Condiții europene la grădinița „Garofița” din Cocieri, frecventată de cei peste 170 de copii din stânga Nistrului

Condiții europene la grădinița „Garofița” din Cocieri, frecventată de cei peste 170 de copii din stânga Nistrului

Condiții ca-n Europa la grădinița „Garofița” din Cocieri, raionul Dubăsari, care este frecventată de aproximativ 170 de copii, care vin din Dubăsari, Corojova sau Roghi. Preșcolarii se pot bucura, de astăzi, de spații luminioase și săli dotate cu mobilier modern. Astfel, blocul patru al instituției preșcolare a beneficiat de reparația capitală a acoperișului. Au mai fost reparate două grupe pentru copii, inclusiv spațiile de acces către ele și instalațiile sanitare.

foto: grădinița „Garofița” din Cocieri

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, aflat la evenimentul de inaugurarea proiectului de reparație și dotare a grădiniței, a declarat că instituția preșcolară este un exemplu prin care sunt promovate valorile europene.

„Uniunea Europeană este mândră să contribuie la îmbunătățirea accesului la educație timpurie de calitate și incluzivă pentru copiii de pe ambele maluri ale Nistrului. Renovarea grădiniței Garofița din Cocieri asigură mediul potrivit de învățare și condiții mai confortabile pentru copii și educatori, care beneficiază acum de săli moderne, mobilier nou, blocuri sanitare renovate etc. Grădinița din Cocieri este un exemplu perfect al valorilor pe care le promovează Uniunea Europeană prin intermediul Programului Măsuri de Promovare a Încrederii, și anume cooperarea dintre comunitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru, unite pentru a aduce soluții concrete la necesități comune”, a menționat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

foto: grădinița „Garofița” din Cocieri

Condițiile mai bune din grădiniță au făcut posibilă deschiderea a trei grupe suplimentare și crearea a noi locuri de muncă.

„Este de apreciat faptul că datorită condițiilor îmbunătățite din cadrul grădiniței, capacitatea acestei instituții de învățământ s-a dublat și copiii din satele învecinate au acces la educație  timpurie de calitate. Părinții vor putea merge la serviciu, în timp ce copiii lor sunt îngrijiți în această grădiniță”, a afirmat Andrea Cuzyova, Reprezentantă rezidentă interimară PNUD Moldova.

Instituția preșcolară din Cocieri oferă cursuri de dans, judo, de limba română și engleză.

foto: grădinița „Garofița” din Cocieri

„Datorită investițiilor de durată, instituția educațională a devenit mai atractivă atât pentru copiii din localitate, cât și pentru cei din localitățile vecine. Grădinița practic a devenit și un mic centru comunitar unde copiii pot frecventa diferite cursuri”, a spus Tatiana Nirca, directoarea grădiniței „Garofița” din Cocieri.

 „Cred că aceste proiecte oferă posibilitatea să vedem cel mai bine ajutorul pe care ni-l oferă partenerii noștri occidentali în această zonă sensibilă. Un ajutor care se traduce în noi proiecte de infrastructură, noi proiecte culturale, de asemenea proiecte de educație”, a declarat Oleg Serebrian, Vicepremierul pentru Reintegrare.

Lucrările de reparație a grădiniței „Garofița” din Cocieri, raionul Dubăsari, au durat aproximativ doi ani și au costat circa 173 de mii de euro. Investițiile au fost oferite de programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, pus în aplicare de PNUD Moldova. Tot cu sprijinul UE, în perioada 2017-2018, la blocul 3 al grădiniței au fost schimbate toate rețelele (electricitate, încălzire, ventilare), a fost construit un nou acoperiș, sala festivă a fost renovată. De asemenea, s-a modernizat și sistemul de scurgere a apelor pluviale. Pentru aceste lucrări au fost cheltuie peste 83 de mii de euro.

În cadrul vizitei, în comunele Cocieri și Molovata Nouă din raionul Dubăsari, reprezentanții PNUD au prezentat studiul de fezabilitate al „Bacului Molovata”, care reprezintă o primă etapă în procesul de modernizare a infrastructurii sistemului de navigație în perimetrul platoului Cocieri, unde locuiesc aproape 10 mii de cetățeni (Molovata Nouă, Cocieri și Corjova).

foto: ,,Bacul Molovata”

Menționăm, că prin intermediul Programului Măsuri de Consolidare a Încrederii (EU-CBM V), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD în Republica Moldova a fost elaborat studiul de fezabilitate ce conține recomandări pentru modernizarea echipamentului și dotărilor Î.S. ,,Bacul Molovata” cu unități plutitoare adaptabile contextului local, precum și formulate soluții tehnice pentru realizarea acestora. La această etapă studiul de fezabilitate a stabilit oportunitățile de modernizare a infrastructurii de coastă și de amplasare/locație a infrastructurii de mentenanță. Proiectul vizat reprezintă o prioritate guvernamentală și se află în vizorul Prim-ministrului Republicii Moldova.