DOC. Krasnoselski a semnat legea ce pedepsește cu închisoarea oamenii din regiune ce se vor adresa în instanțele legale

DOC. Krasnoselski a semnat legea ce pedepsește cu închisoarea oamenii din regiune ce se vor adresa în instanțele legale

Pretinsul lider al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselskii, a semnat modificările la codul penal local prin care persoanele care se vor adresa la instanțele naționale sau internaționale, cu privire la abuzurile comise de reprezentanții structurilor neconstituționale din stânga Nistrului, vor fi pedepsite penal. În ultima versiune a modificărilor efectuate pedeapsa maximă este de până la 8 ani privațiune de libertate.

„Legea” urmează să intre în vigoare peste 14 zilie, adică pe 24 iunie. Autorul pretinsei legi este procurorul ilegal al regiunii transnistrene, Anatol Gurețki.

În textul „legii” publicat se arată că:

„depunerea la organele de drept ale statelor străine a unei contestații în vederea aducerii în judecată a „funcționarilor autorităților și administrației de stat, locale; autoguvernarea rmn, pentru a le împiedica activitățile licite sau pentru a se răzbuna pentru acțiunile și deciziile luate în legătură cu exercitarea atribuțiilor oficiale sau îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
se pedepsește cu amendă în cuantum de 2500 (două mii cinci sute) până la 3500 (trei mii cinci sute) unități convenționale din salariu minim sau închisoare de până la 5 (cinci) ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a se angaja în anumite activități până la 3 (trei) ani.
2. Aceeași faptă săvârșită de un grup de persoane prin acord prealabil sau de un grup organizat, precum și consecințe grave, –
se pedepseşte cu închisoare de la 5 (cinci) la 8 (opt) ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii până la 3 (trei) ani sau fără acesta.

Notă:
În acest articol, prin consecințe grave trebuie înțelese producerea de către autoritățile statelor străine a unor acțiuni investigative și procedurale, aplicarea oricăror măsuri provizorii și măsuri preventive împotriva persoanelor menționate în cauzele penale și alte procedurile preliminare.

(3) Articolul 302 se completează cu a patra parte, după cum urmează: Denunțare falsă cu bună știință la organele de drept ale statelor străine în scopul aducerii în judecată a cetățenilor rmn pentru fapte săvârșite pe teritoriul rmn, – se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de până la 5 (cinci) ani.”

Citește și: „Sovietul” de la Tiraspol a mai votat o „lege” împotriva drepturilor omului. Popovschi: „Credeți-mă pentru a se proteja o vor pune în aplicare”

Stepan Popovschi, unicul apărător al drepturilor omului din regiunea transnistreană care a înaintat mai multe dosare la CEDO, fiind în regiune, a declarat anterior referitor la acest caz pentru Zona de Securitate  că după aplicarea acestei legi cereri împotriva acțiunilor structurilor din regiune vor fi mai puține, asta însemnând că și pretinșii procurori sau diferiți funcționari vor fi mai puțin persecutați pe malul drept.

„Scopul acestei legi este de a nu permite adresarea plângerilor, plângeri legale în adresa exponenților regimului, ei așa se protejează. Gurețiki consideră că el poate să persecute oameni, iar pe el nu are voie nimeni. Desigur că oamenilor le va fi frică să se adreseze în instanțele din Moldova, credeți-mă pentru a se proteja pe ei această „lege” va fi pusă în aplicare.”

Asociația Promo-LEX a publicat în luna februrie și ulterior în luna mai, când a fost votată această lege, un apel prin care a solicitat factorilor de decizie, inclusiv Guvernului Republicii Moldova, Misiunii OSCE, continuarea efortului de monitorizare a situației drepturilor omului și încurajarea victimelor violărilor drepturilor omului din regiune să comunice faptele ilegale. „Totodată solicităm aplicarea măsurilor de presiune care sunt le îndemână în vederea determinării la renunțarea acestor măsuri radicale.

„Acest fapt demonstrează dorința regimului de a institui un sistem de persecutare a oricăror persoane care vor îndrăzni să se expună asupra violărilor grave ale drepturilor omului în regiune. Acest act intră în disonanță cu declarațiile ”oficialilor” din Tiraspol cu privire la cooperarea cu instituțiilor străine, precum și ajutorul constant de care beneficiază.”

Aceste prevederi încalcă în primul rând dreptul fiecărui om la audierea cauzei sale de către o instanță legală.

  • Art. 6 § 1 din Convenție „1. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale […] de către o instanță […] care va decide […] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [..].”

Autoritățile constituționale au reacționat la intenția Tiraspolului de a pedepsi oamenii pentru adresările în instanțele legale prin intermediul Biroului Politici de Reintegrare care a catalogat această măsură „inadmisibilă și una foarte periculoasă, reprezintă un atentat la valorile democratice și la standardele universal garantate privind asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, va agrava și mai mult situația foarte precară a drepturilor omului din raioanele de est ale țării.

Chișinăul a anunțat pe 1 iunie, după votarea în „Sovietul Suprem” că a transmis o adresare repetată, cu exprimarea poziției alarmante și dezaprobatoare din partea Chișinăului și atenționarea de a fi întreprinse măsuri adiționale și prompte în vederea anulării inițiativei date și renunțării la măsurile de punere în aplicare a acesteia, în caz contrar aceasta va conduce la consecințe nedorite și la măsuri de responsabilizare a subiecților culpabili, mai notează Biroul Politici de Reintegrare.

La fel, un apel de urgență a fost transmis către Misiunea OSCE în Moldova, misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate în Republica Moldova cu recomandarea de a face uz de toate pârghiile de intervenție disponibile în vederea stopării abordării ilegale și abuzive promovate de către Tiraspol, care încalcă grav tratatele și angajamentele internaționale în domeniul drepturilor omului.