Reacția Biroului Politici de Reintegrare privind reținerea lui Dorel Roșca

Reacția Biroului Politici de Reintegrare privind reținerea lui Dorel Roșca

Dorel Roșca, veteranul războiului de pe Nistru, ce a fost reținut de organele ilegale de forță transnistrene în drum spre s. Corjova în dimineața zilei de astăzi rămâne reținut la sediul „miliției” din Dubăsari. Biroul Politici de Reintegrare a declarat pentru Zona de Securitate că au solicitat implicarea prin canale operative a colaboratorilor de poliție din IP Dubăsari și a membrilor delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.

„Cunoaștem situația de la fața locului și am solicitat implicarea prin canale operative a colaboratorilor de poliție din Inspectoratul de Poliție Dubăsari și a membrilor delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, care încearcă să clarifice circumstanțele și să obțină eliberarea dlui Roșca Dorel”, se arată în reacția Biroului către Zona de Securitate.

Amintim că, Dorel Roșca se afla împreună cu alți doi veterani ai războiului de pe Nistru, Chiril Motpan și Constantin Covrig în drum spre s. Corjova pentru a aduce un omagiu de rămas bun unui alt veteran, Valeriu Mițul, decedat la 2 octombrie 2021. La intrare în s. Corjova, accesul veteranilor a fost îngrădit de către reprezentanții structurilor de forță din regiunea transnistreană.

Mai multe detalii vedeți aici.

Dorel Roșca, veteran al războiului de pe Nistru, a fost reținut de „miliția” transnistreană și dus la Dubăsari