Președintele în exercițiu al OSCE, Ann Linde, vine în Republica Moldova

Președintele în exercițiu al OSCE, Ann Linde, vine în Republica Moldova

Președintele în exercițiu al OSCE, ministra Afacerilor Externe a Suediei, Ann Linde, va vizita Republica Moldova pe 17 februarie pentru discuții cu oficiali moldoveni de nivel înalt și conducerea politică de la Tiraspol.

Linde va purta discuții cu Președintele Maia Sandu, Prim-ministrul interimar și Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, Viceprim-ministra pentru Reintegrare, Olga Cebotari, precum și Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, împreună cu membrii delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a OSCE.

La Bender, Președintele în exercițiu al OSCE, ministra Afacerilor Externe a Suediei, Ann Linde, se va întâlni cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski și reprezentantul politic Vitali Ignatiev.

De asemenea, la Chișinău ea se va întâlni cu Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pe teme de gen, Liliana Palihovici, precum și cu membrii societății civile care activează în domeniul drepturilor omului și egalității de gen.