O nouă dezinformare din partea Tiraspolului. Postul de Pacificare de la Vadul lui Vodă nu va fi modernizat, ci optimizat
Delegația Tiraspolului în Comisia Unificată de control a anunțat recent că sunt planificate acțiuni de „modernizare” a posturilor misiunii de Pacificare de la Vadul lui Vodă, nr.9, tot ei spun că intenționează să își consolideze infrastructură militară cu blocuri și bariere noi, chiar dacă postul se află în zona controlată de autoritățile constituționale. Potrivit Chișinăului, planul de optimizare presupune alte acțiuni, nu vor fi instalate blocuri noi sau bariere, așa cum spune Tiraspolul.
De fapt, acest plan trebuia să fie implementat imediat după incidentul din 2012, când a fost împușcat mortal cetățeanul moldovean, Vadim Pisari, de către un soldat rus. Însă în tot acest timp militarii din cadrul Comandamentului Militar Întrunit nu au ajuns la un consens.
Șeful superior al contingentului militar al Forțelor de Menținere a Păcii din partea Republicii Moldova, colonelul Cemîrtan Vadim a declarat pentru Zona de Securitate că:
„Comandamentul Militar întrunit a ajuns la un consens și a elaborat scheme cum să fie amplasată infrastructură la postul 9 stâng și drept, ideea de bază e ca să fie îndeplinit acordul din 1992, pentru ca circulatia persoanelor și mărfurilor să fie liberă, și asta presupune deblocarea drumului. Acum sunt mai multe blocuri de beton, este blocată artera care vine de la Bălăbănești, mașina blindată stă practic în drum, deci la postul 9 drept noi vrem să mutăm tot de pe carosabil- pe trotuar și o sa fie deblocat absolut tot drumu din spre localitate Blăbănești și Vadul lui Vodă, să nu fie nimic pe drum. Din partea 9 stâng, la fel, să fie la maxim scos tot de pe carosabil și să fie ambele benzi libere.”
Partea stânga numește aceste schimbări „modernizare” pentru că doresc să schimbe vagonul în care stau militarii, deoarece ei sunt responsabili de acest post, și prin acesta numesc ei modernizarea postului.
Colonelul Cemîrtan Vadim a ținut să menționeze că:
„La Comisia Unificată de Control nu a fost efectuată încă nicio aprobare. Noi trebuia să îl prezentăm încă săptămâna trecută – noi l-am prezentat atunci, dar partea stângă a spus că mai are nevoie să se gândească. Deja trebuia la ședința din săptămâna aceasta să se se aprobe, dar nu s-a rezolvat întrebarea pentru că a intervenit incidentul cu membri partidului AUR la Varnița și nu s-a desfășurat ședința în regim normal. Ca urmare, încă nu există niciun document oficial aprobat de Comisie care se stabilească cum procedăm și în ce termeni”.
- CUC este organul care poate decide astfel de modificări chiar dacă planul a fost aprobat de militarii din cadrul Comandamentului Militar Întrunit, el nu intră in vigoare până nu aprobă și CUC, unde deciziile de asemenea să iau în consens.
Președintele delegației transnistrene în Comisia Unificată de Control, Oleg Beleakov a declarat în acest sens că;
„În 2012, acest post a suferit din cauza naționaliștilor Moldovei. De atunci, din cauza poziției Chișinăului oficial, nu s-a reușit îmbunătățirea infrastructurii – instalarea unui modul nou și a altor obiective necesare. Acum există un plan cum se va schimba totul”.
În presa afiliată regimului au apărut informații că lucrările de „modernizare” la postul de pe malul stâng, controlat de Tiraspol, presupun, după spusele comandantului militar superior al forțelor pacificatoare din partea Tiraspolului, Nikolai Nikonov, instalarea unui nou vagon pentru serviciul militar, blocuri de apărare pentru blocarea drumului și vor fi instalate bariere noi”.
Fapt infirmat de Chișinău. Colonelul Cemîrtan ne-a asigurat că planul de amenajare a celor două posturi (9 stâng-9 drept) va fi prezentat public, imediat după aprobarea lui în Comisie.