Analiză: Strategia de securitate națională, diagnostic realist pentru tratarea separatismului

Analiză de Vitalie Călugăreanu

Războiul ne-a trezit și ne-a făcut să nu ne mai temem de Rusia. Ani la rând am numit, de frică, Rusia „partener strategic” și „prieten”. Am evitat să scriem clar, în manualele de istorie modernă, că Rusia este stat agresor și că ne-a ucis tații, la Nistru, în 1992. Ne-am mutilat propria istorie ca nu cumva să-l supărăm pe Putin. Șocul războiului ne scapă de frici și ne face să privim cu speranță spre o lume liberă în care nu mai putem fi pedepsiți de Kremlin pentru că ne-am permis să ridicăm capul și să spunem lumii că existăm și că avem țară și valori.

Contextul geopolitic generat de războiul din Ucraina a determinat Chișinăul să aprobe o nouă Strategie de securitate națională. Este primul document de acest fel în care „redactorul” nu s-a autocenzurat de frica lui Putin. În noua strategie de securitate Rusia nu mai apare ca „partener strategic”, ci ca „principală amenințare” și ca stat-agresor.

Nu mai negăm amenințarea

Cea mai importantă concluzie pe care o desprindem din această nouă Strategie de securitate este faptul că Chișinăul nu mai neagă amenințarea rusească. Prea des am auzit politicieni la Chișinău care ne spuneau că „pe noi nu ne amenință nimeni și nu trebuie să investim inutil în apărare”. Proaspăt ales președinte în 2016, Igor Dodon pleda, într-un interviu pentru DW, chiar pentru desființarea Armatei Naționale ca „măsură de sporire a încrederii între malurile Nistrului”.

Nu mai vedem această abordare extrem de periculoasă pentru Moldova! Din contra, numim agresorul pe nume și creștem esențial bugetul pentru apărare. „Federația Rusă a intenționat să-și creeze, prin utilizarea forței, un coridor terestru de acces către Republica Moldova. Un sistem puternic de apărare și securitate este esențial pentru a proteja populația și economia. Agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei evidențiază nevoia esențială de a crește investițiile în sectorul național de apărare, care, prea mult timp, a fost prost gestionat, neglijat și subfinanțat”, se arată în noua Strategie de securitate națională. „Pentru a descuraja atacurile din exterior și pentru a-și asigura apărarea, Republica Moldova are nevoie de Forțe Armate modeme, echipate corespunzător, sustenabile, bine pregătite și cu un grad ridicat al interoperabilității cu partenerii externi. Pentru a proteja în mod adecvat țara, Forțele Armate trebuie să fie finanțate în corespundere cu necesitățile asigurării permanente a suficienței defensive a statului. Dezideratul respectiv va fi asigurat prin creșterea treptată a investițiilor în apărare, astfel încât, în decursul acestui deceniu, bugetul de apărare să atingă 1% din PIB” – față de 0,2% cât se aloca până în 2021 și 0,5% în 2022-2023, standardul NATO fiind însă de 2%.

Demilitarizare și reintegrare

De asemenea, este pentru prima dată când se întrezărește un punct de plecare pentru demilitarizarea regiunii transnistrene și reintegrarea țării. Formulările în această privință sunt încă destul de vagi, dar se vede o traiectorie. Ca prin ceață, dar se vede. Iar dacă analizăm noua strategie la pachet cu legislația fiscală și vamală pentru 2024, putem conchide că, la sfârșitul acestui an, ar trebui să vedem mai puțină ceață atunci când vom privi spre Tiraspol. La această etapă nu se văd clar mecanismele de reintegrare și nici nu apare un cost (financiar) al acestei reintegrări. Neoficial se vorbește de cel puțin 2 miliarde de euro. Chișinăul nu are acești bani și nici partenerii externi nu i-ar putea oferi grămadă. Așa că se va merge, probabil, pe o reintegrare economică graduală în paralel cu un efort internațional consistent pentru demilitarizarea regiunii transnistrene – situația de pe frontul ucrainean fiind esențială în acest caz. „Elaborarea și implementarea acțiunilor necesare în vederea reintegrării graduale a regiunii transnistrene în spațiul economic, legal, informațional, politic și social al Republicii Moldova” – așa apare oficial în Strategie acest nou deziderat. Prin punerea în aplicare a noului Cod vamal de la 1 ianuarie 2024, relațiile cu agenții economici din stânga Nistrului deja s-au schimbat, Chișinăul abrogând scutirile acordate firmelor transnistrene la plata taxei vamale. Poate că e doar un început și că se va ajunge și la abrogarea Hotărârii 1001 a Guvernului, care scutește firmele transnistrene de orice plăți fiscale către autoritățile constituționale (plățile fiind făcute acum către autoritățile separatiste).

Ocupant, dar „prieten” și „partener strategic”

Precedenta Strategie de securitate națională a fost votată în 2011. Și chiar dacă menționa că „retragerea din Republica Moldova a prezenței militare ilegale străine (rusești – n.n.) este imperativă”, iar evacuarea munițiilor „care aparțin Federației Ruse este în măsură să stimuleze procesul de soluționare politică a problemei transnistrene” – la modul real documentul nu prevedea nicio consecință sau vreo pârghie de presiune în cazul în care demilitarizarea regiunii transnistrene nu se produce. Culmea, strategia care cerea Moscovei să-și evacueze armamentul și militarii ocupanți din stânga Nistrului plasa Rusia în lista țărilor prietene cu care Moldova are „relații reciproc avantajoase și parteneriate strategice”. Disonanță cognitivă. Pe de o parte redactorul strategiei din 2011 s-a chinuit să găsească o formulare prin care să sugereze că Rusia e stat-ocupant, iar pe de altă parte, pentru a nu irita Kremlinul, a trecut Rusia în lista partenerilor buni precum este UE, România, Ucraina și SUA.
Din strategia votată în 2023 nu se mai subânțelege faptul că cheia soluționării conflictului transnistrean s-ar afla la Moscova și nu se mai mizează pe eșuatul format „5+2”, ci pe „sporirea rolului UE și al altor parteneri strategici în procesul de soluționare a conflictului” și pe „utilizarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova pentru creșterea, în rândul populației din regiunea transnistreană, a atractivității pentru reintegrarea pașnică a țării”.

După 2011, guvernările corupte și loiale Rusiei au încercat de câteva ori să aprobe o nouă strategie de securitate, dar proiectele care au străbătut în spațiul public erau pură beletristică. Nu țineau cont de realități și doar camuflau dorința Kremlinului de a menține la nesfârșit Moldova într-o zonă gri pe banii UE.

Fără „acrobații” mlădioase în raport cu Rusia

În noua Strategie, prezentată în octombrie 2023 de către președinta Maia Sandu și votată recent de Parlament, nu se mai regăsesc acele „acrobații” mlădioase în raport cu Rusia. Din contra, în document se menționează că „Federația Rusă și interpușii săi din Moldova reprezintă cea mai periculoasă și persistentă sursă de amenințare care, dacă nu este contracarată, poate avea efecte severe pentru statalitatea, democrația și prosperitatea țării”. Este pentru prima dată când Chișinăul îndrăznește să spună atât de explicit, într-un document de bază, că Rusia reprezintă o amenințare pentru Moldova. Mai mult, descrie instrumentele pe care le folosește Kremlinul împotriva Moldovei: prezența militară rusă în regiunea transnistreană, instrumentele războiului hibrid și „interpușii săi din Moldova” – politicieni corupți, pretinși lideri de opinie și media propagandistică. Pentru că Ucraina rezistă și este scut pentru Moldova, singura modalitate prin care Rusia poate acapara și bloca acum Moldova este propulsarea la „butoane” a unor politicieni loiali, care i-ar garanta că Moldova nu va adera la UE, nu se va apropia de NATO și nu va activa vreun plan, împreună cu Ucraina, care să pună capăt prezenței militare ruse în regiunea transnistreană. Și vedem cu ochiul liber politicieni care promovează aceste narațiuni rusești, care se chinuie să propulseze în dezbateri publice subiecte false precum „consens național pe tema neutralității”, „neutralitate garantată internațional”, osanale cântate „pacificatorului” rus care ne asigură pacea la Nistru, etc.

NATO nu mai e sperietoare

Un alt element foarte important: NATO nu mai apare ca sperietoare pentru moldoveni în Strategia de securitate națională. Chiar dacă primele persoane în stat întârzie să pornească o discuție temeinică despre NATO cu moldovenii (sperăm că doar din considerente electorale), în noua Strategie neutralitatea nu mai apare ca o „vacă sacră”. Chișinăul pledează pentru „o relație mai aprofundată cu NATO și cu statele membre” în vederea consolidării capacităților Armatei Naționale de a proteja țara și cetățenii. E o abordare firească din partea unor oameni de stat într-o zonă atât de instabilă. „Statele vecine cu Federația Rusă, cu о lungă tradiție de neutralitate, renunță la acest statut și aderă la alianța militară NATO pentru a-și garanta securitatea națională în format de apărare colectivă. Totodată, state neutre din centrul Europei, care nu se confruntă cu о amenințare imediată din partea Federației Ruse, sporesc alocările pentru modernizarea sectorului de apărare și/sau se asociază, în premieră, la inițiative comune de apărare sectorială, cum ar fi Inițiativa pentru Scutul Cerului European. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este principalul stimulent al acestor procese”, se arată în noua Strategie de securitate națională a Republicii Moldova.

Se știe că Chișinăul investește speranțe mari în victoria Ucrainei în războiul declanșat de Rusia. Există voci care spun că victoria Ucrainei ar însemna soluționarea automată a problemei transnistrene. Strategia moldovenească are în vedere un posibil parteneriat strategic cu Ucraina. Ce ar presupune acesta nu este clar însă, invocându-se doar faptul că „Ucraina independentă și membră deplină a familiei europene este un element-cheie al securității naționale a Moldovei”.

Prietenii de bază, după scutul discreției

România, care este sprijinul de bază al Republicii Moldova în această perioadă, care a amortizat toate șocurile (în special pe cele energetice) care au lovit Moldova după declanșarea războiului, apare discret în noua Strategie de securitate. Documentul se referă doar la „consolidarea parteneriatului privilegiat strategic multidimensional în domeniul securității și apărării cu România”. Nici vorbă de atragerea acestui vecin la masa de negocieri pentru soluționarea problemei transnistrene.

Iar despre SUA se menționează doar că „parteneriatul cu SUA este de asemenea unul strategic pentru securitatea națională – sarcina fiind extinderea și aprofundarea acestui parteneriat în vederea valorificării sale integrale”. Atât. Pare ciudată această vizibilitate discretă a principalilor prieteni ai Moldovei într-un document atât de important. Poate că s-a recurs la discreție pentru a genera mai puțină iritație în rândul unora de la Chișinău care, sub dominația propagandei rusești, și-au îndrăgit călăul.