Republica Moldova a rămas din nou fără negociator șef în relația cu Tiraspolul. Cum a comentat plecarea Natalia Gavrilița
Biroul Politici de Reintegrare a rămas în această dimineață fără conducere după ce Vicepremierul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, și-a depus demisia, invocând „motive personale”.
Prim-ministra, Natalia Gavrilița a anunțat deja că a semnat cererea de demisie a viceprim-ministrului Vlad Kulminski.
„Regretăm decizia colegului nostru, dar înțelegem că așa sunt circumstanțele. Cert e că demisia dumnealui vine din motive personale și nu are legătură cu performanțele înregistrate pe dosarul de reglementare a diferendului transnistrean.
Am toată certitudinea că expertiza dlui Kulminski va fi foarte utilă și de acum înainte pentru echipa de la Guvern,” a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.
Vladislav Kulminski a fost numit în funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare în guvernul Nataliei Gavrilița pe 6 august. Anterior, a activat în cadrul structurilor ONU de reglementare a conflictelor, dar și în cadrul societății civile, fiind unul dintre fondatorii Institutului pentru Inițiative Strategice.
În ultimii 2 ani negociatorii s-au schimbat de 4 ori.
Alexandru Flenchea: 14 noiembrie 2019 – 16 martie 2020
Cristina Lesnic: 16 martie -9 noiembrie 2020
Olga Cebotari 9 noiembrie 2020 – 6 august 2021
Vladislav Kulminski: 6 august 2021 -5 noiembrie 2021