Biroul Politici de Reintegrare despre intenția de a sista procesul de oferire a numerelor neutre. „Tiraspolul a condiționat preluarea plăcuțelor neutre doar împreună cu cele transnistrene”
Biroul Politici de Reintegrare informează că problema enunțată de Tiraspol privind blocare la vama a unui lot de mărfuri și în urma căreia au decis sistarea, începând cu data de 29 decembrie, a activității punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din stânga Nistrului, este generată tot de Tiraspol. Regimul separatist condiționează introducerea unui lot de numere neutre doar împreună cu un alt lot de plăcuțe – transnistrene, care conțin simbolica neautorizată.
„La 22 decembrie, organele vamale ale Republicii Moldova au reținut în cadrul controlului în postul vamal Căușeni un lot de plăcuțe de înmatriculare neutre și adițional, un alt lot de plăcuțe de înmatriculare cu simbolică transnistreană nerecunoscută, care au fost importate pe teritoriul țării de către o companie din regiunea transnistreană și care sunt transportate cu aceeași unitate de transport.
Autoritățile competente ale Republicii Moldova interacționează direct cu reprezentanții companiei vizate. Acesteia i-a fost comunicat că nu există impedimente pentru a autoriza introducerea plăcuțelor cu numere de model neutru pe teritoriul țării, în corespundere cu cerințele cadrului normativ existent.
Totodată, constatăm că problema a fost generată de decizia Tiraspolului de a condiționa preluarea plăcuțelor cu numere de înmatriculare neutre doar împreună cu plăcuțele care conțin simbolica neautorizată. Subliniem că importul acestei categorii de plăci auto nu se încadrează în prevederile legislației naționale și în angajamentele internaționale la care Republica Moldova este parte,” se arată în comentariul publicat de Birou.
Responsabilii de la Reintegrare mai adaugă că, Chișinăul își reconfirmă angajamentul privind asigurarea implementării Deciziei protocolare din 24 aprilie 2018 și a actelor normative prin care este pus în aplicare acest document agreat în negocieri (Legea nr. 170/2018 și Hotărârea Guvernului nr. 847/2018), cu respectarea cerințelor reflectate în Convenția de la Viena asupra circulației rutiere din 08 noiembrie 1968 și cu acordarea asistenței necesare cetățenilor în procesul de documentare cu plăci de model atât neutru, cât și național, în cadrul subdiviziunilor teritoriale de pe ambele maluri ale Nistrului.
„În acest context, chemăm Tiraspolul să revină în albia dialogului constructiv, să evite măsurile cu caracter unilateral ce vor afecta drepturile locuitorilor din regiune și să renunțe la ideea suspendării activității punctelor de înmatriculare din stânga Nistrului.”
Amintim că Servicul Vamal al Republicii Moldova a negat informația oferită de Tiraspol precum că marfa ar fost reținută și a declarat pentru Zona de Securitate că unitatea de transport este supusă verificărilor, fără reținerea sau arestarea bunului.
Tot în legătură cu decizia Tiraspolului de a sista activitate punctelor de Cristina Lesnic, fost vicepremier pentru Reintegrare, a declarat pentru Zona de Securitate că această situație poate fi o provocare premeditată din partea Tiraspolului.
„S-au întâmplat și în trecut momente când unele loturi de mărfuri au fost oprite la vamă și se descoperea că partea transnistreană transporta într-un camion mai multe timpuri de mărfuri, iar din acel lot jumătate era cu bunuri autorizate, iar jumătate nu. Astfel, Tiraspolul acuza că se blochează transportarea unui tip anumit de marfă fără să fie prezentate toate aspectele situației. În aceste circumstanțe vameșii permit tranzitarea doar a mărfii autorizate, iar cealaltă parte poate să nu fie acceptată.
La fel cum s-a întâmplat anterior și cu medicamentele, sunt preparate autorizate, dar pe lângă acestea partea transnistreană de nenumărate ori încerca să aducă și alte medicamente, neautorizate, și când li se refuză în transportarea acestora ei acuzau că le sunt blocate loturi de medicamente,” a declarat Lesnic.