Criza energetică în regiunea transnistreană. Gavrilița: Nu putem merge cu compensații pe un teritoriu pe care nu-l controlăm

Centrala termoelectrică de la Dnestrovsc

Criza energetică în regiunea transnistreană. Gavrilița: Nu putem merge cu compensații pe un teritoriu pe care nu-l controlăm

La începutul acestei săptămâni pretinsul ministru al dezvoltării economice din regiunea transnistreană anunța că aprovizionarea cu gaze a regiunii este una complicată, iar prognozele „nu sunt pozitive”. Asta după ce livrările cu gaz pentru Republica Moldova s-au redus cu 30% în octombrie, iar Gazprom va reduce cu alte 40% volumele de gaze pentru noiembrie.

Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat în contextul crizei energetice din țară că regiunea va trebuie să recurgă la stoparea marilor companii industriale cu scopul de a reduce consumul,  în același timp Guvernul nu va putea interveni cu compensații pentru consumatorii locali în cazul în care aceștia vor fi impuși să plătească un preț la fel ca pe malul drept, dacă vor primi energie din alte surse decât de la Gazprom.

„Regiunea transnistreană este un consumator mai mare de gaze decât malul drept al Republicii Moldova pentru că acolo sunt anumite industrii mari care în aceste condiții vor trebuie să își sisteze activitatea așa cum s-a întâmplat cu companii industriale din alte țări, așa cum se întâmplă cu unele companii din Republica Moldova dacă nu-și pot permite prețurile actuale la electricitate sau gaz. Consumatorii casnici sunt cei pentru care este preocuparea principală, noi vrem să avem grijă de cetățenii noștri indiferent că ei se află pe partea despta sau stângă al Nistrului, în același timp noi nu avem control asupra acelei regiunii de aceea acesta va fi decizia autorităților din stânga Nistrului. În același timp noi vedem că oamenii de mai mult timp vin și își fac documentele Republicii Moldova se multă pe dreapta Nistrului vedem că, vedem mai multe elemente care ne arată că cetățenii noștri din stânga Nistrului vor o protecție mai înaltă de la autoritățile constituționale. Noi nu putem merge cu compensații pe un teritoriu pe care nu-l controlăm,”  a declarat Natalia Gavrilița la „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Șefa Guvernului de la Chișinău susține că în condițiile sistării activității Centralei de la Cuciurgan există posibilitatea de a face livrări de energie din dreapta Nistrului spre stânga Nistrului, ele vor trebui să fie plătite la același preț, în avans,„ este o preocupare ce se va discuta cu regiunea în cadrul formatelor existente”.

Menționăm că, în condițiile în care Gazprom nu va face rezervări de gaze suplimentar pentru Moldova în noiembrie se presupune că deficitul va fi de 55 de milioane de metri cubi de gaz, pentru luna octombrie diferența este de 36 de milioane de metri cubi.


„Eu vreau să fie foarte clară situația în care noi ne aflăm. Noi deja avem volume de gaze cu 30% mai mici, decât cele necesare. Mai mult decât atât, noi deja știm că volume adiționale pentru luna noiembrie nu au fost rezervate de Gazprom. Asta înseamnă că dacă nu vor fi făcute rezervări de la zi la zi, atunci pentru luna noiembrie vom avea deja cu 60% mai puțin decât volumul necesar de gaze. Ne aflăm în circumstanțe dificile și acționăm proporțional. Pe de o parte suntem parteneri de bună credință, dar pe de alta, suntem gata să luăm deciziile care sunt necesare pentru a asigura securitatea energetică a țării, ” a spus Gavrilița.

Citește și: Ce se va întâmpla cu regiunea transnistreană dacă rămâne fără gaz

Prim-ministra a dat asigurări că Republica Moldova, în cazul deconectării de la Centrala de la Cuciurgan, nu va rămâne fără electricitate, deoarece s-a reușit interconectarea cu rețelele europene de transportare a curentului electric. Problema va fi în faptul că orientarea spre piața europeană „costă mult mai mult, iar cetățenii noștri nu-și pot permite aceste creșteri de prețuri”.

Guvernul de la Chișinău face apel la cetăţeni să economisească energia electrică pentru ca Moldova să treacă cu bine peste iarnă. Intenții de a reduce consumul sunt și la Tiraspol, în regiune se va recurge la limitarea consumului de gaze la marile întreprinderi, în favoarea consumatorului casnic.

VOX: Locuitorii regiunii transnistrene, despre o posibilă deconectare a gazului: „Îi vom scrie lui Putin”