
Casa de Cultură din or. Tighina, aici au loc ședințele CUC
Casa de Cultură din or. Tighina, aici au loc ședințele CUC
Incidentul cu urmări tragice produs la 11 mai 2021 în perimetrul Zonei de Securitate (satul Răscăieți) a fost adus în atenția membrilor Comisiei Unificate de Control în cadrul ședinței săptămânale din 13 mai 2021.
Delegația Republicii Moldova anunță că s-a evidențiat, că circumstanțele cazului sunt investigate de organele de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile legale.
Delegația a abordat problema prin prisma actelor de bază ale operațiunii de menținere a păcii pe râul Nistru și a condamnat prezența în Zona de Securitate a structurilor paramilitare neincluse în contingentul Forțelor Mixte de menținere a păcii, precum și acțiunile lor abuzive care au provocat moartea unui om.
Exponenții Tiraspolului în CUC s-au opus discuțiilor și luării unei atitudini obiective la acest subiect, iar delegația Chișinăului a făcut apel către delegația Federației Ruse, reprezentanții Ucrainei și Misiunii OSCE în Comisia Unificată de Control pentru a contribui la procesul de retragere a forțelor „grănicerești” introduse ilegal în Zona de Securitate și de asigurare a respectării prevederilor Acordurilor din 1992 și 1998.
„În cadrul examinării altor aspecte de pe ordinea de zi, echipa Misiunii OSCE în Moldova a fost suplinită cu încă un reprezentant împuternicit să participe la lucrările Comisiei Unificate de Control, iar delegația Federației Ruse a solicitat înlocuirea unui observator militar.
Pe durata ședinței, nu a fost aprobat nici un raport prezentat de Comandamentul Militar Întrunit, motivul fiind nereflectarea situației veridice create în Zona de Securitate, în special lipsa informațiilor referitoare la posturile instalate ilegal pe perioada pandemiei Covid-19,” se arată într-un comunicat emis de delegația Republicii Moldova la CUC.
Preluarea textelor de pe pagină se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru TV sau radio, vor cita sursa. Materialele noastre sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a textelor ZdS.md se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.