Președintele în exercițiu al OSCE: Ne angajăm să prevenim escaladarea conflictului în regiune

Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și președintele în exercițiu al OSCE Ian Borg – 12.04.24

Președintele în exercițiu al OSCE: Ne angajăm să prevenim escaladarea conflictului în regiune

Activitatea Misiunii OSCE în noul context regional se va axa pe prevenirea escaladării conflictului în regiunea transnistreană și pe identificarea pașilor concreți pentru a consolida încrederea și dialogul constructiv între părți. Aceasta este poziția președintelui în exercițiu al OSCE, Ian Borg, aflat în Republica Moldova, pentru prima dată după învestirea în această funcție.

În cadrul unei conferință de presă, susținută împreună cu viceprim-ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Mihai Popșoi, oficialul maltez a reconfirmat sprijinul pentru găsirea unei soluții pașnice, complexe și de durată a conflictului în toate aspectele sale, în baza suveranității și integrității teritoriale a R. Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional cu statut special pentru Transnistria.

„Eu am venit aici să învăț despre provocările care există. Am înțeles un lucru, dialogul în formatul 1+1 este eficient. Eu astăzi voi avea alte întâlniri și sunt convins că noi nu vom fi de acord cu toți la toate subiectele. Noi ne vom asigura că acest format, odată ce 5+2, deocamdată nu poate fi convocat, va continua să fie funcțional”, a declarat Ian Borg.

La subiectul drepturilor omului Ian Borg a dat asigurări redacției Zona de Securitate prezentă la conferința că a fost informat despre cazurile de privare ilegală de libertate a cetățenilor R. Moldova și că misiunea de la Chișinău să rămână angajată în găsirea soluțiilor pentru aceste persoane.

„Eu am fost informat despre cetățenii moldoveni care sunt deținuți în transnistria și vreau să accentuez importanța respectării drepturilor omului în conformitate cu standardele internaționale, tocmai de-asta avem și întâlniri între părți, scopul nostru este să prezentăm și punctul nostru de vedere în acest sens. Noi suntem pregătiți oferim asistență la subiectele date și Misiunea conform mandatului poate oferi consultanță și experiență.”

Vicepremierul Mihai Popșoi a spus că țara noastră are sprijinul comunității internaționale în ceea ce privește soluționarea conflictului transnistrean. Oficialul moldovean a mulțumit misiunii OSCE pentru eforturile depuse în facilitarea dialogului și sprijinul constant oferit pentru protecția drepturilor omului în contextul unor decizii ale așa-zisele autorități de la Tiraspol împotriva cetățenilor moldova.

„Solicităm în continuare retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Este o poziție clară și contăm pe sprijinul comunității internaționale pentru a grăbi acest proces”, a mai afirmat Mihai Popșoi. 

Președintele în exercițiu al OSCE, ministru al Afacerilor Externe, Europene și Comerțului al Maltei, Ian Borg urmează să ajungă astăzi, 12 aprilie, și la Bender/Tighina unde se va întâlni cu liderul separatist Vadim Krasnoselski.