FOTO: Campania de recrutare în armata rusă din regiunea transnistreană, în plină desfășurare

Anunț de recrutare în armata rusă afișat în Transnistria // 2022

FOTO: Campania de recrutare în armata rusă din regiunea transnistreană, în plină desfășurare

Campania de recrutare în armata rusă a bărbaților cu vârsta de 19 – 40 de ani din stânga Nistrului este în plin proces.

De câteva săptămâni în spațiul online din regiune sunt diseminate mesaje precum că sunt invitați să-și desfășoare serviciul militar prin contract în armata rusă tineri cu vârsta de 19-40 de ani. Aceștia ar trebui să dețină cetățenia rusă și până la 27 de ani să aibă măcar studii la nivel de școală profesională. Organizatorii recrutării promit o remunerare de 30 de mii de ruble (circa 10 mii de lei).

„Federația Rusă vă asigură cu echipament, pachet social și spațiu de locuit”, se mai spune în anunț. Anunțurile au început deja să fie afișate pe străzi în apropierea locurilor aglomerate, lângă universitate, școli și stații auto.
Anunț de recturare în bază de contract în armata rusă, or. Tiraspol

În adresa redacției noastre a fost expediat unul din astfel de anunțuri, acestea au fost văzute în Tiraspol, s. Parcani la ieșire din s. Chițcani și la ieșire din Pervomaisk. Pe afiș nu sunt date despre armata în care sunt recrutați pe bază de contract, fiind prezentă doar emblema armatei rusești, steaua în culorile drapelului rus. Numărul indicat este identic cu cel din anunțurile online.

Noul simbol a început a fi folosit în 2014, este o stea pictată în culoarea tricolorului rus.

Anterior și fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, liderul asociației Forța Fermierilor, a publicat unul din anunțurile de recrutare publicate pe rețelele sociale, iar în luna aprilie, curent, consilierul Ministrului Afacerilor Interne din Ucraina, Anton Gherașcenko, anunța că în Transnistria va avea loc o campanie de mobilizare a bărbaților pentru războiul din Ucraina.