Fostul primar de Corjova, Valeriu Mițul, a decedat. „Eu vă las în grija mare al lui Dumnezeu Cel Sfânt, să stați strajă la hotare, să păziți acest pământ…”
Valeriu Mițul, fost primar al comunei Corjova, consilier local, veteran al războiului de pe Nistru și activist civic pentru drepturile omului, a decedat astăzi, anunțul despre trecerea în nefință a fost făcut de familia acestuia care a postat ultimul său mesaj
Valeriu Mițul a trecut în ultimele luni printr-o perioadă în care probleme de sănătate s-au agravat tot mai mult, după ce în luna iunie a fost declarat interzis în regiunea transnistreană. Mițul a urmat în luna septembrie un tratament la Institutul de Cardiologie din Chișinău.
Starea de sănătate s-a deteriorat după ce pe data de 2 martie 2011, în timpul manifestației de comemorare a combatanților căzuți în conflictul de pe Nistru, Valeriu Mițul, împreuna cu un consilier au fost reținuți de miliția transnistreană. Într-o oră, judecata din orașul Dubăsari a proclamat o sentință de arest pe o perioadă de 7 zile, pentru huliganism și arborarea drapelului Republicii Moldova în regiunea de securitate. Însă, peste 3 zile aceștia au fost grațiați de către președintele al așa numitei „RMN”, Igor Smiornov.
Peste o luna după acest incident, Valeriu Mițul a suferit un atac de cord, după care a fost operat, fiind identificat cu o complicație a ventriculului stâng al inimii.
Directorul Asociației Promo-LEX, Ion Manole a scris după trecerea în nefință a veteranului că, Valeriu Mițul avea o un vis ca în Republica Moldova să fie posibil transplantul de inimă, operație de care avea mare nevoie și el.
„În această frumoasă zi de toamnă a plecat într-o lume mai bună (sper) neobositul Valeriu Mitul. A fost trup și suflet pentru cei din jurul lui, pentru localitatea, regiunea și țara sa. A plecat împăcat cu gândul că instituțiile statului trebuie forțate și susținute să poată asigura tratament cardiacilor. Ultima rugăminte către mine a fost să-l ajut să se organizeze o emisiune cu medicul lui, care să vorbească despre necesitățile sistemului medical. Scopul fiind să se reușească efectuarea operațiilor complicate la noi, deoarece specialiști buni încă mai avem. Mesajul lui – poate vor fi salvați alți oameni, dacă pe mine deja nu mai e posibil.”
Valeriu Mițul a fost pentru echipa Zona de Securitate, dar și pentru alți jurnaliști, omul cheie din regiune care stătea la straja respectării drepturilor omului și ne-a ajutat să obținem informații să ajungem în localitățile din stânga Nistrului în siguranță, sau să ne documentam despre cum s-au produs anumite evenimente din 1992.
În seara zilei de ieri Valeriu Mițul a postat pe pagina sa de facebook o postare despre vizita vicepremierului pe reintegrare Vlad Kulminski pe platoul Cocieri, acesta și-a exprimat speranța că toate discuțiile care au avut loc astăzi, sa nu ramana doar la nivel de vorbe.
Mai jos vedeți un documentar despre localitatea de baștină a veteranului, Corjova, în care Valeriu Mițul povestește prin ce a trecut în 1992.