Programul Bugetarea Participativă, mai puțin atractiv în Criuleni. “Probabil din neștiința cetățenilor sau promovarea proastă a autorităților”

foto: Orașul Criuleni

Programul Bugetarea Participativă, mai puțin atractiv în Criuleni. “Probabil din neștiința cetățenilor sau promovarea proastă a autorităților”

Cetățenii din orașul Criuleni s-au arătat mai puțin interesați de accesarea microproiectelor, în sumă de până la 100 de mii de lei, votată de consilierii orășenești, încă în martie 2021. Doar două grupuri de iniţiativă au depus cererile şi ideile lor de realizare a proiectelor.

MARIA ZUGRAVU, preşedintele A.O. CJS „Echitate”, secretarul Coaliției Locale din or. Criuleni

Probabil din neștiința cetățenilor sau promovarea proastă a autorităților, sau altceva la mijloc nu a mers așa de bine. Au fost depuse doar 2 cereri, dintre care una s-a aprobat, în rest suma respectivă nu a fost valorificată. Acolo era vorba despre amenajarea fântânilor, reparații de drumuri, parcuri. Acum  cu regulamentul nou sunt mai multe: și pe domeniul socio-cultural și tineret și în funcție de toate obiectivele strategice, care se află în planul Strategic.

REPORTER Zona de Securitate: Banii care nu s-au cheltuit acum, vor trece anul viitor?

MARIA ZUGRAVU, preşedintele A.O. CJS „Echitate”, secretarul Coaliției Locale din or. Criuleni

Nu cred. Pentru că dacă banii nu au fost valorificați vor trece la o altă linie de buget.

Până în luna septembrie 2021, acordarea microproiectelor se realiza în baza unui regulamnet din 2016, care prevedea că ceţăţenii se pot asocia în grupuri şi contribui la acțiuni de amenajare a fântânilor, izvoarelor, parcurilor mici. Pe când, noul regulament cu privire la Mecanismul de Bugetare Participativă în teritoriul administrat de primăria orașului Criuleni a extins lista intereselor cu  dezvoltarea și diversificarea acțiunilor cetățenilor.

MARIA ZUGRAVU, preşedintele A.O. CJS „Echitate”, secretarul Coaliției Locale din or. Criuleni

Mizăm acum la audierile publice când va fi aprobarea proiectului de buget, totuși să fie și pentru anul viitor rezervată o sumă oarecare în valoare de 100 – 150 de mii, în funcție de bugetul localității. Și totodată noi ca și coaliție să încurajăm localitatea să aplice la aceste microproiecte, fiindcă schimbarea vine de la fiecare și este foarte important ca noi, ca cetățeni, să ajutăm autoritatea publică locală. Să venim cu idei, propuneri, și implementarea această de microproiecte va aduce o plus valoare calității vieții atât cetățenilor, cât și un plus acest portofoliu autorității publice locale.

Reprezentanții coaliției locale pentru bugetare participativă din orașul Criuleni recunosc faptul că cel mai probabil cetățenii nu prea știu despre această oportunitate, de a accesa granturi, de aceea sunt puţine aplicaţii – lucru confirmat chiar și de locuitorii orașului Criuleni. Unii se arată deschiși la procesul de participare în vederea monitorizării cheltuirii banului public, dar și vor o mai mare implicare a lor în ceea ce privește dezvoltarea comunității din care fac parte.

VOX-uri:

1. Administrația publică locală vine cu o anumită sumă de bani. De exemplu, noi putem da pentru acest drum 200 de mii de lei, pentru a-l face în totalitate mai trebuie tot atâția bani. Dacă o să găsiți, noi o să vă dăm această sumă. Dacă nu, atunci redirecționăm banii la strada cealaltă. În așa fel și lumea din localitate se implică și spune că ar trebui să facă acum, cât sunt niște bani. Și acel drum va fi făcut mult mai calitativ.

2. Mă gândesc, de fapt, că da, este posbil, dar niciodată nu m-am implicat atât de profund în rezolvarea acestor probleme. Cred că ar trebui să ne luăm în mâini și să participăm și noi la rezolvarea problemelor, mai activ.

3. Ca meșter, prima rugăminte a primarului, eu îl ajut cu ce pot. Unde pun o balustradă, unde la grădiniță am făcut porți, diverse garduri. Mă implic de fiecare dată.

Din Coaliția Locală pentru bugetare participativă fac parte aproximativ 15 persoane și a fost constituită în cadrul proiectului „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova” cu scopul de a îmbunătăți relațiile dintre APL și cetățeni la toate nivelele de comunicare și colaborare și de a asigura un nivel sporit de confort și calitate al vieții locuitorilor.