Cine este mercenarul Gratov, reținut și deportat spre Moscova, în timp ce încerca să ajungă în regiunea transnistreană că o geantă de medalii
Colonelul rus Valerii Gratov – fost șef al serviciului de pază al liderului separatist Igor Smirnov, a fost reținut și deportat miercuri în drum spre regiunea transnistreană la Moscova. Potrivit informațiilor Zonei de Securitate.md, Gratov alias „Sanych”, deține atât cetățenia Federației Ruse cât și așa-numita cetățenie transnistreană.
Anunțul despre reținerea acestuia a fost făcut de deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Chiril Moțpan, care a menționat că mercenarul rus avea mai multe medalii și brevete militare necompletate în bagaje pe care intenționa să le ducă în stânga Nistrului, dar a fost reținut de Poliția de Frontieră.
Valerii Gratov a participat la războiul de pe Nistru în calitate de șef al Uniunii parașutiștilor din Transnistria a fost reținută și re-deportată în Federația Rusă pentru care a fost decorat cu medalia „pentru fapte vitejești” și „apărător al transnistriei”. A participat și la luptele din Abhazia (1993), Osetia de Sud (2008), regiunile Donbas și Lugansk (2014-2017) – de fiecare dată de partea separatiștilor pro-ruși. În iulie 2017, a fost capturat, în Ucraina, de forțele SBU și s-a aflat în detenție timp de doi ani, fiind acuzat de terorism și a fost eliberat prin schimb de ostatici între partea ucraineană și rusă în ianuarie anul trecut.
„Recent eliberat, Gratov a pornit în Moldova – desigur, cu o misiune concretă. Avea în bagaj mai multe medalii și brevete militare necompletate, care urmau să fie oferite unor persoane din regiunea transnistreană. În mod clar, Tiraspolul își activizează propaganda – și și-a invitat un „apărător” pentru o acțiune militară simbolică. Apar, în mod firesc, câteva întrebări. De ce acum? La început de an, cu aproximativ 20 de zile înainte de data care marchează începutul războiului de pe Nistru? Ce pregătesc forțele separatiste? Cum își vor celebra, simbolic, acest eveniment în jurul căruia își construiesc identitatea?”, a menționat Chiril Moțpan.
Potrivit surselor Zonei de Securitate, deși Gratov a fost anterior deportat de pe teritoriul Republicii Moldova, termen care expiră în 2024 acesta s-a întors având asigurări că va trece de controlul vamal, asigurări care nu s-au adeverit.
Biografie:
Maestru al sportului în box, medaliat al Forțelor Armate ale URSS în 1971. Centură neagră în karate, câștigătoare a campionatului URSS din 1983.
1980-1990 – formator în karate și pregătire specială a KGB și a Ministerului Afacerilor Interne al orașului Tiraspol.
1990-1996 – Șeful Serviciului de Securitate al liderului separatist de la Tiraspol, Smirnov. Participant la războiul de pe Nistru în 1992 – de partea Federației Ruse.
1993 – Participant la conflictul din Abhazia – Gudaut, Sukhum (Gudaut este un oraș în Georgia, centru administrativ al raionului omonim din republica secesionistă Abhazia.)Participant la conflictul din estul Ucrainei Lugansk și Donbas 2013-2016
1993 – participant al puciului de la Casa Albă, Moscova (octombrie)
1996-2006 – Președintele Federației de box din Transnistria.
Din 2006 – președinte al veteranilor forțelor speciale și al serviciului de securitate al așa-numitului președinte PMR.
Din 2007 – președinte al filialei interregionale transnistrene a Uniunii parașutiștilor ruși.
Din 2009 – președinte al Fundației caritabile „Ei merită …” a participanților la războaiele locale, a familiilor victimelor și a veteranilor structurilor de putere din regiunile separatiste.
Din 2019, președinte al Uniunii Parașutiștilor din Donbass.
Valerii Gratov a fost reținut pentru prima dată în decembrie 2014 pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău și a fost expulzat, la fel, în Federaţia Rusă.
„Ce se poate face pentru a genera, atât la Chișinău, cât și la Tiraspol, discuțiile autententice și durute care nu au fost purtate consecvent în mod public niciodată, fiind mereu înăbușite – discuțiile despre ce au însemnat acele acțiuni militare din 1992 nu pentru cei care au avut de profitat de pe urma lor, dar pentru cetățenii simpli – pentru cei răniți, dispăruți, umiliți, torturați, refugiați, cei a căror viață a fost distrusă, cei care încă nu pot să-și revină după ceea ce au văzut? De ce are cineva nevoie de celebrări și medalii din partea Federației Ruse? Pentru a-și consolida „mitul fondator” al pseudo-statului separatist?
E bine că Valerii Gratov nu a putut ajunge în Transnistria și că autoritățile statului au reacționat prompt. Dar venirea lui e doar un simptom”, a conshis deputatul DA.