Editorial. Cum poate influența victoria unui președinte pro-rus sau pro-european integritatea țării?

Republica Moldova a avut parte, în ultimii opt ani, de președinți care au promovat politici interne și externe diametral opuse – 2016-2020 cu Igor Dodon, orientat spre Moscova, și 2020-2024 cu Maia Sandu, orientată spre Bruxelles. Abordările lor în ceea ce privește problema transnistreană au fost total diferite. Vă propun, în cele ce urmează, să comparăm „metodele de apropiere a malurilor” Nistrului de către cei doi președinți, pentru a înțelege care strategie a avantajat mai mult locuitorii regiunii transnistrene și care din ele a avantajat capii regimului separatist de la Tiraspol.

În actuala campanie electorală, Maia Sandu vorbește despre faptul că a reușit să păstreze pacea în întreaga țară, în pofida războiului de la hotar. De asemenea, a invocat aprofundarea conexiunilor economice și sociale între cele două maluri ale râului Nistru. Majoritatea locuitorilor regiunii și-au perfectat,  în ultimii ani, acte de identitate conform legislației naționale, iar agenții economici de pe malul stâng au început să se integreze în procesele fiscale și vamale conform acelorași reguli ca și cei din dreapta Nistrului. 

Controlul Chișinăului asupra regiunii transnistrene este mult mai extins acum. Este un efect al războiului din Ucraina. Din motive de securitate (din cauza prezenței ilegale a armatei ruse în regiunea transnistreană), Ucraina a închis în totalitate segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Astfel, a blocat contrabanda ce alimenta regimul separatist și orice flux de mărfuri. Cei din regiunea transnistreană s-au pomenit dependenți economic sută la sută de Chișinău. Asta i-a oferit Guvernului moldovean pârghii pe care nu le-a mai avut vreodată. Sigur, până la introducerea leului moldovenesc în stânga Nistrului mai este, dar se vede clar că Chișinăul își extinde influența asupra proceselor de acolo. Până acum, în ultimii 30 de ani, practic a făcut doar cedări.

Întâlniri cu Krasnoselski

Pe de altă parte, actuala președintă este învinuită de contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, susținut în această campanie de fostul președinte pro-rus Igor Dodon, de faptul că, în primul mandat, nu a avut nicio întâlnire cu liderul separatist de la Tiraspol.

Reproșul lui Stoianoglo vine în contrast cu acțiunile fostului președinte Igor Dodon (actualmente cercetat penal inclusiv pentru trădare de patrie) care, în februarie 2017, a depus flori, împreună cu șeful grupării separatiste de la Tiraspol, la monumentul cazacilor mercenari de la Bender. În 1992, aceștia au omorât polițiști moldoveni, care s-au ridicat în apărarea suveranității și integrității statului. Sau un alt caz: În iulie 2020, cu trei luni înaintea alegerilor prezidențiale, Dodon s-a întâlnit, la vila prezidențială de la Condrița cu Vadim Krasnoselski. În fața presei, Dodon l-a numit pe liderul separatist „președinte” și s-a lăudat că „astăzi a avut loc a şaptea noastră întâlnire cu Vadim Nikolaevici (Krasnoselski), cu președintele Transnistriei”…

Sau și mai grav: Amintiți-vă de declarația șocantă făcută de Dodon (încă nu era președinte) în decembrie 2016, în „mesajul de felicitare” adresat lui Krasnoselski cu ocazia victoriei la „alegerile prezidențiale”. Într-un interviu pentru „Rossia Today”, el a declarat că „Moldova trebuie să-și ceară scuze de la Transnistria pentru războiul din 1992”. De asemenea, Dodon a rugat Rusia „să facă mai mult pentru a stopa românizarea tinerilor moldoveni. Președintele de atunci al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a calificat declarația lui Dodon ca fiind „sfidătoare la adresa combatanților războiului de pe Nistru”: „Care a fost vina Chișinăului că la 2 martie 1992, când Republica Moldova primea statut de stat membru al ONU, forțele separatiste au atacat posturile de poliție de pe malul estic al Nistrului? În cele patru luni de lupte, care s-au dat pe platourile de la Cocieri, Coșnița și Tighina s-a vărsat mult sânge pentru apărarea independenței naționale și a integrității teritoriale. Să ne cerem, astăzi, scuze pentru că nu am cedat, pentru că nu ne-am trădat idealul și am vrut să ne apărăm regimul constituțional?”, se întreaba Nicolae Timofti.

Dodon s-a văzut cu Krasnoselski și la Holercani pe malul drept, și la Tighina, atât oficial cât și neoficial, inclusiv cu familiile.

Ce au rezolvat aceste întâlniri pentru  locuitorii regiunii transnistrene?

Chiar dacă Dodon era la un apel telefonic distanță de Krasnoselski, în pandemie oamenii din stânga Nistrului s-au confruntat cu cele mai mari probleme vizând libera circulație din ultimii 32 de ani. Ei au fost izolați în regiune mai bine de un an. Erau nevoiți să evadeze pe malul drept prin livezi, păduri sau cu bărci improvizate pe Nistru.  
Doar persoanele care reușeau să obțină așa-zisele „permise de traversare” a posturilor ilegale montate de regimul de la Tiraspol puteau merge liber la Chișinău sau în alte orașe din dreapta Nistrului. Atunci un președinte pro-rus nu a putut rezolva această problemă chiar dacă a avut întâlniri și oficiale, și de familie cu Krasnoselski. În 2016, majoritatea votanților din regiunea transnistreană au optat pentru Dodon, însă aceasta nu l-a determinat pe președintele ales să manifeste mai multă responsabilitate și grijă față cetățenii de peste Nistru care l-au ales.

Atribuțiile președintelui

Dacă e să urmărim strict atribuțiile președintelui care se referă la regiunea transnistreană, acestea sunt:

Atribuții în domeniul politicii externe: „poartă tratative și ia parte la negocieri, încheie tratate internaționale în numele Republicii Moldova” reieșind din dezideratul țării de a rezolva conflictul transnistrean pe cale pașnică – formulă pe care o susțin actualmente ambii candidați la Președinție. Care tratat va fi în interesul național al țării putem doar să deducem din acțiunile acestora pe care le-am văzut în toată splendoarea.

O altă atribuție prezidențială este de a fi garantul suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării (articolul 77 din Constituție).

Problema transnistreană e, în primul rând, una care ține de integritatea teritorială.

La acest capitol avem pe tavă acțiunile fostului președinte pro-rus (Dodon). Actualul candidat propus de Dodon are aceleași viziuni.

Șoigu la Chișinău și Tiraspol

În august 2019, ministrul rus de atunci al Apărării, Serghei Șoigu, a fost în vizită oficială în Moldova. După ce s-a întâlnit cu președintele de atunci Igor Dodon și a participat la evenimentele organizate de Partidul Socialiștilor cu ocazia a ceea ce ei au numit „75 de ani de la eliberarea de sub jugul fascist”, Șoigu a inspectat unitatea militară ilegală a Rusiei de la Tiraspol și a decorat militari ruși și transnistreni cu medalia Federaţiei Ruse „Pentru fortificarea comunității militare”.

Astfel, Dodon a permis unui comandant de armată străină ce staționează ilegal pe teritoriul țării noastre, să meargă să verifice unitatea și să decoreze acei militari.

Cum credeți, dacă s-ar fi ajuns la un acord cu Rusia, privind rezolvarea conflictului transnistrean în timpul președinției lui Dodon, care ar fi fost rezultate, având în vedere relația de subordonare tacită a lui Dodon în raport cu Șoigu?

Stoianoglo a trasat, în campanie, câteva direcții care, în opinia sa, ar urma să fie aplicate în soluționarea conflictului. Una dintre acestea: „O neutralitate activă și responsabilă, deopotrivă cu angajamentul de a iniția măsuri pentru menținerea păcii, reprezintă contribuțiile noastre esențiale într-o regiune marcată de tensiuni”.

O adunătură de cuvinte greu de înțeles. Dar Stoianoglo nu a spus ce l-ar împiedica să facă ceea ce spune în condițiile neutralității deja înscrise în Constituție. Oricine cere respectarea neutralității, trebuie să ceară imediat și retragerea trupelor ruse din Moldova. Stoianoglo nu a suflat o vorbă în campanie despre aceasta.

De cealaltă parte, Maia Sandu promite să continue să vorbească pe platformele internaționale despre „necesitatea soluționării conflictului de la Nistru prin mijloace pașnice și retragerea trupelor și munițiilor ruse de pe teritoriul țării noastre”. Și, mai spune Maia Sandu, Chișinăul trebuie să fie gata de o eventuală oportunitate care s-ar putea ivi. Nu precizează ce anume are în vedere, dar putem presupune că se referă la o eventuală victorie a Ucrainei în război sau la o eventuală negociere internațională a păcii în Ucraina.

Cert este că, actuala președintă s-a ținut la distantă de subiectul transnistrean în campania electorală și nu a avut practic niciun mesaj pentru cei din regiune. A spus doar că atât cei din dreapta, cât și cei din stânga Nistrului vor pace. 

Asta chiar dacă, în primul tur, locuitorii regiunii transnistrene au dat dovadă de un interes pro-UE mai pronunțat decât la scrutinul anterior. Numărul alegătorilor din regiunea transnistreană cu viziuni pro-europene s-a dublat față de primul tur al alegerilor prezidențiale din 2020.

 „Uzurparea de calităţi oficiale”

Dorința lor de schimbare trebuie să fie apreciată de întreaga societate, dar și de viitorul președinte al țării. Politicienii moldoveni nu trebuie să tindă să aibă neapărat întâlniri cu exponenții regimului ilegal de la Tiraspol, ci de a   îmbunătăți viața oamenilor de acolo. Acei lideri separatiști nu reprezintă interesele localnicilor. Ei reprezintă interesele economice ale oligarhului Viktor Gușan și interesele politice ale Federației Ruse. 

Pretinșii funcționarii de la Tiraspol sunt toți pasibili de Art. 258 din Codul penal al Republicii Moldova – „Uzurparea de calităţi oficiale”. Asta trebuie să-și amintească cel care va învinge duminică în turul doi al alegerilor prezidențiale.