Locuri la buget pentru absolvenții din regiunea transnistreană și din perimetrul Zonei de Securitate. VOX: Unde vor aceștia să studieze?
Guvernul alocă anual locuri cu finanțare din bugetul de stat pentru absolvenții instituțiilor de învățământ general din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și din perimetrul Zonei de Securitate.
Astfel, pentru anul de studii 2023-2024 Guvernul Republicii Moldova urmează să aloce 262 de locuri bugetare pentru categoria menționată supra, pe domenii, precum: științe ale educației – 45 de locuri, tehnologii ale informației și comunicațiilor – 30, inginerie și activități inginerești – 30, sănătate – 25, arhitectură și construcții – 15, etc.
În ultimii 5 ani, Guvernul a acordat 1326 de locuri bugetare din comanda de stat pentru candidații din regiunea transnistreană și din perimetrul Zonei de Securitate, se arată într-un comunicat al Biroului Politici de Reintegrare.
Elevii claselor a 11-a din instituțiile de învățământ din Tiraspol au participat în ultima săptămână din luna iunie la evenimentul de absolvire, care s-a desfășurat în centrul orașului.
Copii ce își fac studiile în școlile în limba rusă, administrate de regimul de la Tiraspol, învață după curricula din Federația Rusă și absolvesc școala după 11 clase, la fel ca cei care studiază în limba „moldovenească”, în chirilică, însă după o circulă învechită cu manuale din perioada sovietică.
Întrebați de redacția noastră unde își vor continua studiile, unii dintre absolvenți au spus că vor merge la Chișinău, alții vor rămâne la Tiraspol, dar sunt și dintre cei care optează pentru studii superioare în Federația Rusă.
Anul de studii 2022-2023, în stânga Nistrului, a fost absolvit de peste 2.100 de elevi. Absolvenții din regiunea transnistreană pot continua studiile pe malul drept sau în străinătate la nivel univeristar, doar după ce finalizează complet ciclul liceal, adică 12 clase și susțin examenul de Bacalaureat.