politica internă și externă și spre regret, repet, în acest Parlament noi avem o sigură prioritate, menținerea schemelor corupte și atac asupra securității Republicii Moldova.”
Anterior, pe cazuri individuale, intervenea Biroul Politici de Reintegrare, iar oamenii care fugeau din regiune, cel mai des erau tinerii care evadau din așa-numita armată transnistreană, erau cazați la Centrul de cazare a solicitanţilor de azil de lângă Aeroportul Internațional Chișinău, acum Biroul nu se implică nici măcar la acest nivel. Dovadă este cazul veteranilor Iurie Coțofan și Victor Timuș deportați în vara anului trecut de regimul de la Tiraspol din localitatea de baștină și care așa și nu au primit ajutor din partea Biroului.
Iurie COȚOFAN, președintele Asociației veteranilor din s. Corjova:
Noi ne-am adresat la organele de drept a Republicii Moldova, am primit o scrisoare de la Biroul Politici de Reintegrare că întrebare e sub control asta a fost undeva la sfîrșitul lui septembrie si de atunci cu cazul acesta nu am primit nicio lămurire.
Interdicția impusă de separatiști nu a primit niciun răspuns din partea autorităților constituționale, drept consecință Iurie Coțofan fost reținut la 24 martie din nou.
- Interdicție ilegală emisă de regimul de la Tiraspol
„În satul corjova eu am avere acolo îmi este casa, trăiește mama de 82 de ani sigură bolnăvioară și evident că necătând la interdicția asta eu mi-am asumat răspunderea să o vizitez și să mă duc și la casa unde locuiesc pentru necesitățile mele. Eu am fost oprit în pragul casei mele de un colaborator al MGB-ului din regiune el s-a prezentat și-au început discuțiile ce fac eu aici cum mă aflu eu ii lămuresc eu mă aflu pe teritoriul Republicii Moldova. Discutând așa noi am ajuns chiar si la voci mai tari el a sunat si peste vo 20 de minute a sosit o masina cu trei colaboratori ai MGB-ului toți s-au prezentat dar nu au arătat nicio legitimație, ei nu arată.”
- Iurie COȚOFAN, președintele Asociației veteranilor din s. Corjova
„Ei nu vor să deie documentele acestea ca să fie folosite ca dovadă că a fost incidentul ista pur și simplu ei au o tactică veche încă din 92 toți care sunt reținuți fac procese pe hârtie care ele ori dispar ori sau nu le aplică sau nu le axează undeva. Nu vor sa dea la mână nimic eu am mai avut o interdictie din 2014 până în 2019 pe cinci ani de zile, fix așa dacă data asta mi-au dat înștiințare în scris iscălită de ministrul lor în 20214 în general nu mi-au dat niciun document, eu m-am adresat la organele de drept a fost pornit doar penal pe cazul acesta. Timp de doi ani, atât eu cât și personal care nu mi-a dat voie să plec acasă în Transnistria. Ne-am ales numai cu vorbe si cu o mapă de hârtii care până la urmă așa și nu am înțeles ce cu dosarul acela a fost suspendat sau care e soarta lui, absolut nimic.”
Motivele pentru care fostul combatant continuă să fie persecutat sunt clare, spune veteranul, nu au lăsat Corjova, nu au uitat evenimentele din 1992 și pentru că în continuare vorbește despre ilegalitățile regimului și după tot ce i s-a întâmplat.
„Noi des si tare atingem problema ocupației asta lor nu le place ultima interdictie eu bănuiesc că a fost la comanda autorităților moldovei poți sa spui deschis deja asta a fost la comanda președintelui raionului Grigore Filipov.”
Aceste cazuri sunt doar câteva dintre totalitatea persoanelor care au fost nevoite să plece din regiune, abuzurile în stânga Nistrului încă mai continuă, însă protecția de care trebuie să beneficieze odată ajunși pe malul drept întârzie să vină. Actualul Parlament și Guvern nu a înregistrat nicio lege ce ar oferi protecție oamenilor din stânga Nistrului, nici în contextul asigurării libertății de circulație mecanisme de intervenție nu s-au implementat.
AUTOR: IRINA TABARANU
IMAGINE: VITALIE PALADE
PRODUCĂTOR: VITALIE GUȚU
Acest produs a fost realizat de A.O. Academia de Creație și Inovații Mediatice în cadrul proiectului „Zona de Securitate, în alertă 24/24”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a echipei zonadesecuritate.md și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.
