FMF a fost atenționată de către Biroul politici de reintegrare, după ce UEFA a primit garanții de securitate în scris direct de la Tiraspol
Clubul Sportiv Sheriff a primit acceptul UEFA ca jocurile din cupele europene să se desfășoare în regiunea transnitreană necontrolată de autoritățile de la Chișinău, doar după ce pretinsele autorități de la Tiraspol au oferit Comitetului Executiv al Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal garanții scrise de siguranță și securitate, a anunțat printr-un comunicat de presă
În contextul acestei decizii a UEFA, Biroul politici de reintegrare a venit astăzi, 6 iulie, cu mai multe precizări potrivit cărora, comunicarea formală cu Tiraspolul poate avea loc exclusiv prin intermediul Biroului politici de reintegrare al Cancelariei de Stat, iar Federația moldovenească (FMF) de fotbal a fost solicitată să intervină pe lângă UEFA în acest sens.
„Biroul a sesizat FMF, cu exprimarea nedumeririi în legătură cu mesajele difuzate în mass-media, prin care se susține că Administrația UEFA a stabilit o pretinsă interacțiune directă cu „autoritățile locale din regiunea transnistreană și a obținut garanții de securitate” pentru buna desfășurare a cupelor de fotbal la Tiraspol.
Federația moldovenească de fotbal a fost atenționată că în contextul conflictului transnistrean nesoluționat și a lipsei unui control efectiv în regiune, comunicarea formală cu Tiraspolul poate avea loc exclusiv prin intermediul Biroului politici de reintegrare al Cancelariei de Stat.
La fel, s-a solicitat FMF să intervină pe lângă UEFA în vederea retragerii și rectificării comunicatului de presă din data de 4 iulie curent și utilizării terminologiei constituționale, ce nu afectează caracterul suveran și integritatea teritorială a Republicii Moldova,” se arată în comentariul autorităților de la Chișinău.
Zona de Securitate a scris anterior despre faptul că meciul Sheriff – Farul din 18 iulie se va disputa la Tiraspol, , iar din iunie 2022 până în iulie 2023 în stânga Nistrului au fost create artificial din partea regimului de la Tiraspol mai multe situații de risc.
Ultimele amenințări de destabilizare a situației în stânga Nistrului au venit tot de la regim, când așa-zisul minister al securității din regiune a anunțat că a fost prevenit un atac terorist în „masă” ce ar fi fost pregătit împotriva mai multor pretinși oficiali din stânga Nistrului.
După ce, nici autoritățile de la Chișinău, nici instituțiile internaționale nu au reacționat la aceste informații, Tiraspolul a ridicat miza anunțând că a fost prevenit încă un atac. Ținta de această dată ar fi fost delegația OSCE. Ambele incidente urmau să aibă loc în februarie – martie 2023.
Chiar și așa, la solicitarea comună a FC Sheriff și a FMF, UEFA și-a revazut decizia din iunie 2022 prin care a interzisi disputarea meciurilor în regine, existând atunci riscuri de securitate.
„În urma unei reevaluări a situației actuale, în special pe baza concluziilor trase în mod constant de agențiile specializate în analiză politică și strategică internațională, ale căror rapoarte au fost consultate de administrația UEFA și pe baza garanțiilor scrise de siguranță și securitate oferite de autoritățile locale, comitetul Executiv al UEFA a confirmat pe 28 iunie că meciurile se pot juca din nou pe teritoriul regiunii transnistrene”, se arată în comunicatul emis de UEFA pe 4 iulie.
FMF și-a motivat cererea prin faptul că stadionul Zimbru a fost solicitat pentru a fi utilizat în acest sezon al cupelor europene de toate cele patru cluburi moldovenești. Vezi mai multe