DEX. Criza energetică din regiunea transnistreană se transformă în colaps economic. De ce au refuzat ajutorul UE

Criza energetică provocată în regiunea transnistreană a fost, temporar, amânată. Gazul continuă să vină printr-o schemă care nu a fost explicată public de nimeni, iar locuitorii din stânga Nistrului par să răsufle ușurați. Dar întrebarea esențială rămâne: Cât ne costă acest răgaz și pe cât timp a fost amânată criza? Dependența totală de gazele rusești nu este doar o problemă energetică. Este o vulnerabilitate economică și politică. Într-o lume în care energia înseamnă putere, fiecare metru cub de gaz rusesc vine cu un lanț invizibil de probleme și vulnerabilități – un lanț care s-a transformat, treptat, într-o lesă politică pentru regiunea transnistreană, vizibilă acum de fiecare locuitor al regiunii, dar și de toată Moldova.

Va putea regiunea să-și mențină statutul de teritoriu controlat de un regim separatist, așa cum par să-și dorească nu doar liderii de la Tiraspol, ci, pe alocuri, și unii decidenți de la Chișinău?

În următoarele minute vom analiza mai multe scenarii posibile și vom încerca să răspundem la una dintre cele mai frecvente întrebări din spațiul online local:
Al cui este, de fapt, cașcavalul din capcana întinsă regiunii transnistrene?

Unii spun că momeala ar veni din partea Uniunii Europene. Dar trebuie să ne amintim un simplu adevăr:Aparent, răspunsul e la suprafață. Rusia nu doar a pus cașcavalul în capcană, ci a construit inclusiv capcana. Și a stat mereu de pază lângă ea cu soldați și gaz gratuit pentru regimul de la Tiraspol, vândut ieftin localnicilor pentru a-i loializa.

De asemenea propun să discutăm și de ce regiunea transnistreană nu este încă declarată oficial teritoriu ocupat.

În luna decembrie 2024, cu doar câteva zile înainte de declanșarea crizei energetice în regiunea transnistreană, noi, la fel ca alți jurnaliști și analiști, am anticipat urmările.

Cunoscând cum a reușit regimul de la Tiraspol să supraviețuiască și să se întărească în ultimii 33 de ani în spatele trupelor ruse și cu gaz rusesc gratuit, pentru noi era clar:

Fără gaz, această bulă de “stat independent” se va sparge ca un balon de săpun.
Este o realitate. Tot ce vedem astăzi: instituții, economie, salarii, așa-zisa “stabilitate” — toate există doar pentru că, de la Moscova, cineva a menținut robinetul de gaz deschis.
Iar atunci când, de la 1 ianuarie până pe 14 februarie, acest robinet a fost închis — regimul separatist s-a pomenit vulnerabil, în agonie, pentru că era iarnă, iar oamenii cereau să li se dea căldură.
Am văzut cu toții un adevăr pe care regimul de la Tiraspol a încercat, timp de trei decenii, să-l ascundă: fără gaz rusesc livrat gratis, nu există nimic din ceea ce ei numesc “statalitate”.

Între poveștile despre un “stat de succes” pe deplin funcțional și realitatea dură că regiunea supraviețuiește doar din banii acumulați în contul special de gaz — nu e decât… realitatea: O criză provocată.

Impactul crizei energetice provocate abia urmează să fie simțit. Probabil acesta a fost și obiectivul Kremlinului când a oprit robinetul pentru o scurtă perioadă – să nu provoace un colaps brusc, ci o moarte lentă. Regiunea transnistreană nu va mai putea exista în lunile următoare în forma ei actuală. Procesele au fost declanșate odată cu încetarea alimentării gratuite cu gazul ce-i asigura supraviețuirea.

Prima lovitură a fost Contul special de gaze al regiunii transnistrene ce nu mai este alimentat deja de mai bine de trei luni și jumătate. Din acest cont erau asigurate aproape 55% din cheltuielile bugetului separatist. Aici era virată plata localnicilor pentru gaz și 85% din plățile pentru energie ale malului drept al Nistrului. Oa altă sursă sunt marile întreprinderi din regiune.

Altfel spus, Kremlinul lăsa că gazul să curgă gratis prin țeava ce ducea spre regiunea transnistreană, iar regimul de la Tiraspol vindea acest gaz la preț simbolic, punând banii în trei coșuri: unul în care virau banii consumatorii din regiunea transnistreană – care achitau 1 leu metrul cub de gaz – un alt coș pentru industriile consumatoare de energie: Uzina Metalurgica, cea de ciment din Râbnița și Combinatul textil Tirotex – ultimul având și propria stație de energie, care tot pe gaz funcționează. Acestea, în schimb, asigurau cu valută regimul separatist – bani proveniți din comerțul exterior, adică din exporturile de produse pe piața UE și nu doar. Produsele lor erau din start mai ieftine comparativ cu firmele concurente de pe piața externă, deoarece companiile respective aveau acces la energie ieftină din cauza infuziei de gaz rusesc livrat gratis.

Al treilea și cel mai mare coș ce alimenta regimul separatist era umplut cu bani de malul drept al Nistrului. Gazul rusesc livrat gratis ajungea la Centrala de la Cuciurgan, iar aceasta producea energie electrică pe care o vindea Chișinăului. Administrația separatistă de la Tiraspol folosea acești bani pentru a se fortifica și pentru a menține în viață întreaga mașinărie separatistă utilizată de Rusia contra Republicii Moldova. Altfel spus,

Ne-am cumpărat singuri cătușele.

Aceste trei coșuri nu mai sunt alimentate din 1 ianuarie 2025. Primul, pentru că banii pe care localnicii îi achită se duc pentru tranzit, deoarece din 14 februarie gazul curge pe o rută nouă, care costă, anterior gazul ce venea prin Ucraina era livrat direct l a punctul de primire Grebenik și așa costuri nu erau suportate. Acum Banii colectați de la populație ajung doar pentru tranzit, deoarece tariful din factură nu corespunde prețului real.

Al doilea coș e la fel gol. Industria e la pământ. De două luni nu se mai produce aproape nimic regiune, iar încercările de o reanima nu dau efect, pentru că volumul de gaz este insuficient.
Al treilea coș cu venituri al separatiștilor a dispărut în general, deoarece Chișinăul nu mai cumpără nici un kilowatt de energie de la Dnestrovsc încă din 1 ianuarie curent.

Ce face regimul de la Tiraspol, pentru a prelungi supraviețuirea enclavei separatiste în forma actuală?

Regimul a mărit un puțin tarifele. Cu câteva copeici. Mărirea tarifelor a fost cerută atât de Chișinău, cât și de UE și reprezintă un pas mic spre normalitate. Populația din stânga Nistrului trebuie să înceapă să achite resursele energetice la preț de piață, pentru ca atunci când regiunea transnistreană va rămâne fără gaz de pomană, să poată procura de pe bursă. Deocamdată, majorările nesemnificative operate acoperă doar plata pentru tranzit, nu și costul gazului consumat.

Asta, evident, nu rezolvă problema dacă dispare din nou gazul gratuit, iar conturile în valută, care ar putea fi utilizare pentru procurări de pe bursă, sunt goale.
Am vorbit de mai multe ori, la Zona de Securitate, despre felul cum Rusia a provocat această criză energetică în regiunea transnistreană, despre cum Moscova a refuzat să livreze gaz pe ruta alternativă ce ocolește Ucraina, despre cum putea fi evitat „înghețul organizat” al oamenilor din stânga Nistrului și cum ajung astăzi gazele în regiune prin firme dubioase. Abonați-vă la canalul nostru de telegram pentru a rămâne la curent cu ultimele noutăți pe regiune.

Aceleași soluții identificate în februarie puteau fi aplicate și în ianuarie. Dacă se dorea! Dar s-a vrut ca oamenii să înghețe și s-a încercat deturnarea responsabilității pentru criza generată de Rusia. S-a mizat pe faptul că Chișinăul nu va face față acestei crize și că frigul va genera destabilizări. Planul Kremlinului a eșuat pe moment.
Rusia a reluat alimentarea regiunii cu gaz abia după ce Uniunea Europeană a decis să intervină, în regim de urgență, și să ofere gaze pentru primele zece zile din februarie. Gratuit. Doar pentru a evita un dezastru umanitar — un dezastru umanitar tehnic iminent fără acea intervenție.

Dacă nu s-ar fi intervenit atunci, în țevile de gaz din regiune ar fi pătruns aer, iar sistemul s-ar fi blocat, iar pentru repornirea lui ar fi fost necesare luni de zile. Regiunea transnistreană s-ar fi transformat într-o mică Siberie de gheață.

Era atât de grav încât, în ultima zi a lunii ianuarie, Chișinăul a împrumutat Tiraspolului 3 milioane de metri cubi de gaz pentru a menține funcțional sistemul energetic din stânga Nistrului.

Dar situația nu era critică doar la Tiraspol. Era și pentru Chișinău.

Deși nu mai cumpără curent de la Dnestrovsc, Chișinăul este încă dependent de nodul energetic al acelei centrale controlate de Rusia și de separatiștii de la Tiraspol. Momentan, liniile electrice prin care Chișinăul cumpără energie din UE, tot prin acel nod energetic trec. Prin urmare, el trebuia să rămână stabil. Fără sarcină electrică de peste Nistru, cel puțin 70% din localitățile de pe malul drept al Nistrului s-ar fi scufundat în beznă. Acel nod energetic este un fel de stabilizator de tensiune pentru întreaga rețea. Așa a fost construit în perioada sovietică.

Kremlinul a mizat pe faptul că Guvernul de la Chișinău nu va putea evita un colaps energetic. Planul rusesc a eșuat datorită faptului că prin acea intervenție de urgență de zece zile, Uniunea Europeană a ținut aprinsă lumina inclusiv în regiunea transnistreană. Efectul strategiei perfide a Rusiei a fost exact invers: oamenii au văzut că anume UE, nu Rusia, i-a ajutat în cele mai cumplite momente.

S-ar fi putut ca următoarea ofertă europeană de ajutor, în valoare de 60 de milioane de euro, să fi costat prea mult Kremlinul, așa că și-a forțat subordonații de la Tiraspolul să refuze acel ajutor, care venea la pachet cu câteva condiții vizând democratizarea regiunii transnistrene. Acel ajutor european ar fi însemnat nu doar gaz și lumină în case, ci și declanșarea unor procese extrem de sensibile ce afectau pârghiile prin care Rusia menține regiunea transnistreană sub controlul său. Deocamdată, Moscova nu acceptă așa ceva.

Condițiile Chișinăului și ale Uniunii Europene se refereau la:
Respectarea drepturilor omului;
Actualizarea treptată a tarifelor;
Companiile mari să achite prețul de piață al resurselor energetice;
Consumatorii industriali (adică businessul oligarhului Gușan) să nu beneficieze de ajutorul oferit de UE.

Acceptarea acelei oferte ar fi adus malul stâng al Nistrului mai aproape de UE și ar fi crescut șansele reconcilierii cu malul drept, ar fi redus din diferența dintre nivelul de trai al oamenilor de pe cele două maluri. Era necesar ca aceste procese să fie declanșate iarna trecută, pentru că, în iarna care vine, drama energetică în regiunea transnistreană se așteaptă a fi și mai mare. Stația de la Sudja, prin care gazul rusesc venea gratis în regiunea transnistreană, prin Ucraina, e distrusă de bombardamente. Prin urmare, în ceea ce privește tranzitul prin conducta alternativă, Tiraspolul rămâne la discreția Chișinăului. În plus, regiunea va intra în iarnă cu cele trei coșuri financiare absolut goale, cu o industrie la pământ și, prin urmare, fără valută generată de export pentru procurarea gazelor de pe bursă.
Analiștii politici și experții independenți au crezut că Guvernul de la Chișinău va utiliza mai abil criza energetică generată de Rusia în regiunea transnistreană pentru a avansa mai ferm și mai rapid pe calea reintegrării țării. În realitate, Chișinăul a dat dovadă de ezitare, nefiind pregătit să absoarbă regiunea transnistreană nici din punct de vedere social, nici politic. Unele voci spun că Rusia a dorit să pună pe umerii Chișinăului întreținerea regiunii transnistrene, Acum pentru că în acest moment Guvernul nu-și permite acest lucru și așa se aștepta că se va intra într-o criză profundă. Guvernul pledează mai degrabă pentru o reintegrare etapizată, fără efecte economice dure asupra bugetului național ce ar pune în pericol inclusiv parcursul european al țării.

Primele persoane în stat și-au camuflat inacțiunea în valorificarea oportunității de reintegrare care s-a ivit prin invocarea tradiționalei lipse de control asupra regiunii și necesitatea evacuării trupelor rusești – o problemă, evident, reală, dar care a devenit un fel de „scuză” a decidenților pentru lipsa unor acțiuni concrete pe teren.

Lipsa controlului asupra acelui teritoriu este invocată doar declarativ, în timp ce se declară că nu este control se oferă autorizații de mediu, se oferă oportunități de export și se negociază tranzitul de gaz. În să de facto lipsa controlului nu a fost recunoscută și pusă în aplicarea din punct de vedere legislativ niciodată, deși există toate condițiile pentru asta.

În hotărârea Curții Constituționale din 2 mai 2017 privind interpretarea articolului 11 din Constituție (neutralitatea permanentă), se constată cu argumente juridice incontestabile că regiunea transnistreană se află sub ocupație militară rusă de facto — folosind termenul de ocupație expres în motivare și argumentație.
Însă Republica Moldova, prin Parlament, Guvern sau Președinție nu a adoptat niciodată o declarație oficială sau lege care să proclame Transnistria drept „teritoriu ocupat de Federația Rusă” în sens juridic internațional.

Chiar dacă în Republica Moldova, deciziile Curții Constituționale sunt: obligatorii / finale / executabile de către toate autoritățile publice.

Ce înseamnă în practică? În cazul Hotărârii din 2 mai 2017 (despre trupele ruse din regiunea transnistreană):

Ar fi trebuit:
Parlamentul — să adopte o declarație oficială privind ocupația.

Guvernul — să elaboreze o lege specială privind regimul teritoriilor ocupate.

Diplomația — să includă constant această poziție în toate documentele și negocierile externe.

Ce s-a întâmplat realmente din aceste puncte? Nimic.

Dacă s-ar fi mers pe buchia legii, orice hotărâre a Curții Constituționale este literă de lege și obligă autoritățile să acționeze pentru punerea ei în aplicare, fără excepții.

Dar sunt si multe riscuri. Un astfel de pas ar radicaliza și mai mult relațiile cu Rusia. Doar că planurile Rusiei oricum nu depind de ce ar face sau nu ar face Chișinăul.
Automat, procesul de negocieri în formatul 5+2 c deveni imposibil, iar situația locuitorilor din regiune s-ar complica și mai mult — inclusiv accesul lor la servicii, liberă circulație. Acesta și este punctul cel mai sensibil.

Cum ar fi să avem o hotărâre sau o lege cu titlul: „Cu privire la constatarea ocupației militare a regiunii transnistrene de către Federația Rusă”?

Să analizăm exemplul Georgiei, care are o astfel de lege:

În 2008, după războiul ruso-georgian, Parlamentul Georgiei a adoptat Legea privind teritoriile ocupate Abhazia și Osetia de Sud — ocupate militar de Federația Rusă.
Georgienii au creat un regim juridic special prin care au:

interzis intrarea/ieșirea din regiune prin puncte de control ilegale. În cazul nostru ar fi fost necesar ca autoritățile să instituie puncte de control, iar ieșirea din regiune prin posturile ilegale ar fi fost considerată acces ilegal în țară.

Georgienii au interzis activitatea economică și investițiile în teritoriile ocupate fără permisiunea autorităților constituționale. La noi însă, majoritatea companiilor din regiunea transnistreană s-au înregistrat la Chișinău, fiind considerate companii legale moldovenești.

Georgienii au stabilit condiții stricte pentru accesul ONG-urilor și misiunilor internaționale în zonele ocupate de Rusia. Noi nu avem însă niciun regulament public în acest sens. Anterior, autoritățile constituționale nici nu erau informate de către unele ambasade că reprezentanții lor merg în Transnistria. Mai mult, Rusia și-a deschis chiar și un consulat ilegal la Tiraspol.

Georgia a stabilit răspundere penală pentru colaborare cu regimul de ocupație. Din 2023, există și la noi, în Codul penal, prevederi ce incriminează separatismul, dar până la finalul anului 2024 nu a fost deschisă nicio cauză în baza acestor noi prevederi.

O lege ce ar constata ocupația rusească a regiunii transnistrene ar face imposibil schimbul de energie sau rulajele financiare între maluri. Acestea ar fi considerate finanțări pentru regimul de ocupație.

Așadar, până când malul drept nu-si asigura independența energetică, o astfel de lege, care ar avea la bază Hotărârea Curții Constituționale din 2017, puțin posibil că vom avea.

Însă dacă ea spar fi adoptat imediat după război și existența regimul de la tiraspol ar fi fost puțin probabilă atâta timp.

Dar să revenim la economie. Acum agenții economici din regiunea transnistreană, cei mai profitabili aparținând „grupului Sheriff”, care controlează economia regiunii plătesc de 8,5 ori mai puțin pentru gaz în comparație cu cele de pe malul drept.

Pe de altă parte, chiar și așa practica a demonstrat că chiar și în condiții de criză, cei care plătesc un preț mai mic pentru resursele energetice o duc prost, pentru că acest statut de „teritoriu ocupat de Rusia” este acea capcană despre care am vorbit la început, este camuflată în puf cât nu-și arată adevărata față.

Are sau nu Moldova nevoie de o lege care să schimbe radical abordarea Chișinăului față de cele 11% din teritoriu ocupat de Rusia sau riscurile sunt, totuși, prea mari? Scrieți în comentarii opinia voastră.

Dar să revenim la economie Primele semne vizibile ale colapsului economic din regiune deja se întrezăresc.

1. Creșterea vizibilă a deficitului bugetar local
Foarte curând, Tiraspolul nu va mai putea acoperi fondurile de pensii, salarii și ajutoare sociale fără injecții externe – adică fără bani cash, sprijin de la Moscova sau reluarea livrărilor de energie electrică spre malul drept. În acest sens, premierul Recean a spus că, din motive de securitate, Chișinăul nu va mai cumpăra niciodată curent de la Cuciurgan, chiar dacă va fi ieftin. Să vedem…

Deficitul nu mai este acoperite de cele trei coșuri mari de care am vorbit mai sus.

Va începe tăierea plăților sociale sau acumularea restanțelor.

2. Au fost deja relocate economiile de pe anumite linii de buget.

În luna martie, toate bugetele locale au restituit bugetului central economiile din 2024, pentru asigurarea plăților bugetare, iar fondul rutier local a fost redus.

3. Lipsa lichidităților în pretinsul sistemul bancar

Agenții economici din regiunea transnistreană, care fac comerț extern și au valută, sunt somați să-și vândă dolarii si euro către banca centrală în schimbul așa-zisei „ruble transnistrene” nerecunoscute de nimeni. Asta are drept scop menținerea cât de cât pe linia de plutire a rublei transnistrene. Numai că, în lipsa exporturilor, această mutare este ineficientă. Și asta deja se vede la modul practic.

Exporturile regiunii au scăzut cu 57% în primele trei luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2024.

4. Dificultăți în achitarea tranzitului pentru gaz

După stabilirea unei noi rute de aprovizionare cu gaze a regiunii de către Federația Rusă, în premieră, Tiraspolul este nevoit să achite pentru tranzit. În lipsa resurselor pentru aceasta pe fondul scăderii veniturilor populației și a colapsului industriei, o nouă criză energetică în stânga Nistrului este inevitabilă.
Ieșirea din acest cerc vicios va fi imposibilă dacă regiunea transnistreană nu va începe sa funcționeze în condițiile unei economii reale.
Kremlinul a alimentat decenii la rând regiunea transnistreană și a ținut-o izolată de restul Republicii Moldova pentru a o utiliza ca „buton de șantaj” împotriva Chișinăului oricând consideră necesar.

Guvernul de la Chișinău trebuie să decidă – fie continuă să alimenteze această dependență de Tiraspol și, implicit, de Rusia, fie construiește, cu pași mici dar siguri, alternativa care poate transforma regiunea dintr-o capcană într-o șansă reală pentru oamenii de acolo.

Deschiderea fără precedent a UE pentru Moldova pot face ca lucrurile să se miște realmente din loc.

Scrieți în comentarii dacă vreți să explorăm mai mult un eventual statut de zonă ocupată pentru regiunea transnistreană sau ce alte acțiuni credeți că ar putea întreprinde Guvernul de la Chișinău sau Uniunea Europeană. Rămâneți la curent cu realitatea din stânga Nistrului pe canalul nostru de Telegram și Tik Tok.

Abonați-vă la acest canal, iar dacă apreciați munca echipei noastre ne puteți susține pe Patreon sau prin a vă alătura proiectului nostru de haine cu integritate „11 procente.md”. Acolo găsiți acest articol, dar și alte piese vestimentare prin intermediul cărora sensibilizăm asupra problemei integrității teritoriale a Moldovei.