VIDEO. Oleg Serebrian: Relația Tiraspolului cu UE ține exclusiv de Chișinău

În actualul context regional, regiunea transnistreană este, în ultimele luni, cap de afiș în presa națională și internațională aproape săptămânal. Este aceasta o agitație informațională creată artificial sau realmente se întâmplă ceva demn de atenție în stânga Nistrului? Despre semnale, gesturi și realitatea de peste Nistru am discutat cu vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.

„Zona de Securitate”: Pot spune, la ora actuală, autoritățile constituționale de la Chișinău că situația de securitate ce vizează regiunea transnistreană este sub control?

Oleg Serebrian: Nu putem spune că avem control asupra regiunii. Nu avem un control efectiv. Autoritățile constituționale nu sunt prezente acolo. Nici structurile de securitate. Ar fi prea curajos să spunem că situația vizând securitatea în stânga Nistrului este sub sub control. Dar avem mai mult control decât acum 3 ani sau față de acum 10 ani. Faptul că tronsonul transnistrean al frontierei cu Ucraina este închis și securizat este un mare avantaj și un plus de vigilență din partea dreaptă a Nistrului. Vedem tot – cine intră și cum intră în această regiune, suntem extrem de atenți la posibilul trafic cu arme. Au existat anterior zvonuri că se întâmpla sau că se putea întâmpla… Zvonuri apărute prin 2000 și 2010.

Din această perspectivă avem acum mai multă siguranță. Dar atâta timp cât este un teritoriu necontrolat, pe care sunt dislocate trupe străine, unități paramilitare locale destul de numeroase, stocuri de muniții și arme – asta reprezintă o problemă.

Deci, nu putem afirma că regiunea este în totalitate ferită de riscuri și că noi am fi feriți de riscuri.

„ZS”: V-am întrebat despre aceasta pentru că recent, Biroul politici de reintegrare a emis un comunicat în care menționa, ca urmare a acelui atac înscenat cu presupusa dronă care ar fi distrus un elicopter militar, că ar trebui să ne așteptăm la intensificarea provocărilor din partea Tiraspolului în coordonare cu Rusia. La ce anume ar trebui să ne așteptăm? Care ar fi miza unor astfel de provocări?

O.S.: Despre miza lor am scris chiar în acel comunicat – este vorba de destabilizarea emoțională a societății. Și nu mă refer neapărat la partea dreaptă a Nistrului, ci și la partea stângă. 

Se vrea atenție în plan internațional asupra regiunii. Chiar dumneavoastră spuneți că, în ultima vreme, apare tot mai frecvent în știri. Probabil din cauza unui soi de oboseală a presei de subiectul războiului din Ucraina, care nu mai este nou, sau chiar de cel din Orientul Apropiat, noutățile care vin dinspre Tiraspol, deși mult mai nesemnificative ca amploare, sunt ceva nou și intră mai lejer în categoria de noutate. Și am observat că presa – în acest caz mă refer la presa internațională – manifestă un anumit apetit pentru genul acesta de noutăți. Pentru ei Orientul și Ucraina înseamnă noutăți învechite. E trist, dar se operează anume așa. Nu spun că nu există știri suficiente, dar cititorul sau ascultătorul e interesat să vadă, probabil, ceva nou. Are loc o hiperbolizare a ceea ce se întâmplă în regiunea transnistreană. Și noi am văzut asta înainte de 28 februarie – acele exagerări la care a recurs presa internațională. Pe interior, presa a reacționat calm și prudent. Se vedea că jurnaliștii înțeleg subtilitățile. Dar în afară, inclusiv în România, s-a alunecat în isterizare și interpretări eronate.

Am considerat oportun să nu venim post-factum cu explicații, ci să lansăm acel comunicat din timp. Provocări ar putea avea loc sau s-ar putea să nu se întâmple nimic, dar despre faptul că există astfel de intenții instituțiile abilitate au fost informate. Noi am fost doar cei care am vociferat acea informație, am adus-o la cunoștința publicului, îndemnând concomitent la calm. Nu este prima dată când se întâmplă asta. 2022 a fost un an plin de astfel de evenimente. Alertele cu bombă ba în stânga, ba în dreapta Nistrului… Amintiți-vă, intrasem deja într-un fel de regim constant de alerte. Și situația se poate repeta din păcate.

„ZS”: Exact. S-au întâmplat deja atâtea în acești doi ani… Așa-numitul atac asupra MGB-ului transnistrean, au fost doborâte două antene nefuncționale de la complexul Mayak, au fost și aceste alerte la care v-ați referit… Deci, la ce ar mai putea recurge?

O.S.: Nu aș vrea să le dăm idei. Structurile noastre de forță sunt atente la diferite posibile scenarii și au pregătire reacții de răspuns. Dar ar fi bine ca și societatea să fie pregătită, vigilentă și să depisteze aceste provocări.

„ZS”: Spuneți-ne despre negocieri. Înțelegem că singura opțiune valabilă a rămas formatul 1+1 – adică Chișinău-Tiraspol. Care este temperatura acestor negocieri?

O.S.: Este foarte scăzută. Aproape de zero. N-a înghețat definitiv acest format, dar este, din păcate, foarte rece și neproductiv. Reuniunea din 16 ianuarie nu a dat nimic concret. Din păcate, nici grupurile de lucru nu reușesc să aducă vreun vreun rezultat. Ceea ce s-a întâmplat în domeniul agricol – a fost o îmblânzire a rigorilor, pentru că inițial era vorba de folosirea unor conturi pentru înregistrarea fermierilor la Tiraspol. S-a reușit evitarea acestei situații. Asta ne-a simplificat viața și nouă, dar mai ales fermierilor. Dar problema legată de acea taxă ilegală ar putea să reapară la toamnă, la recoltă.

„ZS”: Mecanismul de compensare a pierderilor acelor fermieri încă nu a fost elaborat

O.S.: Am discutat chiar recent despre asta cu Ministerul Agriculturii și cu Consiliul Raional Dubăsari. Consiliul, care va recepționa banii pentru acele eventuale compensații, urmează să gândească mecanismul de distribuire în trei tranșe.

O tranșă va fi acordată, cel mai probabil, în primul semestru al anului curent – o tranșă mai mică ce vizează depozitele de cereale și culturi oleaginoase, stocate în acest moment dincolo de traseu. A doua tranșă va fi oferită în semestrul doi, după ce va fi recoltată și transportată producția respectivă, pentru că trebuie să avem o evidență. Deci, nu se dă în alb această compensație. Și a treia tranșă va fi dată pentru recolta de toamnă. Calculele au fost făcute în așa fel încât fermierii să nu suporte în niciun caz pierderi.

„ZS”: După intrarea în vigoare a noului Cod vamal v-am văzut și pe dumneavoastră, și conducerea țării mai hotărâți în a face și următorii pași în reintegrarea economică a regiunii transnistrene. Taxele vamale impuse la început de an reprezintă etapa cu costuri infime pentru regimul de la Tiraspol. Și am văzut reacțiile și gălăgia generată. Intenția lor a fost, probabil, să blocheze pașii următori ai Chișinăului pe fiscalitate…

O.S.: Cred că mai curând intenția lor a fost să semnaleze decizia Chișinăului de a merge pe formula unilaterală. Până nu demult se negocia și ca și cum se ajungea la un acord pe anumite subiecte între Chișinău și Tiraspol. În ultimul timp însă, am recurs unilateral la câteva acțiuni și Tiraspolul a fost pus în fața unor reguli pe care trebuie să le respecte, pentru că nu are de ales. Asta îi supără de fapt – că am ieșit din formatul de negocieri. Primele rigori impuse au fost, dacă vă amintiți, în 2022 – legate mai ales de nomenclatoarele farmaceutice și fitosanitare. Nu i-am consultat. Au fost niște discuții, dar până la urmă am impus nomenclatorul unic al Republicii Moldova.

Apoi au fost și altele, iar în cele din urmă am ajuns la Codul vamal. Firește, temerea Tiraspolului este să nu mergem mai departe pe impunerea accizelor la anumite produse care nu sunt esențiale (de lux), pentru a nu afecta consumatorii vulnerabili. Apoi TVA-ul, este o problemă veche și ține de funcționalitatea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) cu UE. Experții europeni de mai multă vreme sugerează introducerea TVA pentru a echilibra lucrurile și a crea un cadru cât de cât egal pentru antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Relația cu UE

ZS: Am sesizat că șeful grupării separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, vorbește foarte des despre oportunitatea oferită de UE pentru activitățile de import-export în cadrul Acordului de Liber Schimb. Această oportunitate de care beneficiază Tiraspolul ar fi fost posibilă fără Chișinău?

O.S.: Evident că nu. Eu cred că nu s-a greșit atunci când s-a oferit Tiraspolului această oportunitate, pentru că în felul acesta regiunea, voluntar sau involuntar, a fost orientată spre Uniunea Europeană, spre o relație economică mai strânsă cu UE, spre anumite standarde. Asta a facilitat niște pași importanți în vederea reintegrării. Malul stâng, ca și malul drept este cumva impus de circumstanțe să respecte niște rigori. Apropierea de UE înseamnă acceptarea și  aplicarea unor standarde.

60% din operațiunile de export-import, adică aproape 2/3 au loc cu țări din Uniunea Europeană. Noi ne bucurăm că întreprinderile din stânga Nistrului, care s-au înregistrat în partea dreaptă, la ASP, funcționează sub drapelul Republicii Moldova, că la târgurile internaționale aceste întreprinderi participă alături de cele din dreapta Nistrului în cadrul pavilionului Republicii Moldova.

„ZS”: Da, dar la Tiraspol, la TV, oamenilor li se spune că UE a oferit această oportunitate, dar Chișinăul o blochează. 

O.S: Fără Chișinău nu ar fi beneficiat de acest avantaj. Noi nu doar că nu ne-am opus aplicării acordului și în raport cu regiunea transnistreană, dar am fost interesați ca asta să se întâmple neapărat. Interesul nostru este să împingem Republica Moldova integră în spațiul european. Chișinăul nu se opune proiectelor internaționale care includ regiunea transnistreană. 

„ZS”: Dar haideți să analizăm și cealaltă variantă. Ce va face Tiraspolul când Republica Moldova va fi parte a Uniunii Europene, iar acest acord de liber schimb nu va mai funcționa pentru că vom fi parte a UE.

O.S.: Până atunci mai e ceva timp. Se va găsi o soluție. Eu sunt rezonabil optimist în acest sens. Dacă lucrurile vor merge bine în Ucraina, vor merge bine și la noi inclusiv în procesul de integrare europeană. Tiraspolul va fi nevoit să se agațe de această șansă. Mediul de afaceri va soma regimul să accepte regulile Chișinăului și, respectiv, ale cu Bruxelles-ului. Tiraspolul nu poate discuta cu UE decât prin noi. Toate vor trebui aduse la aceleași standarde: programul de învățământ, sistemul universitar, domeniul sănătății. Toate discrepanțele pot fi ajustate. Este fezabil și acesta trebuie să fie obiectivul nostru de aici încolo.

„ZS”: V-am întrebat și altă dată – ne integrăm în UE cu sau se poate și fără regiunea transnistreană?

O.S.: Fără este neconstituțional. Republica Moldova nu-și schimbă hotarele. Ciprul a devenit membru al UE în întregime, dar temporar nu se aplică unele rigori, să spunem așa, pe 40% din teritoriu. În cazul nostru ar fi vorba de 11% din teritoriu.

Este complicat acum să spunem cum va fi la momentul aderării Republicii Moldova la UE – dacă va fi sau nu reintegrată regiunea transnistreană. S-ar putea să existe o paranteză legată de acel teritoriu, care rămâne parte inalienabilă a Republicii Moldova, care devine membră a Uniunii Europene. Republica Moldova este membră a ONU în hotarele ei recunoscute internațional. Deci nu până la Nistru. Așa va fi și atunci când va fi membră a UE. Probabil va exista un asterix – o trimitere la subsol precum că, temporar, Republica Moldova nu-și controlează acel teritoriu.

„ZS”: Legat de un eventual statut al regiunii transnistrene, dumneavoastră ați spus câteva lucruri: că nu neapărat va fi o autonomie și că de federalizare nici vorbă… Krasnoselski, promotorul independenței așa-zisei „rmn” este iritat că excludeți inclusiv varianta oferirii unui statut. Să înțelegem că se pregătește o soluționare a problemei transnistrene fără oferirea unui statut?

O.S.: Nu e secret că despre o strategie de reintegrare se discută intens în ultimii 2 ani. Nu există o părere unanimă nici în rândul experților localnici, nici în rândul experților internaționali în ceea ce privește statutul și delimitarea regiunii – ar trebui întrebați, prin referendum, doar cei din stânga Nistrului despre modul în care se poate aplica un anumit statut sau și cei de pe malul drept… Sunt lucruri la care, mă rog, la un moment dat va trebui să ajungem. Sau ce se întâmplă când stânga Nistrului este de acord cu un statut, dar partea dreaptă respinge un statut. Ciprul a avut o situație oarecum identică. Astfel de situații ar trebui evitate. Problema statutului a fost una în care s-a împiedicat Ciprul: federație, regiune, stat unitar… Partea de nord cipriotă susținea că ar vrea mai curând o federație mai relaxată cu două federații teritoriale – partea sud cipriotă, adică Ciprul propriu-zis (Nicosia), era mai curând favorabilă unui sistem care în teoria politică se cheamă „federalism personalist”, adică nu teritorial, nu divizat, ci comunitățile să fie reprezentate în cadrul puterii. În cazul nostru, într-adevăr, formatul de negocieri 5+2 este pentru găsirea unui statut special, dar formatul este acum înghețat, nu mai funcționează. Situația s-a schimbat, conjunctura internațională s-a schimbat. Există și o prevedere în Constituția Republicii Moldova care lasă să se înțeleagă că regiunea transnistreană poate beneficia de un statut special. Dar nicăieri nu am găsit o explicație ce înseamnă „statut special”. Acesta nu e neapărat să presupună o autonomie sau, dimpotrivă, poate însemna o autonomie foarte largă. Hong Kong-ul este o regiune specială în cadrul Chinei, care are practic mai mult decât pur și simplu o autonomie – are cod de internet separat și monedă separată, etc. Deci aceste lucruri nu sunt deloc precizate. M-am întrebat și eu ca și mulți experți care ar fi motivația ce ar sta la baza unui statut special, de exemplu, pentru raionul Grigoriopol în raport cu raionul Ocnița sau Briceni? Componența etnică nu diferă… Doar faptul că pe teritoriul din stânga Nistrului este prezentă armata rusă? Da, asta este ceea ce creează, la drept vorbind, la moment această diferență.

Sondajele de opinie arată foarte clar că în partea dreaptă a Nistrului nu există o deschidere pentru oferirea unui statut de autonomie. Cu atât mai mult pentru federalizare. Ideea federalizării a fost pe deplin compromisă prin „planul Kozak”. Prin 2002, când OSCE-ul a propus primul plan de federalizare, încă erau anumite partide care parcă manifestau deschidere pentru discuție, mai ales că și Statele Unite erau atunci cumva favorabile ideii. În 2003, „planul Kozak” a fost o mare surpriză și pentru Vest, și pentru clasa politică de la Chișinău și a compromis definitiv ideea federalizării. E inutil să se mai revină la această idee. Chiar și în ceea ce privește ideea de autonomie – care ar fi criteriul pentru aplicarea unui regim de autonomie?

În plus, există și o imprecizie terminologica până în momentul de față. Noi zicem „regiunea transnistreană”, dar regiunea transnistreană cuprinde și partea basarabeană a teritoriului necontrolat. 40% din populația acelei zone necontrolate se află, de fapt, în Basarabia, nu în Transnistria… De la Tighina, care are 1/3 din populația regiunii, Chițcani, care este al doilea sat ca mărime și mai sunt câteva localități. Aplicăm același regim – să admitem că vorbim despre statut special pentru municipiul Tighina și localitățile adiacente sau este vorba doar de unitatea teritorială stânga Nistrului, pentru că Legea din 2005 practic se referă la unitate teritorială stânga Nistrului, care conform divizării administrativ-teritoriale a Republicii Moldova, există pe partea stânga Nistrului, dar nu include municipiul Bender, nu include partea basarabeană și nu include șase comune administrate de raionul Dubăsari. Deci și asta va conta la viitoarele discuții.

„ZS”: Cu certitudine sunt foarte multe detalii tehnice despre care nu prea se cunoaște. Despre toate aceste subiecte cred că trebuia deja să se discute, pentru a fi identificate soluții…

O.S.: Din păcate nu s-a discutat niciodată și cred că dumneavoastră știți de ce – pentru că și Moscova, și Tiraspolul s-au opus deschiderii așa-numitului „Pachet politic 3”. Aceste subiecte țin de pachetul politic 3. Discuțiile au fost duse mulți ani pe subiecte economice, sociale… Apoi s-au schimbat factorii. Tiraspolul parcă ar vrea deschiderea pachetului 3, doar că deja Chișinăul consideră prioritar să se discute despre aspectele sociale și economice, deoarece conjunctura s-a schimbat.

Care-i PLANUL

„ZS”: Multe reproșuri pe care le auzim la adresa Dvs și a Biroului pentru reintegrare vizează lipsa unui plan de reintegrare. Ne aducem aminte de criza energetică de acum un an – s-a cerut intens un plan de reintegrare pentru ca acele cedări sau negocieri pe partea energetică să nu mai existe. Deci, domnule Serebrian, există un plan de reintegrare?

O.S.: Avem un plan de reintegrare – un draft care a fost discutat cu partenerii, dar care momentan este cumva înghețat. Să mergem mai departe cu acest plan de reintegrare în condițiile actuale este imposibil.

„ZS”: De ce?

O.S.: Pentru că circumstanțele nu permit să începem deblocarea acestui proiect de reintegrare.

„ZS”: Vă referiți la situația din Ucraina? 

O.S.: Inclusiv la situația din Ucraina. Primul pas care trebuie întreprins într-un astfel de plan este demilitarizarea regiunii transnistrene. Despre ce să vorbim dacă nu are loc demilitarizarea regiunii? Iar în demilitarizarea regiunii vorbim în primul rând de retragerea trupelor ruse și a munițiilor. Noi putem să facem planuri foarte frumoase, să le arătăm la televizor, să le discutăm public, dar aplicarea unui proiect de reintegrare fără demilitarizarea regiunii, fără ca trupele ruse să părăsească regiunea nu este posibilă.

„ZS”: Sunt două contingente de trupe ruse. Sunt pacificatorii și GOTR.

O.S.: Vorbim despre cel de-al doilea. Dar și la pacificatori va trebui să ajungem. Ce fel de misiune de monitorizare vrem în zona de securitate sau cum se va numi – va fi militară, mixtă sau civilă?.. Este deja timpul să ne gândim și la acest lucru. Discuția nu este nouă. În timpul președinției olandeze s-a propus să fie o misiune sub mandat ONU. Trebuie să revenim la aceste lucruri, dar avem o situație complicată, care se complică și mai mult dacă ne uităm pe frontul ucrainean.

„ZS”: Am delimitat aceste contingente ruse pentru că, într-o eventuală aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană fără soluționarea conflictului transnistrean îmi este foarte greu să-mi imaginez cum putem fi membri ai UE având pacificatori ruși la Vadul lui Vodă – un teritoriu pe care Republica Moldova îl controlează…

O.S.: Este o întrebare pe care ne-o punem. Dar noi vorbim despre o situație foarte ipotetică. Nu știm ce se va întâmpla în șase-șapte ani – cum va arăta Republica Moldova, ce va fi în regiunea transnistreană, ce va fi cu Rusia și cu alte țări. Deci trebuie să avem răspunsuri la foarte multe întrebări. Și totul depinde de situația militară din Ucraina.

„ZS”: Dar Chișinăul are propria poziție despre cum trebuie să arate acea misiune de monitorizare – civilă, polițienească – despre formatul acesteia?

O.S.: Da, o are. Dar niciodată nu au fost condiții prielnice ca să se ajungă la această misiune.  Înainte de asta trebuie făcuți alți pași. Trebuia să fi avut o înțelegere legată și de retragerea trupelor ruse, și de retragerea munițiilor, și de statut. Deci este o problemă de succesiune a pașilor care trebuie făcuți.

„Ne împiedicăm mereu de Federația Rusă”

„ZS”: Făcând acești pași ne împiedicăm mereu de Federația Rusă, care nu respectă nici suveranitatea Republicii Moldova, nici statutul de neutralitate. Cea mai recentă acțiune de sfidare a suveranității – desfășurarea alegerilor ruse pe teritoriul necontrolat. Au fost deschise șase secții de votare fără acordul autorităților constituționale. Cum să negociem cu Rusia problematica transnistreană dacă acest stat este ostil intereselor noastre naționale?

O.S.: Nici nu se negociază acum. Formatul 5+2, din care face parte Federația Rusă, este nefuncțional anume din acest motiv. Sau, mă rog, motivul de bază este războiul din Ucraina – două state care au rol de mediator în procesul de negocieri sunt implicate într-un război. Asta a condus la invalidarea formatului 5+2, care oricum era invalid de mai multă vreme. Anul 2019 a evidențiat oboseala acestui format de negocieri și faptul că discuțiile pe această platformă nu duc nicăieri. Uitându-mă pe deciziile mai vechi, am constatat că deja prin 2005-2006 multă lume era foarte critică față de formatul 5+2. Și dacă ne uităm la formate de negocieri identice – cazul Karabakh – avem o situație similară. Sau cazul Donbasului.

„ZS”: Funcțional sau nu, Federația Rusă folosește acest rol de mediator pe care Chișinăul l-a acceptat. Deci Rusia este mediator…

O.S.: În acest moment nu este. Formatul este înghețat.

„ZS”: Dar acordul nu a fost denunțat. Chișinăul nu a ieșit din el. Deci Rusia este mediator.

O.S.: Denunțarea ar genera un efect domino – ar apărea semne de întrebare în foarte multe privințe, inclusiv despre rolul OSCE, a SUA și UE… Dacă lucrurile evoluează bine în Ucraina, iar noi ne dorim foarte mult acest lucru, va fi inutil să mai vorbim de formatul 5+2. Dacă lucrurile pe front vor evolua prost, va fi la fel inutil să vorbim despre 5+2.

„ZS”: Deci, mingea e pe terenul Ucrainei și Rusiei…

O.S.: Este pe terenul nostru, dar suntem conștienți de circumstanțele regionale și că noi nu putem schimba prea mult regulile de joc în plan regional.

„ZS”: Dar dacă admitem un deznodământ fericit pentru Ucraina, Chișinăul este pregătit să pună pe masă a doua zi o soluție în problema transnistreană?

O.S.: Chișinăul are pregătită această viziune. E nevoie să pregătim resurse pentru ca această viziune să fie aplicată, iar în acest caz depindem foarte mult și de partenerii externi. Nu o să intru în detalii legate de costuri.

„ZS”: Poate că ar fi cazul, pentru că mulți se întreabă care ar fi costurile reintegrării.

O.S.: Nuștiu dacă ar ajuta foarte mult și dacă asta ar întări poziția celor care negociază, mai ales că aceste cifre sunt foarte greu de estimat. Germania, când s-a reunificat, deși se reunifica a treia economie a lumii cu a zecea economie a lumii, se credea că se va ajunge la un trilion de euro, dar costurile au depășit două trilioane de euro. În cazul nostru costurile ar putea fi… –   vorbesc de costuri economice, nu despre costurile securitare sau politice, pentru că există și niște costuri politice care trebuie luate în calcul.

„ZS”: Sugerați că nu ar fi o decizie foarte populară sau la ce costuri politice vă referiți?

O.S.: Sondajele, inclusiv cele interne pe care le facem, ne arată un tablou foarte curios. Este un fel de dedublare a opiniei: Conflictul transnistrean nu preocupă foarte multă lume, dar poziția devine curioasă în momentul în care oamenii sunt întrebat ce temeri au. În momentul în care sunt întrebați dacă ar fi de acord sau nu cu pierderea regiunii transnistrene, majoritatea se pronunță împotrivă. Oamenii sunt favorabili ideii de reintegrare, dar, în același timp, nu vor să plătească pentru reintegrare. Iată în sensul acesta apare costul politic. Și oamenii se opun unei soluții prin forță. Categoric. Deci, un guvern care ar aplica presiuni, nu neapărat militare, ar putea fi privit negativ de oameni. În luna mai vom avea niște date despre reacția oamenilor la recentele mișcări în dosarul transnistrean.

„ZS”: Aceste studii interne au măsurat și poziția oamenilor din regiunea transnistreană?

O.S.: Chiar recent am avut prezentarea unui sondaj, realizat de cineva din exterior… Eu am anumite îndoieli legate de sinceritatea oamenilor. Unii se tem sau sunt sub presiune. În orice caz, e important să vedem tendința, iar tendința este, în mod surprinzător, mai degrabă favorabilă reintegrării. Și nu contează cu statut special, cu autonomie… Deci populația din partea stângă a Nistrului este parte a limbii române, iar asta lasă loc pentru o schimbare în bine.

Oamenii își doresc stabilitate. Probabil că exemplul Chișinăului că lucrurile merg mai bine financiar pe malul drept și că suntem mai puțin vulnerabili, mai puțin expuși pericolelor din exterior creează, în rândul cetățenilor, o opinie nouă. Eu sunt convins că acum trei ani lucrurile arătau diferit.

„ZS”: Da, am sesizat și această dorință de a studia limba română.

O.S.: Este ceva cu totul deosebit. Îmi spun directorii de școli cât de populare sunt cursurile de limbă română. Am vorbit recent și la București că noi nu mai facem față, nu avem resurse, nu avem spații pentru cererea foarte mare. Nu vorbesc de copii sau de tineri care vor să învețe limba română doar pentru a pleca din regiune, ci de persoane mature care, probabil, sunt interesați de limba română ca să facă afaceri.

OSCE

„ZS”: Vreau neapărat să vorbim și de relația cu OSCE. Această organizație ne asigură comunicarea cu Tiraspolul, încearcă să fie mediator. Sunteți mulțumit de activitatea acestei organizații?

O.S.: Nu mă voi referi la organizație per ansamblu. Cu Misiunea OSCE de la noi am o comunicare foarte bună – cu ambasadoarea Kelly Keiderling care este o persoană foarte implicată, diplomat american cu foarte multă experiență, foarte delicată și dedicată unor dosare care anterior poate erau neglijate, deoarece Misiunea OSCE se axa foarte mult pe dosare politice. Kelly Keiderling este foarte deschisa dosarelor sociale, deschisă problemei drepturilor omului în regiune – vorbim de implicații în cazuri individuale cu medici aduși de la Viena să viziteze anumiți deținuți pentru consiliere psihologică. 

Este o misiune internațională care trebuie să-și păstreze o anumită echidistanță în dosar. Deci, dincolo de opiniile, unele critice care există, OSCEl asigură o platformă de discuții. Șii este singura platformă. Noi am ajuns încet-încet la un fel de format 1+1+1. OSCEl moderează discuțiile, oferă spațiu pentru discuții – are mai mult decât un rol de simplu observator.

În cadrul acestor discuții în formatul 1+1 și dincolo de orice, nu văd cine ar putea, în momentul de față, se substituie OSCE-ul, pentru că un actor internațional care are expertiză și cunoaște zona nu există. Inclusiv ONU ar avea nevoie de timp ca să preia un astfel de dosar.

Apoi să știți că misiunea ONU din Cipru, care funcționează acolo de mai bine de 50 de ani, nu este mai lăudată în Cipru decât Misiunea OSCE de la noi. Exact din aceleași motive. Dar asta este soarta misiunilor internaționale implicate în procese de negocieri. Nu sunt întotdeauna populare, pentru că fiecare parte le consideră părtinitoare.

OSCE-ul este criticat la Chișinău, dar vă asigur că și la Tiraspol este criticat. Ați văzut atacuri chiar din partea negociatorului-șef de la Tiraspol, care o consideră părtinitoare și prea apropiată de poziția Chișinăului, ceea ce nu este.
„ZS”: Această reacție agresivă a Tiraspolului față de OSCE este ceva nou. Recent, la Tiraspol și la Chișinău a fost Thomas Mayr-Harting, reprezentantul OSCE responsabilul de dosarul transnistrean la nivelul organizației, iar Krasnoselski a avut o ieșire extrem de emotivă – practic i-a arătat din deget delegației.

O.S.: Da, a fost ceva nou – o tonalitate mai incisivă. Nu știu cărui factor se datorează pentru că au remarcat-o jurnaliștii, au remarcat-o și cei de la OSCE. Poate fi din cauza crizei interne – o anumită stare de nervozitate care se simte la Tiraspol. Și nu mă refer la criză economică, dar la  rumori că ar fi și o criză politică. Nu știu cât de întemeiate sunt.

Dar da, ne-am întrebat și noi cărui fapt se datorează această incisivitate sporită la adresa OSCE și la adresa Chișinăului. Critici în adresa Chișinăului au existat și anterior. Acum însă a fost ceva mai mult. Sper că a fost o situație de moment, pentru că noi nu suntem deloc interesați în crearea de noi tensiuni. Mai ales în conjunctura actuală, într-un an care se arată destul de complicat pe partea dreaptă a Nistrului.

„ZS”: Totuși vedem OSCE-ul la întâlniri în „clădirea prezidențială” de la Tiraspol unde se afișează drapelul rus și cel „transnistrean”. Noi am întrebat Ministerul de Externe dacă așa uzanțe din partea organizației internaționale sunt corespunzătoare și ni s-a răspuns că nu e OK. Dar acest fenomen nu este de azi.

O.S.: Asta am vrut să spun – din păcate, au fost astfel de situație și anterior și nu vorbim doar de misiunea OSCE. Vorbim și de alte misiuni diplomatice. Unii o fac din, mă rog, necunoaștere, alții sunt surprinși deja la fața locului, într-o situație ca aceasta și nu mai pot da da înapoi. Deci, noi am avut întotdeauna discuții cu partenerii noștri externi la acest capitol care ține de protocol. Nimeni nu a făcut-o din rea voință – nici OSCE-ul, nici alții. Vă asigur.

„ZS”: Dar aceste deplasări, cât sunt ele de necesare și în interesul Chișinăului?

O.S.: Discuțiile între ei (OSCE cu partea transnistreană – n.n.) au loc după discuțiile pe care partenerii le au cu noi. Trebuie să recunoaștem că uneori și noi rugăm partenerii externi să intervină pe anumite dosare pentru a calma lucrurile. Nu au loc deplasări ale diplomaților în regiunea transnistreană fără o coordonare prealabilă cu Chișinăul.

Mai ales că Misiunea OSCE are un rol în procesul de negocieri și este de datoria lor să fie acolo să transmită anumite mesaje, să se intereseze de anumite situații de anumiți oameni, de situația școlilor, problema fermierilor. Și noi am abordat aceste probleme, pentru ca ei să meargă să le pună în discuție. Nu am vrea să oprim aceste discuții.

„ZS”: Aceste coordonări au loc și în cazul vizitei celor din Federația Rusă la Tiraspol?

O.S.: Noi nu comunicăm cu Ambasada Federației Ruse de mai multă vreme. Dar Federația Rusă, ca și SUA, UE, Ucraina, nu înștiințează Ministerul de Externe sau Biroul de reintegrare pentru că sunt parte a formatului de negocieri. Ei prin definiție sunt implicați în proces, sunt în Comisia Unificată de Control, sunt observatori.

Drepturile omului vs sancțiuni internaționale

„ZS”: Chiar dacă spuneați mai devreme că acest format de negocieri nu mai funcționează…

Noi, la „Zona de Securitate” discutăm de fiecare dată despre drepturile omului. Îmi pare rău că este cumva lăsat ultimul acest subiect. Vreau să vă întreb despre trei cazuri extrem de grave: 

Cazul lui Victor Pleșcanov, cazul lui Mihail Ermurachi, practic, cel mai în vârstă deținut din stânga Nistrului și cazul lui Vadim Pogorlețchi. Ultimul este deținut de un an și 8 luni fără a avea vreun minim contact cu apropiații.

O.S.: Aceste cazuri sunt monitorizate îndeaproape în primul rând de OSCE. Noi am avut o discuție și cu Crucea Roșie, care ne-a spus că nu poate opera în stânga Nistrului, deoare nu este un conflict militar deschis ca să poate să intervină. Deci, canalul de comunicare este  exclusiv OSCE. Noi am contat foarte mult că, până la vizita președintelui în exercițiu al OSCE unele dintre aceste persoane vor fi eliberate. Nu avem deocamdată nici un fel de semnale în acest sens , dar vom insista pe eliberarea mai ales a persoanelor care sunt într-o stare mai gravă. Eu am întâlniri cu membrii familiilor persoanelor respective. Nu afișăm întotdeauna aceste întâlniri, ele produc deseori efecte adverse asupra situației deținuților. După fiecare intervenție de acest gen se întâmplă ceva cu acești deținuți. Scoaterea în evidență a anumitor nume sau întrevederi pe care le avem nu le ușurează viața acelor oameni.

„ZS”: Mereu când vorbim despre drepturile omului este invocat faptul că nu există pârghii pentru eliberarea acelor oameni. Dar există mecanismului sancțiunilor internaționale. Și există o practică în privința regimului de la Tiraspol de a le aplica. De ce liderii de la Tiraspol rămân în afara oricărei liste de sancțiuni – sunt foarte relaxați în acest sens?

O.S.: I-ați văzut ieșind de pe teritoriul regiunii transnistrene pe vreunul?

„ZS”: Da.

O.S.: Când?

„ZS”: Noi chiar am fotografiat „miniștri” din pretinsul „guvern” de la Tiraspol…

O.S.: Nu vorbesc de persoanele implicate în procesul de negocieri sau care au o responsabilitate directă în aceste aceste cazuri. Vorbim despre cazurile de încălcare a drepturilor omului, că cineva care este responsabil de, nu știu, sectorul energetic sau agricol admit că puteau să se puteau să se deplaseze, dar nu este adevărat că este atâta relaxare. Mecanismul de sancțiuni este unul oarecum mai complicat și trebuie să fie agreat și cu partenerii externi ca să-l aplice. Deci nu este o acțiune unilaterală pe care poate s-o aplice Republica Moldova. În momentul potrivit, mecanismul poate fi, firește, declanșat.

„ZS”: Nici un exponent al regimului de la Tiraspol nu s-a afișat, de data aceasta, la urna de vot în timpul alegerilor prezidențiale din Rusia.

O.S.: E și acesta un indiciu, da!