Investigație CIJM: Regimul de la Tiraspol folosește companii din Chișinău pentru a avea acces la internet

Investigație CIJM: Regimul de la Tiraspol folosește companii din Chișinău pentru a avea acces la internet

Regiunea transinstreană a început să se asigure cu internet de pe malul drept Nistrului în contextul problemelor de infrastructură provocate de războiul din Ucraina. Unul dintre principalele vehicule de propagandă ale Kremlinului, Rossia Segodnea, precum și pretinse centre de cercetare de la Tiraspol, la fel, își procură accesul la rețeua globală și servicii de IP Transit de asemenea prin intermediul operatorilor din Republica Moldova, se arată într-o investigație realizată de Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova. 

SRL Starnet Soluții, cel de-al doilea cel mai mare furnizor de internet fix din Republica Moldova, prestează servicii singurului operator de telefonie fixă și mobilă și providerului monopolist de internet din regiunea separatistă transnistreană, Interdnestrcom (IDC). Transnistria este de mai bine de trei decenii o platformă de crimă organizată, controlată de oligarhi locali conectați foarte puternic la cercurile politico-economice de la Moscova, asupra căreia Chișinăul nu are niciun control.

Potrivit surselor Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova, în 2020, a fost semnat primul contract dintre cele două companii.

Un an mai târziu, valoarea serviciilor de internet livrate de Starnet Soluții către Interdnestrcom s-a dublat, potrivit acelorași surse. Starnet Soluții continuă să livreze internet în stânga Nistrului și în prezent, în contextul războiului din Ucraina.

Starnet nu livrează doar celor de la Interdnestrecom, ci și firmei LinkService, un concurent mai mic al monopolistului transnistrean.

Interdnestrcom (IDC) face parte din holdingul Sheriff, afacerea comună a oligarhilor transnistreni Viktor Gușan și Ilia Kazmalî, deschisă în 1998.

În același an, cei doi au intrat pe piața telecomunicațiilor din Ucraina, unde au fondat societatea Intertelecom, unul dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă și internet din Ucraina.

În noiembrie 2016, Intertelecom a fost percheziționată de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) sub suspiciunea că ar fi oferit serviciilor speciale rusești posibilitatea să intercepteze majoritatea abonaților săi.

După anexarea Crimeii în 2014, fostul director comercial al IDC, Veaceslav Cernikevici, a devenit șeful în acte al Intertelecom Crimeea și a primit licență de funcționare direct de la Moscova.

Patronul Starnet Soluții, Alexandru Machedon, a recunoscut pentru CIJM că primele contacte cu Interdnestrcom au început „undeva” în 2017.

Ințial, omul de afaceri a spus că nu își amintește decât de „unul-două” contracte în Transnistria. „Noi nu prestăm, noi vrem să prestăm servicii în Transnistria”, a spus el.

Ulterior, în cadrul aceleiași discuții, după ce i-au fost aduse date concrete despre contractele în derulare cu Interdnestrcom, Alexandru Machedon a confirmat că Starnet Soluții are relații comerciale cu mai multe întreprinderi din stânga Nistrului.

„Da, eu pot să confirm că este vorba de compania Interdnestrcom. Noi le dăm internet. Planurile noastre sunt să ne extindem. Să încheiem contracte cu persoane fizice și juridice direct în Transnistria. Ăsta e planul!”, a dezvăluit patronul Starnet.

El a mai explicat că, inițial, discuția cu transnistrenii a fost ca Starnet să ajungă în Ucraina, iar aceștia din urmă voiau acces în România.

„Noi ca să ajungem în Ucraina, o puteam face numai pe cablurile lor. Noi voiam să ne interconectăm cu rețelele din Ucraina. Iar ei ne-au cerut în schimb să le permitem acces până la București”, a explicat Machedon.

Conform declarațiilor acestuia, Starnet a încercat recent să se înregistreze oficial la pretinsul Minister al Comunicațiilor de la Tiraspol pentru a obține o licență cu scopul de furniza televiziune prin cablu și servicii de internet în stânga Nistrului.

Războiul din Ucraina a schimbat planurile Interdnestrcom

Un alt contract dintre Starnet și Interdnestrcom a survenit pe fundalul războiului din Ucraina.

„Un alt contract cu ei a fost acum, în timpul războiului din Ucraina, atunci când a început să sufere infrastructura ucraineană. De la începutul războiului, sunt zilnic deconectări ale infrastructurii ucrainene. Astfel, noi am ridicat capacitatea de furnizare de internet cu ei, precum și cu alți câțiva operatori din Ucraina. Practic, toată zona Odesa este deservită de noi”, a precizat șeful Starnet.

Internetul este folosit în Transnistria la procesul de dobândire de criptovalută, iar Interdnestrcom nu este străină de această activitate. Fostul director comercial al Interdnestrcom, Veaceslav Cernikevici, este acum șeful companiei Tehnopark, responsabilă de activitățile de mining în Transnistria, activități declarate drept ilegale pe teritoriul Republicii Moldova.

„Dacă noi nu vom presta aceste servicii, atunci vor presta alți operatori. Fie din Ucraina, fie alții din Chișinău […] Eu pot să deconectez mâine tot traficul ăsta, dar nu câștigăm nimic. Eu vreau ca oamenii din stânga Nistrului să aibă acces normal la canalele în limba română și să promovăm acolo limba română. Din păcate, nimeni din Guvern nu este interesat de acest lucru”, a adăugat omul de afaceri.

Russia Today, clientul Orange Moldova

Afară de Starnet Soluții, care furnizează internet monopolistului Interdnestrcom, alte două companii moldovenești au contracte individuale cu clienții lor în Transnistria – SA Orange Moldova și SRL Disc din Rezina.

SA Orange Moldova are contract individual cu Rossiya Segodnea, (Russia Today), un vehicul de propagandă al Kremlinului, alături de Radio Sputnik, instituție media închisă de SIS pe 26 februarie 2022, la două zile distanță după începerea invaziei Rusiei în Ucraina. Russia Today și Sputnik reprezintă vârfurile de lance ale propagandei ruse la nivel mondial, inclusiv pe zona militară.

Solicitată să ofere detalii despre contract, Orange Moldova a refuzat, argumentând confidențialitatea serviciilor de comunicații prevăzută de legislația în vigoare. Orange Moldova a comunicat că nu oferă servicii de internet fix peste Nistru.

„Serviciile de internet mobil ale Orange Moldova sunt accesibile în regiunea respectivă datorită stațiilor de comunicații mobile instalate pe malul drept al Nistrului și care acoperă în mare parte a regiunii transnistrene”, se menționează într-un răspuns al companiei.

Serviciul de presă al Orange Moldova a precizat de asemenea că „persoanele fizice și juridice din regiunea transnistreană pot să încheie contracte pentru furnizarea serviciilor de comunicații mobile în unitățile comerciale amplasate pe malul drept al Nistrului numai în baza actelor de identitate sau actelor de înregistrare emise de autoritățile constituționale”.

Conexiunea de internet Rezina-Râbnița

SRL Disc din Rezina este cea de-a treia companie de pe malul drept care furnizează internet în Transnistria, și anume pentru Uzina Metalurgică din Râbnița (MMZ).

Directorul Disc SRL, care s-a prezentat drept „Ghenadie”, a declarat că furnizează internet pentru Uzina Metalurgică din Râbnița din 1999 și că agentul economic transnistrean, la fel unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul regimului separatist de la Tiraspol, nu ar avea probleme de conexiune legate de războiul din Ucraina.

„Noi furnizăm internet la o companie moldovenească. Se numește MMZ, care este pe teritoriul Republicii Moldova, pe partea dreaptă a Nistrului. Ei au pământ aici [în Rezina] – stația de epurare, stația de pompare etc.”, a încercat să se justifice antreprenorul.

După spusele sale, MMZ a apelat la serviciile companiei sale din cauza infrastructurii de internet precare. „[Ei] Sunt pe deal”, a detaliat el.

Disc SRL este înregistrată pe numele Svetlanei Pîrțu, angajată în prezent a Moldtelecom. Ea este soția fostului director al Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare Energetică (ANRE), Ghenadie Pîrțu.

SIS, cu ochii pe potențiale crime cibernetice

ANRCETI a comunicat CIJM că nu deține nicio informație despre contractele dintre operatorii de pe malurile Nistrului.

La rândul său, SIS a comunicat CIJM că regiunea separatistă transnistreană rămâne o zonă necontrolată, care „facilitează comiterea unor infracțiuni informatice și îngreunează procesul de investigare al acestora”.

„Totodată, faptul dat creează impedimente pentru identificarea unor actori malițioși implicați în activități criminale cibernetice”, mai spune Serviciul.

În același timp, SIS a mai precizat că în contextul evoluțiilor din Ucraina, „actualmente, nu au fost constatate activități suspecte parvenite din stânga Nistrului, îndreptate spre compromiterea infrastructurii cibernetice a Republicii Moldova”.

Mai multe citiți pe Anticorupție.md