Sesizare la CC: Pot fi culpabili de uzurparea puterii exponenții regimului separatist de la Tiraspol, sau nu

Sesizare la CC: Pot fi culpabili de uzurparea puterii exponenții regimului separatist de la Tiraspol, sau nu

Deputatul PAS Oazu Nantoi a depus astăzi, 21 iunie, o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită magistraților să se expună dacă reprezentanții regimului separatist din regiunea transnistreană pot fi trași la răspundere pentru uzurparea puterii în stat.

Dacă sesizarea va fi acceptată Curtea urmează să interpreteze noţiunea constituţională de uzurpare a puterii de stat din art. 2 al Constituţiei Republicii Moldova.

„În acest sens, solicit respectuos răspuns la întrebarea dacă entităţile neconstituţionale formate în unele localităţi din stânga Nistrului şi mun. Tighina, redactând şi punând în practică un cadru legal şi instituţional alternativ, menit să eludeze supremaţia puterii de stat, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova sunt culpabile ab initio de uzurpare a puterii de stat a Republicii Moldova?”, se arată în sesizare.

Totodată, având în vedere că în Constituţia Republicii Moldova şi legislaţia în vigoare nu explică în mod expres noţiunea constituţională de uzurpare a puterii de stat, autorul sesizării solicită clarificarea aplicabilităţii noţiunilor constituţionale suveranitate naţională şi uzurpare a puterii de stat din art. 2 al Constituţiei.

 

Totodată, în legislația națională există  fapta de uzurpare de calități oficiale, atât în Codul contravențional (art. 324), cât și în Codul penal al Republicii Moldova (art.351). Anterior fostul vicepremier pentru reintegrare, Cristina Lesnic, a explicat în cadrul unui interviu pentru Zona de Securitate în ce condiții Vadim Krasnoselski ar putea fi reținut. Potrivit Cristinei Lesnic exponenții regimului pot fi reținuți, în momentul dat, doar în cadrul unui dosar penal, deoarece potrivit legislației o persoană poate fi reținută sau împiedicată de a se deplasa doar în momentul în care există probleme de securitate și există un mandat foarte clar din partea unui organ de drept sau organ de securitate în privința anumitei persoane.

Mai multe citiți aici: Fostul vicepremier pentru reintegrare explică în ce condiții Vadim Krasnoselski ar putea fi reținut