Oleg Serebrian: “Chișinăul și Tiraspolul NU au ajuns la un numitor comun pe problema energetică”
Discuțiile în formatul 1+1 care au durat trei ore, în oficiul OSCE de la Tiraspol, nu s-au soldat cu niciun rezultat palpabil. Despre acest lucru a declarat Oleg Serebrian, viceprim-ministru pentru Reintegrare, în cadrul unui briefing de presă.
“Pe subiectul energetic, Chișinăul a propus o mai bună coordonare a acțiunilor în vederea raționalizării consumului de gaz și energie electrică. Din păcate, deși discuțiile au fost foarte concrete și au decurs într-o atmosferă calmă nu am reușit să ajungem la un numitor comun. Ne-am înțeles că grupuri de experți în domeniul energetic de pe cele două maluri ale Nistrului vor analiza în zilele care urmează anumite detalii tehnice, dar și de ordin juridic care ar permite soluționarea, fie și parțială, a acestei probleme. A fost tangential atins și subiectul evaluării în comun a riscurilor care pot apărea în cazul sistării din varii motive a importului de gaze naturale din Federația Rusă. În acest moment, din păcate, trebuie să luăm în considerare toate scenariile posibilie, inclusiv cele mai proaste. Am convenit cu negociatorul-șef de la Tiraspol că, în viitorul apropiat va avea loc o nouă rundă de negocieri la care am aborda mai detaliat acest subiect”, a mai spus Serebrian.
Totuși șeful de la Reintegrare susține că deși fără rezultate palpabile pe subiectul energetic, mai există loc de speranță că anumite lucruri pot fi făcute pentru a ușura povara crizei energetice pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului.
La reuniunea în formatul 1+1 au mai fost abordate și alte subiecte, odată ce pe data de 26 octombrie, Tirapsolul a acceptat reuniunea în acest format, dar a insistat cu extinderea agendei cu alte subiecte, precum importul produselor alimentare și farmaceutice, problema bancară, problema autorizației ecologice a Uzinei Metalurgice din Râbnița. La rândul său, Chișinăul a solicitat și includerea unor subiecte adiționale, inclusiv cea legată de dificultățile de ordin administrativ pe care le întâmpină liceul Evrika din Râbnița.
Serebrian a menționat că Tiraspolul și Chișinăul au avut opinii diferite referitor la importul de medicamente în regiunea transnistreană. “Tiraspolul insită asupra unui tratament preferential, diferențiat, cel puțin, pe perioada stării de urgență. Pe importul de produse de primă necesitate am demonstrate delegației de la Tiraspol că nu există niciun temei de a învinui Chișinăul de rea intenție, de presiuni economice sau de acțiuni ce ar putea duce la creșterea tensiunilor. Volumul importurilor comparat cu anul trecut nu a suferit schimbări. Pe anumite produse, cum ar fi cele farmaceutice se atestă o scădere, dar în cazul produselor alimentare se remarcă la multe capitole chiar o creștere”, a conchis Serebrian.
Cât privește cazul autorizației de mediu pentru Uzina Metalurgică din Râbnița, Chișinăul a subliniat faptul că deocamdată partea moldovenească în proces de analiză a datelor. “Tema mediului, mai alesî n preajma unor întreprinderi atât de mari cum este combinatul de la Râbnița ridică întotdeauna multiple semne de întrebare, alarmă în rândul cetățenilor. Într-adevăr, până în prezent au fost efectuate trei vizite ale inspectorilor de la Agenția de Mediu a Republicii Moldova, dar cu siguranță e nevoie să mai fie făcute investigații suplimentare”, a menționat Oleg Serebrian.
Pe subiectul bancar: în luna iunie, Chișinăul a oferit agenților economici din regiunea transnistreană posibiltiatea de a utiliza pe durata stării de urgență un mechanism bancar special c ear permite convertirea leilor moldovenești achitați pentru palta energiei electrice cu scopul de a achiziționa produse de primă necesitate. Acest mecanism așa și nu a fost pus în aplicare.
“Delegația de la Tiraspol a invocat astăzi unele aspecte de ordin tehnic care l-ar face inaplicabil. Subiectul bancar rămâne a fi unul dintre cele mai complexe în cadrul discuțiilor în format 1+1. Astăzi, nu s-a putut avansa prea mult pe acest subiect, decât să consfințim asupra necesității convocării pe parcursul lunii următoare a grupului de lucru pe subiecte bancare”, a mai declarant oficialul.
Oleg Serebrian a concluzionat că: “În linii generale, întâlnirea de azi a fost una utilă, menită să diminueze percepția de ansamblu precum că tensiunie între cele două maluri e sunt în creștere. Am văzut recent mai multe declarații periculoase și iresponsabile și dincolo de aspectele practice puse în discuție la reuniunea de azi era nevoie să dăm un semnal pentru societate că în pofida problemelor persistente că dialogul continuă și că pe anumite subiecte pot fi găsite compromisuri.”
La reuniunea în formatul 1+1 din partea Chișinăului, pe lângă vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și alți membri ai Biroului au mai participat Vadim Gumenîi de la MInisterul Economiei și Constantin Borosan d ela Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, precum și reprezentanți de la ANRE, ANSA, AMDM, Serviciul Vamal, Moldelectrica și Moldovagaz. Au participat și reprezentanții ambasadelor Ucrainei, Rusiei, SUA și ai Delegației UE în Republica Moldova.