Reacția Chișinăului la decizia Tiraspolului de a-l priva de libertate pe Victor Pleșcanov: Condamnăm

Reacția Chișinăului la decizia Tiraspolului de a-l priva de libertate pe Victor Pleșcanov: Condamnăm

Biroul Politici de Reintegrare condamnă sentința de privațiune de libertate aplicată locuitorului orașului Tiraspol, Victor Pleșcanov, după ce acesta a criticat deschis războiului din Ucraina.

„Condamnăm cu fermitate acțiunile inumane și ilegale ale Tiraspolului care contravin nu doar spiritului legii dar și bunului simț. Imediat ce am aflat despre acest caz a fost sesizat reprezentantul politic de la Tiraspol cu solicitarea de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale cet. Pleșcanov Victor, eliberarea necondiționată din detenție și transmiterea tuturor materialelor pe acest caz către organele de drept competente ale Republicii Moldova. Monitorizăm în continuare acest caz în comun cu Oficiul Avocatului Poporului”, se arată în reacția instituției ce se ocupă de reintegrarea țării.

Menționăm că Victor Pleșcanov, locuitorul orașului Tiraspol ce a arborat drapelul ucrainean în luna martie, a fost condamnat pe 26 septembrie la 3 ani și două luni de privatiune de libertate. Sentința ilegală a fost pronunțată de așa-numita ”judecătorie a orașului Tiraspol” pentru „incitare la extremism”. Acesta este un activist civic din regiunea transnistreană, iar odată cu invazia Rusiei în Ucraina din 24 februarie 2022, a criticat abuzurile comise de armata rusă, inclusiv ilegalitatea dislocării acesteia în regiunea transnistreană.

Găsiți aici artiolul ce se referă la acest caz: Condamnat de regimul de la Tiraspol pentru drapelul ucrainean și nesupunere