„Blocada” în domeniul medicamentelor, între incompență și speculații politice. Șova: „Trebuie să se obișnuiască să activeze după normele legale”
Falsa blocadă în domeniul medicamentelor, ce este invocată în ultimele săptămâni de regimul de la Tiraspol, s-a adeverit a fi impotența acestora de a introduce corect cererile pentru autorizarea importului în Sistemul informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive (SIA GEAP).
- Ucraina a sistat pe 28 februarie activitatea punctului de trecere a frontierei Pervomaisc-Cuciurgan, prin care operatorii economici din regiunea transnistreană importau medicamente. Respectiv, acum agenții economici din regiune care doresc să importe medicamente prin punctele de trecere a Republicii Moldova trebuie să se conformeze cerințelor legale.
Așa-numitul Minister de Externe din regiune acuză autoritățile de la Chișinău că au reținut în terminalele vamale ale R. Moldova, la frontiera moldo-română, un lot de medicamente. Totodată, pe lângă medicamentele reținute, R. Moldova ar refuza să elibereze autorizații pentru importul de noi loturi, ceea ce ar fi provocat „deficitul de medicamente” în regiunea din stânga Nistrului.
Astfel, reprezentanții Tiraspolului spun că au cerut ajutorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru a soluționa această problemă.
Ministeru Sănătății de la Chișinău, într-un răspuns pentru Zona de Securitate, a comunicat că procedura de depunere a cererilor pentru autorizarea importului este aceeași pentru toți operatorii economici înregistrați în Moldova, inclusiv cei din regiunea transnistreană.
„Din cauza depunerii incorecte a cererilor în sistem, dosarul este respins. Depunerea repetată, a cererilor rectificate, poate duce la tergiversarea procesului de eliberare a autorizațiilor de import. Pentru a fi evitate astfel de situații, operatorii economici au fost informați despre faptul că trebuie să plaseze separat cererile pentru importul produselor medicamentoase autorizate și cele neautorizate, dar ei nu se conformează.”
Responsabilii de la sănătate atenționează că derogările de la cerințele stabilite la importul medicamentelor neînregistrate ar duce la accederea pe piața farmaceutică a medicamentelor care nu sunt supuse procedurii de autorizare și respectiv există riscul ca ele să nu întrunească principiile privind calitatea, eficiența și siguranța.
Acuzând autoritățile constituționale de blocadă, Tiraspolul nu menționează că pe 15 martie Comisia pentru Situații Excepționale a Republici Moldova (punctul 4), pentru a facilita importul de medicamente în regiunea transnistreană, a dispus ca agenții economici din regiunea transnistreană să aibă posibilitatea să importe medicamente neautorizate, cu condiția că acestea fac parte din Lista Națională a Medicamentelor Esențiale.
„Tiraspolul se ocupă cu speculații politice”
Vasile Șova, fost viceprim-ministru pentru Reintegrare, susține că învinuirile Tiraspolului privind presupusa blocadă este o speculație ce a întâlnit-o de nenumărate ori în negocierile cu partea stângă.
„Blocada face parte din strategiile politice pentru a exploata această problemă. Adevărul e că, Transnistria este parte din Republica Moldova și trebuie treptat să se adapteze la regulile, procedurile și normele legale care funcționează pentru toți, atât pentru malul stâng, cât și pentru cel drept. Da, este acest conflict, el trebuie rezolvat, dar în aceeași țară nu pot exista două regimuri fiscale, două monede și așa mai departe, mai devreme s-au mai târziu toți înțeleg că această problemă trebuie rezolvată. Nu trebuie să dramatizam această situație, trebuie să înțelegem că pe malul stâng sunt companii care sunt interesate în crearea unor situații tensionante, inutile, pentru ca să nu-și piardă interesele sale economice, dar este și sănătatea oamenilor, ce trebuie să fie respectată, iar medicamentele să fie calitative, să treacă toate procedurile, ca ulterior să nu caute vinovați.”
Soluția Tiraspolului în acestă dispută este crearea unui coridor verde pentru tot importul în regiune, acest lucru în interiorul țării ar fi imposibil, spune Șova.
„Tiraspolul se ocupă cu speculații politice când privește teritoriul malului drept ca pe o zonă de tranzit. Haideți să nu…au trecut 30 de ani, toți înțeleg foarte bine că reglementarea transnistreană poate fi atinsă doar cu respectare suveranității și integrității Republicii Moldova și nu trebuie aici să căutăm, cum este o expresie, pisica neagră în camera neagră când știi din timp că ea acolo nu-i.”
Șova a fost negociator șef pe problema reintegrării în două mandate și își amintește de anul 2006 când a fost introdus controlul exporturilor din regiune, iar atunci, la fel, se acuza că e o nouă blocadă, iar azi datorită faptului că s-a făcut ordine ce ține de exporturi, agenții economici din regiune pot activa liber în câmpul legal cu toate piețele din Uniunea Europeană în cadrul Acordului de Liber Schimb cu UE.
„Trebuie să se obișnuiască să activeze după normele legale. Inventarea propriilor reguli vamale sau proceduri este contraproductiv. E nevoie să se găsească o soluție, în primul rând în interesul oamenilor, iar medicamentele să fie de calitate indiferent de originea lor.”
Precizăm că, pentru a fi autorizat importul medicamentelor înregistrate în Republica Moldova acestea trebuie să se regăsească în Nomenclatorul de stat, iar prețul de producător să fie înregistrat în Catalogul Național de prețuri de producător. În cazul întrunirii acestor condiții obligatorii, operatorii economici pot depune cererile de autorizare în SIA GEAP. În decurs de 10 zile Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale eliberează autorizațiile de import.
Pentru ca AMDM să autorizeze importul medicamentelor neînregistrate în Republica Moldova agenții economici trebuie să depună alte cereri, care sunt examinate diferit de cele cu privire la importul medicamentelor înregistrate.