
Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit pentru Zona de Securitate
- Special
Irina Tabaranu
- 24/04/2025
Redirecționarea a 2% din impozitul pe venit este un mecanism prin care oamenii pot susține activitatea unei organizații neguvernamentale fără a avea cheltuieli suplimentare.
Această parte din impozitul pe venit se află deja în bugetul statului, iar în perioada depunerii declarațiilor pe venit, fiecare contribuabil are dreptul de a alege unde va merge această sumă: în bugetul statului sau în contul unei organizații non-profit.
Zona de Securitate este o organizație non-profit și se află sub denumirea juridică A.O. Academia de Creație și Inovație Mediatice (ACIM), devenind eligibilă pentru mecanismul 2% în anul 2024.
CODUL FISCAL: 1013620003295
CE TREBUIE SĂ FACI:
Depune online sau fizic, în procesul de completare a declarației pe venit, și găsește câmpul M1, unde poți introduce codul fiscal al organizației către care vrei să redirecționezi 2% – codul fiscal al redacției noastre: 1013620003295
-De ce nouă?
-Ajungem acolo unde contează și alții nu o fac!
Peste 60% din audiența noastră de pe TikTok este din regiunea transnistreană. În fiecare lună, conținutul nostru ajunge la peste 100.000 de oameni din regiune și asta ne face să credem că ajunge exact unde țintim.
Redirecționarea celor 2% din impozitul pe venit este un gest simplu, dar extrem de valoros. Nu te costă nimic în plus, dar sprijini direct jurnalismul independent care contează.
Statistică și ce am reușit să facem cu cele 2% din 2024
Stas Madan, directorul de program la Expert-Grup a estimat că în anul 2024 la bugetul public național au fost colectați din impozitul pe venitul persoanelor fizice suma de 8,7 miliarde Lei.
2% din această sumă înseamnă 173 milioane lei.
Asta e maximul de care ar putea beneficia asociațiile și fundațiile dacă teoretic toți contribuabilii ar decide să desemneze cuiva 2% din impozitul pe venit.
În anul 2024 aceste organizații au beneficiat de o sumă totală de 14,5 milioane Lei, adică 8,4% din suma maximă totală teoretică.
Economistul constată că avem încă un spațiu foarte mare de a susține proiecte care aduc valoare în societate.
Noi, la Zona de Securitate, anul trecut am reușit să adunăm din cele 2% donate: 21 000 lei – bani care ne-au ajutat să trecem peste criza din această iarnă și să informăm oamenii în timp util. Mai exact am reușit să realizăm 3 reportaje de impact despre criza energetică și să arătăm contrastul dur dintre „elită” și locuitorii regiunii transnistrene. Cu jumătate din cei 21.000 de lei, primiți de la voi prin mecanismul celor 2%, am putut acționa rapid și achita un cameraman curajos pentru a arăta realitatea din regiune.
Termen limită – 30 aprilie
Redirecționează 2% pentru ca noi să continuăm să te informăm despre cele 11% din țară care ne-au fost furate, temporar.